Viata ca un serial de comedie

Am trecut recent printr-o astenie de primavara si cum imi caut mereu antidoturi pentru tristete, depresie, deznadejde etc, am dat peste un nou serial de comedie american, un serial „de fete” cum am zice, desi aud ca sotul unei prietene e mare fan si nu-i e frica sa o arate. Povestea sitcom-ului e clasica, o americanca divorteaza la patruzeci de ani de un sot infantil si ratat si ramane singura cu baiatul adolescent, incercand sa-si croiasca loc prin noua viata de femeie singura dupa o anumita varsta. Nu e mare lucru ca subiect, dar felul in care este povestit, este absolut delicios. Si asa am descoperit ca totusi cel mai mult pe lumea asta imi place sa rad si ca viata ar putea fi luata si in alt mod. Cum ar fi daca viata mea ar fi un sitcom american? Daca la fiecare boacana pe care o fac si la fiecare gluma tampita pe care o spun s-ar auzi pe fundal rasete? Sau daca pur si simplu as lua tot ce se intampla ca pe o gluma, ca pe o poanta. Mama imi spunea recent, in timp ce ma plangeam ca am spart nu stiu ce pahar in bucatarie: ”Draga, eu dupa o vreme am inceput sa rad cand fac o asemenea prostie”. Ce-ar fi, daca, asa cum m-a mai invatat tot mama, as rade de cate ori mi se intampla vreo „nefericire”? Mi-amintesc de un moment de acum cativa ani, in vacanta in Belgia, cu niste prietene, cand, venite de la cumparaturi am constatat ca masina pe care o inchiriasem fusese ridicata, deoarece era parcata incorect. Daca as fi fost singura, precis as fi plans si as fi considerat ca numai eu pot sa fac asemenea ineptii, dar din fericire prietenele mele au avut alta atitudine, au inceput sa rada. Si am ras toate pana n-am mai putut, desi am platit o amenda destul de mare ca sa ridicam masina, si eram cu banii la limita, am stat la politie pentru formalitati si am mers cu autobuzul in capatul celalalt al orasului pentru a putea sa luam masina. Dar oare cu ce m-ar fi ajutat daca stateam si plangeam in tot acest timp?

Asa ca m-am gandit zilele trecute sa incerc sa imi schimb perspectiva asupra vietii, mai degraba decat sa schimb viata pe care o traiesc. E drept, nu e soare in fiecare zi cand ma trezesc, nu locuiesc intr-un cartier american cu peluza tunsa perfect, case frumos varuite si palmieri, finantele nu ma sustin ca sa schimb doua trei super rochii pe zi, nici ca sa bat cluburile nopti intregi sau sa ma duc la spa, locuinta mea e un apartament cu doua camere si nu o casa cu piscina si gradina, nu conduc o decapotabila (asta e o prostie, oricum nu imi plac decapotabilele), dar pot sa privesc lucrurile altfel decat in negru si gri, asta pot. Si pot sa rad de orice boacana pe care o fac, de toate momentele in care mi s-a ridicat masina, de orice injuratura din trafic, orice vecin nepoliticos sau orice moment care nu iese… fix cum vreau eu.

Pentru curiosi si curioase, serialul se numeste „Cougar Town”.