In momentul acesta sunt revoltata si mirata. Cred ca mai ales mirata. Ma uit si eu din cand in cand la televizor, nu foarte des, pentru ca timpul nu imi permite, dar zilele acestea, mirarea mea a crescut mai mult decat era cazul in fata unui program de stiri.
Am vazut presa sarind in sus si gospodinele inrosindu-se pana in varful urechilor si tresarind de furie cand au aflat ca in mainile unor copii olimpici (si deci destepti) au ajuns niste carti in care se vorbea (vai) despre sex. E adevarat ca intr-o maniera neortodoxa, licentioasa si probabil neaprobata de comitetul de parinti stalpi ai societatii. Ne-am ascuns cu totii fata in palme cand am aflat de posibilitatea ca fii si fiicele noastre sa afle ceea ce oricum stiu deja de pe internet sau din paginile ziarelor si revistelor care troneaza pe fiecare taraba. Nu vrem ca ai nostri copii sa fie Doamne fereste traumatizati la aflarea vestii ca au un sex.
In paralel, aceeasi societate religioasa care tine posturi si inconjoara manastiri in genunchi, aproba la fel de convinsa, ca o fetita de 11 ani sa invete ca a face o crima e perfect normal. Un avort, a carui logica nu prea o vedea nimeni. Fetita parea perfect sanatoasa, la fel si copilul ei. Cred ca daca aceasta fetita femeie a fost capabila sa conceapa ar fi fost perfect capabila sa si nasca. Am convingerea ferma ca natura stie mult mai multe decat am putea sti noi vrodata. Iar solutia pentru copilul nedorit a fost gasita deja...adoptia. Nu esti obligata sa cresti un copil daca te simti incapabila sau nepregatita. Dar nu cred nici ca ai dreptul sa il omori doar pentru ca tu mama esti nepregatita si tu bunica esti incapabila. Fa efortul de a-i da viata si apoi lasa destinul lui sa isi urmeze calea.
Cred ca pe langa trauma violului pe care l-a suferit, aceasta fetita va avea de indurat si trauma unui avort, pe care “cei mari”, religiosi si destepti au hotarat ca ea trebuie sa il suporte. Asa a hotarat mama ei, care nu vrea sa isi asume responsabilitatea ca nu si-a dat seama la timp ca alaturi de casa ei sta un posibil violator si care ca o “femeie” si mama adevarata nu si-a dat seama ca fiica ei iubita a fost violata, este insarcinata si nu in orice luna ci in trei luni. Acest lucru l-a aflat cu surprindere, altfel era convinsa ca fiica ei are indigestie. Acum mama este hotarata sa faca ceva, sa arate ca este responsabila. Si cel mai bun lucru care ar fi? Bineintales.....avortul.
Femeile cu experienta avortului sunt convinsa ca stiu ca avortul nu este ca si cand iti scoti o masea ci el, avortul, lasa urme adanci si permanente, lasa cosmaruri indurate de una singura si un sentiment de vinovatie pe care il duci cu tine toata viata. La aceste sentimente condamnam acest copil. Cele care au avut macar un copil stiu ca la 22 de saptamani copilul tau nu mai e “ceva” necunoscut. E o fiinta care misca, reactioneaza, face parte din tine, este un suflet cu care si cea mai indiferenta mama a reusit deja sa creeze o legatura intima si intensa.
Fetita aceasta nu a avut nici un cuvant de spus, cei mari au hotarat. Si pentru ea si pentru copil. Cei mari, cu scoala si destepti. Asa am fost invatati cu totii, ca cei mari au intotdeauna dreptate si ca ei stiu ce fac. Pe langa toate acestea, aceeiasi oameni mari, morali, destepti traiesc intr-o societate in care abandonul copiilor, violul copiilor si relatii intre frati sunt privite cu multa toleranta ca niste fapte de viata care ne scot din monotonie. Fapte care ar avea nevoie de interventia “stalpilor societatii”, a preotului si a vecinilor binevoitori, se petrec nestingherite pana cand sunt tratate de presa ca inca un eveniment care la face pe gospodine sa tresalte.
Nu stiu cum reusim sa parem atat de morali si atat de indiferenti in acelasi timp.
Cred ca daca ar fi sa il invat ceva pe copilul meu, as prefera ca el sa afle tot ce ar putea scrie intr-o carte despre sex, dar l-as invata ca violul si crima nu fac parte din “normalitatea” si firescul vietii. Si mai ales l-as invata ca cei mari nu au intotdeauna dreptate.
