Sotul meu e bolnav si pot sa spun cu mana pe inima ca preferam sa fiu eu cea bolnava. Si asta nu din considerente de iubire mareata sau sacrificiu final ci din ratiuni pur realiste.
Ziua 1: Sot cu o privire trista si cu o voce stinsa care te anunta ca nu se simte bine. Il doare gatul si este un pic ragusit. S-ar putea sa ii curga putin nasul. Ii propun o aspirina, refuzata vehement si cu proteste la adresa producatorilor care ne tot vara pe gat porcarii iar noi ca blegii dam bani pe ele. In schimb solicita frectii, masaje la gat, pe spate, la degete si refuza orice fel de munca pe motiv ca “este bolnav”.
Ziua 2: trezit cu voce si mai stinsa, chiar un pic ragusita, suflat nasul de doua ori. Incepe un tic nervos de “curatare a gatului” cu un zgomot ritmic, semanand cu haraitul unui mosneag plictisit de mersul cu tramvaiul. Propun o vizita la medic respinsa cu vehementa urmata de un discurs (de data asta cu voce clara) impotriva medicilor spagari si a greselilor comise de ei. Refuz total si al aspirinei. Propun o vizita la farmacie, ma lovesc de acelasi refuz, n-o sa dea el banii pe porcarii, cu banii aia isi intretine familia, are “alte prioritati”. Seara cere un ceai “daca nu iti cer prea mult”, ceai care bineinteles oricum nu iese ca al mamei lui, care reusea sa “ii ia durerea cu mana”.
Ziua 3: scenariul din ziua precedenta se repeta: boala, tristete, nervi, refuz de a duce gunoiul, de a lua copilul, de a clati cada, de a lua un medicament sa ii treaca, de a cheltui banii pe porcarii de medicamente. Telefon la mama lui care povesteste cu nostalgie cum ii dadea ea mamaliguta calda, atunci cand el era mic si cum il punea pe picioare intr-o seara. Fac mamaliga calda. E prea fierbinte si mult prea tare. A mamei era mai moale. Si cu unt. Seara se incheie cu frectii si cu sunetul deja familiar al haraitului care arata cat de tare il doare gatul, nasul si ce mai e pe acolo.
Ziua 4: Ii cumpar eu medicamentele. Pe banii mei bineinteles, pentru ca el trebuie sa ne intretina pe noi (pe mine si pe copil). Asa ca nu isi poate cheltui banii pe tampeniile pe care de obicei i le cumpar eu: sosete, haine, gel de dus, pasta de ras, medicamente, de care oricum el nu are nevoie si le foloseste doar pentru ca insist eu. Isi ia medicamentele “cu de-a sila”, spunandu-mi de cel putin 15 ori sa ii aduc aminte sa le ia pentru ca el nu are timp de prostii. Discutiile cu mine sunt tot ocolite (doar e bolnav), copilul sta tot in camera lui (tata e bolnav), treburile raman nefacute (el e bolnav). Suntetul raguselii lui continua.
Ziua 7: Il doare stomacul de la medicamentele cumparate de mine. Gatul i-a trecut, dar acum nu mai poate manca nimic, motiv pentru care imi reproseaza ca eu am fost cea care a insistat sa ia medicamentele si ca lui i-ar fi trecut oricum raceala fara nici un efort ca doar e om in toata firea.
Si viata in doi continua…..
