Te-ai mai intoarce...Acolo?

Adica in trecut. Avem cu totii amintiri neplacute, dureroase, pe care le vrem uitate si, daca ar fi dupa noi, le-am arunca undeva intr-un sertar de care nu mai stim niciodata. De fapt, chiar asta si facem; adica mintea noastra face asta: le ascunde pe cele mai greu de dus sau de inteles.

Avem si unele amintiri, unele momente din viata care ne dor si care nu ne dau pace. Revin mereu in mintea noastra, ne tortureaza, ne fac sa retraim acele momente de amaraciune, umilinta, enervare. Din categoria asta fac parte de obicei acelea in care nu ne-am comportat asa cum am fi vrut. Fie nu am dat o replica la timp, ne-am lasat pacaliti sau umiliti, desi puteam sa nu o facem, ne-am suparat aiurea pe cineva…

Cand te duci la medic cu o durere de cap persistenta, te intreaba printre altele, daca iti aduci aminte sa te fi lovit vreodata la cap. Acum, sa fim sinceri, cine se da cu capul de pereti, la propriu, si apoi uita complet de asta!? Daca medicul e priceput si gaseste intrebarile potrivite, te va ajuta sa iti aduci aminte de o lovitura la cap, uitata undeva, poate chiar in copilarie.

Am auzit de multe ori expresia: “Ce, esti cazut in cap?” Stim cu totii ce inseamna. Si, probabil ca vine de la cei care au luat o astfel de cazatura cu adevarat si au ramas cu sechele. Copiilor li se intampla adesea lucrul asta. Poti sau nu sa dai vina pe parinti. Oricat ar fi ei de vigilenti, de atenti, copilul tot face diverse boacane si trasnai. De multe ori, in defavoarea lui. Asa ne facem noi mari.

E greu, daca nu imposibil, sa iti aduci aminte ca ai cazut de pe masa, in cap, pe ciment, cand aveai sub doi ani. Asta iti poate aduce aminte doar un adult care a participat la eveniment. Nu ca te-ar ajuta cu prea mult, sau ti-ar crea o bucurie o astfel de amintire.

La fel ca durerile fizice, ca loviturile de care am uitat si care ne revin in minte acum, pentru ca ne “lovim” de ele, tot asa si cele psihice, ne pot fi rememorate la un moment dat, cu sau fara ajutorul altcuiva. Printre astfel de dureri se pot numara si pierderile. Pierderi de tot felul: lucruri, prieteni, familie. Cand e vorba de lucruri, poti fi cumva mai intelegator. Fireste, daca nu te-a afectat foarte tare respectiva pierdere. Oricum, nu ne place sa ne reamintim ca am pierdut ceva, orice. Mai ales pe cei dragi. Pierdut, cand e vorba de o persoana, nu inseamna neaparat ca a murit. Uneori poti pierde prieteni sau apropiati si altfel. Printr-o despartire, o cearta, o mutare. Si fiecare se descurca cum poate cu aceste pierderi. Unii prefera sa uite pur si simplu persoanele respective. Le scot din minte, ca si cum nu ar fi existat vreodata. Merge si asa. Pana se intampla ceva si ii revin in minte, “fara nici un motiv”, doar pentru ca ai dat peste o poza, ti-a povestit cineva ceva legat de persoana respectiva, ai gasit o vedere de la ea, etc.

Pe fotoliul analistului, lucrurile se pot intampla intr-o maniera similara. Te duci inapoi in timp, cu un cu totul alt gand, vorbesti despre intamplari si fapte si, deodata, auzindu-te povestind, iti dai seama ca ce “stiai” tu era, de fapt, cu totul altceva. Ceva dureros, pe care ai vrut sa il uiti si ai reusit. Acum, ca esti pregatit, ca esti “mare”, ca nu te mai simti singur (ai analistul langa tine), ti-ai facut cumva curaj sa infrunti situatii carora nu le-ai putut face fata alta data.

Te schimba lucrul asta? Te face alt om? Alta persoana…noua? Nu. Dar, in mod suprinzator, capeti o anume libertate. Libertatea fata de tine si fata de trecut. Acum poti sa te uiti in urma si sa iti spui, chiar daca cu tristete, da, a fost greu atunci pentru mine. Totul e sa ai suficient curaj sa faci lucrul asta. Dupa ce reusesti asta, o sa ai ceva mai multa grija cu tine si cu amintirile pe care ti le faci. Fireste, ce sta in puterea ta sa preintampini.