Cu snowboard-ul prin viata

Intotdeauna mi-au placut lectiile pe care mi le-au dat cu varf si indesat sporturile pe care le-am practicat. Ele sunt prea multe pentru a le insira aici, dar cele mai reprezentative mi s-au parut cele din wu-shu : nu conteaza cat de buni sunt altii in jurul tau, conteaza daca tu azi esti mai bun decat ai fost ieri, escalada: nu trebuie sa vrei neaparat sa ajungi sus si cat mai repede, conteaza cum ajungi acolo si sambata asta am primit inca o lectie de la minunatul meu snowboard.

Inca de la prima noastra intalnire mi s-a parut ca e ceva special, mi-amintesc atunci ca am venit de la partie seara, ranita si obosita si ai mei au ramas umiti, mi-au spus ca nu m-au mai vazut de mult  asa de fericita. Si inca e asa, nu stiu ce face aceasta placa din mine, dar reuseste sa ma faca fericita.

Ei bine, snowboarding-ul inseamna mult echilibru, ceea ce mie imi lipseste din viata, fiind o extremista involuntara. Asa ca e cam ironic faptul ca imi place tocmai acest sport in care tot timpul trebuie sa gasesc echilibrul; de cele mai multe ori ma gaseste el pe mine. Pe placa , ca si pe schiuri de altfel, nu ai timp de ganduri imprastiate, de fapt am descoperit ca de cate ori mi-a zburat gandul la ce-am eu de facut maine, pac, mi-am luat o tranta majora sau am fost putin deturnata de la traseul initial; deci lectia numarul unu: ramanem in prezent, suntem pe partie, la partie ne gandim si nu la cata benzina avem de pus in masina a doua zi.

Lectia nr... nu mai stiu nici eu care s-a intamplat in acest week end si zice asa: "nimic nu e imposibil". Eram frumos pe partie, a nu stiu cata coborare, si tot incercasem de cateva saptamani, sa fac o miscare tipica pentru acest sport, care nu-mi iesea de ani buni. Am incercat in toate felurile, cu sfaturi de la prieteni, cu sfaturi de la youtube, degeaba. Frica era prea mare, partia prea abrupta, zapada prea inghetata, vantul prea puternic etc etc. Ei bine, la finalul zilei ma resemnasem, ok, asta e, nu am sa pot face asta niciodata, o sa ma dau cu placa asa... ca o frunza, ca o ratata, asta e, sunt incapabila, poate unele lucruri pur si simplu nu le pot face (evident aici a inceput sa se inscrie in capul meu o lista luuuuunga de chestii pe care nu am reusit sa le fac) si gata, nu pot... sunt... idioata.

Norocul meu a fost ca eram cu niste prieteni, care au avut rabdare si tact sa mai incerce sa ma invete si s-a produs minunea, incet, calm si... miraculos... am devenit de la incapabila-capabila. Poate parea un lucru minor, dar cand ti-ai pus clar in cap ca un lucru e imposibil pentru tine si in cateva minute il realizezi.... iti da o forta uimitoare. Promit deci solemn si public sa nu mai spun ca ceva e imposibil. Data viitoare cand o sa cred ca ceva e imposibil, o sa... ii mai dau cateva minute.