Spatiu-ultima frontiera

Intotdeauna mi-a placut sa am spatiul meu.Am avut camera mea proprie si personala in casa parintilor mei,am inchiriat o garsoniera in loc sa stau la camin,in facultate si locuiesc in apartamentul personal de cand am terminat-o.Deci pana aici e clar,eu +spatiu propriu=toate bune.Am reusit de-a lungul anilor sa impart acest spatiu cu colegi de sex feminin sau masculin,desi nu mereu cu succes si nu mereu pe termen lung,desi imi sta in fire sentimentul de a imparti/impartasi(poate mai putin cand e vorba de ciocolata).Iata ca in ultima vreme mi se atrage din nou atentia acestui spatiu,il impart,nu il impart?Cum?Cat?Oare ce inseana asta intr-o relatie?Si m-am tot gandit ce ne tot agitam atata la gandul unui spatiu fizic sau psihic?
Ei se tem sa se mute cu noi,noi ne temem sa ne lasam periuta de dinti la ei in baie.Pentru ca ei nu stiu ca poate noi,in alte dati,nu am mai apucat sa vizitam de doua ori aceeasi baie si atunci e mai comod sa ne tinem toate lucrurile cu noi,ca sa nu mai reinnoim ranile intorcandu-ne dupa obiectele uitate.Atunci poate si noi avem ceva de aflat despre temerile lor...cine stie ce?
Am o prietena foarte buna,pe care o vad rar,dar care m-a invatat o lectie nepretuita.E o persoana extrem de altruista,da mereu fara sa ceara nimic in schimb.E incredibil sa o vezi in actiune.Nu vrea sa-ti rapeasca timpul,starea de spirit sau orice altceva nu poti /nu vrei sa impartasesti cu ea in acel moment.Nu stiu cum reuseste,eu una vreau totul de la toata lumea din jur,la viteza de 250 la ora ,daca s-ar putea.Dar incet  incet,avand oameni ca ea in jur,invat si eu sa las spatiu.Sa dau timp si loc oamenilor din viata mea sa traiasca asa cum vor ei,cand vor ei,cu cine vor ei.In fond,nu ne apartine nimeni si nimic pe planeta asta,nici copiii,nici iubitii,nici prietenii,nici animalele,nici parintii,nici casele ,nici masinile.E doar o iluzie,fiecare om si obiect e de sine statator si are destinul sau.Adevaratul sentiment de apartenenta cred ca vine doar cand am reusit sa ne intoarcem la noi insine,la cine suntem si la acceptarea a celui/celei care suntem.