Statistic stim ca sunt mult mai putini barbati decat femei, dar asta nu e tocmai un motiv pentru care o femeie sa poata accepta cu usurinta sa il imparta pe el cu o alta sau, si mai rau, cu mai multe femei.
Una e ca odata ce esti de acord sa fi cu el sa ii accepti si vreo pasiune, un hobby in care investeste mult timp, bani, energie etc., cum ar fi muzica, aparatura electronica, computerul, masinile etc. si alta e sa ii poti face loc intre voi doi unei alte persoane. Este posibil ca o astfel de pasiune sa fie foarte costisitoare ca timp si bani, sa ti-l “fure” de langa tine de multe ori insa, in cele din urma, sunt doar pasiunui pentru obiecte, pentru placeri diferite de cele pe care i le poti oferi tu, ca femeie, ca persoana.
Si cu toate acestea exista multe femei se complac in astfel de situatii. De ce?!? Multe dintre ele refuza sa accepte realitatea, se fac ca nu stiu, ca nu observa, trec cu vederea multe lucruri, iar asta numai din teama de a nu ramane singure. Cred ca ar fi foarte util pentru fiecare persoana in parte sa invete inca de foarte devreme cum sa se contina, sa se autocontina. Adica sa invete cum sa fie multumita si fericita doar cu ea insasi. Fara a avea neaparat nevoie de altcineva pentru asta. Sa inteleaga ca sunt momente in viata in care e bine sa se multumeasca doar cu propria-i prezenta, sa descopere ce poate sa faca cu aceste momente sau perioade, cum sa le utilizeze spre avantajul si placerea ei.
In definitiv, de ce ne este atat de teama sa nu ramanem singure? Una dintre motivatii am putea-o pune pe seama instinctului nostru gregar. Simtim acut nevoia sa ne adunam, sa fim impreuna, sa avem prietene, parteneri de viata, sa impartasim orice – ganduri, cuvinte, sentimente, activitati etc. Daca mama ar reusi sa isi obisnuiasca pruncul cu momente in care sa fie de unul singur fara sa planga si sa dispere ca ea nu e acolo, cu el, pur si simplu sa se joace cu jucariile lui, fara ca ea sau alt adult sa se implice, sau sa stea pur si simplu in patutul lui, chiar daca nu doarme, si sa isi faca de lucru cu manutele, picioarele, jucariile, poate ca nu s-ar mai speria atat de tare cand ea iese din cadru, cand nu o mai vede sau nu o mai aude. Dar cele mai multe mame isi invata copiii foarte dependenti de ele. E adevarat ca fac asta din dragoste si pentru faptul ca ei sunt atat de micuti si de neputinciosi. Insa, in cele din urma asta ajunge sa fie mai mult in detrimentul lor.
In cazurile in care exista mai multi copii intr-o familie, este foarte greu sa iti gasesti momente de singuratate, in care sa faci doar ce vrei tu, fara a fi intrerupt sau deranjat. Dar nu imposibil.
Atunci cand un copil este obisnuit si intelege ca daca mama lui nu se afla in aceeasi camera cu el, ea continua totusi sa existe si se va intoarce in cele din urma la el, atunci, cand va creste si va fi suficient de mare, pe picioarele lui, nu se va mai simti parasit, nu va dispera cand va avea momente de singuratate si va sti ce sa faca in atare situatii.
O alta explicatie ar putea veni din educatia primita in familie. In cazul in care copilul este invatat ca lumea incepe si se sfarseste cu el, atunci el ajunge sa perceapa viata in mod eronat. Atunci cand te crezi buricul pamantului, consideri ca totul si se cuvine, ca toti sunt nevoiti sa stea la picioarele tale, se creeaza si o oarecare dependenta de ceilalti. Tu fara ei nu poti exista. Ei te valideaza ca persoana, ca individ, iti dau valoare si te fac sa te simti iubita, inteleasa, apreciata, etc. Chiar daca utlerior, pe parcursul vietii, afli si intelegi ca lucrurile nu stau chiar asa, ca nu toti oamenii sunt dispusi sa roiasca in jurul tau asa cum ai fost obisnuita si ai vrea tu, nu inseamna ca in sinea ta reusesti sa fi de acord cu asta. Asa ca e firesc sa nu accepti ideea ca ai putea fi parasita, abandonata de cineva care incepe prin a te adulea, care te iubeste si nu stie ce sa mai faca pentru a te vedea fericita.
Oricat de ranita s-ar simti atunci cand afla de existenta ei, a celeilalte, ii e greu sa se elibereze de el. Chiar daca se despart, ea spunandu-i ca nu accepta sa fie “vioara a doua”, continua totusi sa se gandeasca la el, sa il vrea inapoi si chiar ar fi dispusa sa il accepte in cazul in care el s-ar intoarce.
Aici este vorba si de gradul de atasament fata de o alta persoana. Odata ce te implici intr-o relatie, pui suflet, simti ca il iubesti cu toata fiinta ta si esti capabila sa faci aproape orice pentru el, cand te apuci sa iti faci planuri de viitor in care el este personajul principal, este firesc in cazul in care relatia si planurile tale se destrama dintr-odata sa nu poti renunta cu usurinta la toate astea. E atat de placut sa visezi cum va fi viata voastra in viitor, sa iti programezi nunta, sa iti alegi rochia de mireasa si nasii, unde veti merge in luna de miere si unde va veti petrece vacantele, sa te gandesti cum va arata casa voastra, cati copii o sa aveti, si sa planifici toate acestea in amanunt. Desigur ca atunci cand ti-ai planuit viitorul pe 10 ani, in mod detaliat, te simti fericita si iubita, nu te gandesti ca ar putea interveni ceva sau si mai rau, cineva care sa iti naruiasca totul. Iar cand se intampla, te lupti din rasputeri pentru “constructia” ta, pentru tot ce ai investit mai ales sufleteste. Iar daca alegi in cele din urma sa te desparti de el, pentru ca nu te mai vrea din cauza ei, sau din oricare alte motive invocate, asta nu inseamna ca inima ta nu il mai vrea inca, ca ii poti da drumul cu usurinta.
Este foarte greu sa poti accepta ca de acum inainte vei fi din nou singura, ca vrei anula invitatiile de nunta, ca vei ocoli probabil prietenii lui, ca va fi nevoie sa te gandesti din nou la viitor intr-o alta perspectiva, dar in cele din urma o vei face si iti vei da seama ca lumea nu s-a terminat cu plecarea lui, ca tu esti aceeasi persoana frumoasa, delicata, feminina, ale carei calitati nu au disparut, iar tu nu ai fost anulata ca fiinta prin aceasta despartire. Esti tot tu! Si poti fi in continuare fericita si iubita alaturi de cineva mai potrivit pentru tine.
Cum ar fi daca...
TU si...Tata
