Da, de cele mai multe ori incepem a distinge acest sentiment, de iubire, inca de foarte devreme. Ulterior, el se diversifica, capata diferite conotatii, valente, interese. Prima mare iubire a copilului sunt parintii. Mama si tata. Ce simte si vede pentru prima oara copilul. In general tanjim la ceea ce vedem, iar ceea ce vedem se afla de obicei in preajma noastra, foarte aproape.
Studii efectuate pe bebelusi au aratat ca o fetita tinuta in brate de mama ei, sau de o femeie care se ocupa de ingrijirea acesteia, chiar si atunci cand este alaptata, in momentul in care intra in camera un barbat, de obicei tatal, intoarce automat capul inspre acesta. Iata ca atractia dintre sexe apare inca din fasa. Suntem adesea tentati sa spunem ca fetele seamana cu tatii, iar baietii cu mamele. Lasand la o parte latura genetica, ce indreptateste in mare parte aceasta afirmasie, am observat cu totii ca intre fetita si tata se stabileste o relatie aparte. Modul in care va evolua aceasta relatie va avea o influenta importanta asupra viitorul fetitei.
Desi ales sa poarte responsabilitatea figurii autoritare a familiei, tatal accepta aceasta pozitie, mai ales cand apreciaza ca fiica lui este “deosebita”. Unele fetite se pricep, din instinct, sa isi joace taii pe degete. Isi “testeaza limitele”, si pe ale lor dar si pe ale tatilor, recurgand la tot felul de siretlicuri “muieresti” – de la ocheade nevinovate, pupici sau imbratisari inocente, la rasete zglobii, strigate sau, chiar planset. Tatal, desi in postura de “dur”, cedeaza de cele mai multe ori. De ce? Lasand la o parte tema de baza a psihanalizei, complexul lui Oedip, aceasta atractie intre sexe pare a fi uneori mai puternica decat ratiunea.
Intre copii, fetite si tati se stabilesc diferite tipuri de relatii. Incepand cu cele firesti, in care tatal pastreaza distinctia clara intre sotie si copil, aratandu-i acestuia cu rabdare, tandrete si intelepciune care îi este de fapt locul in familie, la cele defectuoase, in care relatia dintre tata si fiica nu este tocmai bine stabilita, de aici recurgand multe situatii complicate atat pentru cei doi luati separat, cat si pentru ceilalti membrii ai familiei.
Tinand seama de faptul ca infantul, bebelusul, copilul, nu are prea multe de spus la inceputul vietii sale, el preia modelele transmise de parinti, se racordeaza la ele, fie ca e de acord sau nu, ca ii plac sau nu. Cate adolescente sau tinere nu viseaza ani in sir la “castigarea independentei”?!? “Cand o sa ma fac eu mare o sa fac cum vreau eu!” Pana una alta, chiar daca tanara a trecut de varsta majoratului dar depinde inca financiar de parinti, vrea sau nu vrea, ii convine sau nu, ramane la mana lor, a parintilor.
Pe parcursul cresterii si evolutiei copilului, exista mai multe etape in decursul carora se efectueaza schimburi intre parinti si copii, intre tati si fetele lor. Dragostea dintre cei doi ajunge sa se manifeste ludic, prin joc, prin diferite gesturi (luat in brate, hranit, spalat, imbracat…), ulterior prin schimburi de priviri, cuvinte (taticule ma iubesti? / Desigur. / Asa cum o iubesti pe mama? / Nu, asa cum te iubesc pe tine; tu esti copilul meu.).
In cele mai multe din cazurile in care relatia dintre tata si fiica este defectuoasa, in care tatal se simte mult mai apropiat si chiar atras de fiica decat de sotie, fata, desi nu are cum sa se apere de aceastainvestire prematura, se supune sau nu “favorurilor” tatei. De aici se poate isca un perpetuu joc intre cei doi, in care unul (tatal) da prea mult si cui nu e indicat (fiicei), iar celalalt primeste vrand nevrand ceea ce i se ofera, chiar daca merita sau nu. In cazul in care acest mod de comunicare se va desfasoara sub egida acestui model pentru un timp indelungat, intre cei doi se va stabili o relatie care cu greu va permite interferenta altcuiva, mai ales cea a unui viitor pretendent la mana fetei.
Chiar si in cazurile in care tatal si fiica stabilesc o relatie fireasca, de parinte si copil, tatal incepe sa isi faca griji pentru viitorul fetei, mai ales in ceea ce priveste ulterioarele ei alegeri referitoare la barbati, iar asta chiar inca de cand copila apare pe lume.
Si intr-un caz si in celalalt, fata poate invata cum sa devina independenta, cum sa isi exprime punctul de vedere fara a-si leza tatal, a-l mahni sau transforma intr-un dusman sau, de ce nu, fara a profita de slabiciunea lui pentru ea. Desigur, in decursul acestui proces, un rol foarte important revine mamei. Ulterior, introducerea in societate (gradinita, scoala…) completeaza aceasta educatie, prin exemple si indrumari, prin imitatie sau jocuri de rol.
In cele din urma, de individ in sine depinde conturarea propriei personalitati, de bagajul cu care vine pe lume (gene, trasaturi, inclinatii…). Iar ce nu va primi acasa, va gasi in final, prin intermediul propriei experiente de viata.
Accepti sa fii pe locul doi?
Parfum...de femeie
