Simtire si observare in divort

"Suferinta divortului e mare e imensa pentru cel parasit iar usoara pentru cel care a pus capat unui capitol din viata unui cuplu.Dar daca in urma divortului se incolteste in suflet ideea de a iubi si a fi iubit totul merge mai usor.

Simburele sperantei incolteste si trebuie avut grija ca aceasta speranta sa creasca incontinuu si sa nu stagneze. Golul exista, e un hau imens dar trebuie multa vointa ca sa fie umplut acest gol, acest imens hau si mai depinde si cu ce se umple acest hau.

De multe ori se umple cu lucruri negative care in loc sa scada golul il mareste. A te simti realizat sentimental! Cred ca se mai poate , asta in cazul in care nu oboseti cautind persoana potrivita."

"ESTE FOARTE ADEVARAT .DOARE FOARTE TARE ACEST LUCRU.AM FOST SI EU LA UN PAS DE DIVORT.CASNICIA MEA SE CLATINA."

Doua puncte de vedere care nu sunt foarte deosebite la prima vedere. Dar totusi mie mi se pare ca aceste comentarii formulate de postarea "Suferinta divortului" ating o tema importanta – modul in care privim un lucru care ni se intampla. In acest caz vorbim de o pierdere, de o despartire, de o separare intre doua persoane.

In a doua, Simona spune asa: "doare foarte tare, am fost si eu...", subiectul este propria persoana, este "eu".

"Simt ca am fost la un pas de divort si simt durere rememorand sau traind clipele acestea", este o participare proprie, personala, intensa. Este parcurgerea unei experiente.

In comentariul lui Dumitru, avem o alta abordare – textul este scris la persoana a treia, Dumitru vorbeste de cel parasit si de cel care a fost parasit. Mai mult, vorbeste despre un "impersonal" –  "se incolteste...", de multe ori "se umple", etc. Aici Dumitru transmite experienta observatiei, vad suferinta, o observ, o remarc si vorbesc despre ea.

Acelasi text, aceleasi idei, doua moduri foarte diferite de a exprima acelasi lucru.

Sa vedem de ce aceste comentarii sunt importante – eu as spune ca ele reliefeaza doua moduri pe care le exercitam de multe ori in viata – cea de a parcurge o experienta si cea de a integra experienta parcursa.

Viata de zi cu zi ne aduce in situatia de a ne intalni cu diferite persoane si de a simti tot felul de lucruri – bucurie, durere, entuziasm, placere, dezamagire, etc. In fiecare situatie ne asteptam sa participam cu ceea ce reprezentam, cu persoana noastra.

Daca Simona simte durere, acest lucru se intampla pentru ca sotul ei este investit. Care e investitia respectiva este un aspect care tine de ea, de intimitatea ei si nu ne spune acest lucru. In virtutea acestei investiri, a simtit durere atunci cand casatoria ei se clatina.

Reactia sa este foarte fireasca. Nu-i putem cere in aceste momente sa fie un observator, sa vada ce se intampla cu ea, etc. Este doar o stare de a se lasa dusa de ceea ce simte, de ceea ce este Simona si de modul in care este ea.

Cand lucrurile se vor aseza, cand situatia reala se va calma, cand nu vor mai fi multe lucruri de facut atunci poate incepe o anumita elaborare a durerii, a investirii, a ceea ce s-a intamplat in acea perioada. Ar putea interveni partea de observare, integrare pe care Dumitru o sugereaza in linii mari.

Mecanismul vietii intr-un context social functioneaza cam asa: "traim, simtim, actionam, parcurgem diferite experiente pe care ulterior incercam sa le elaboram".

Riscurile aici sunt de doua tipuri:

Sa nu elaboram niciodata aceasta durere, acest moment. In acest caz ne situam intr-o situatie de trauma in care elaborarea este imposibila. Durerea ajunge sa fie un secret, un teren de neexplorat in care lucrurile nu sunt niciodata atinse.

De aici "secretul durerii" va fi pastrat in familie, va fi transmis prin fantasma si crearea unui mediu mai departe copiilor, cuplului.

Familia, cuplul sau persoana individuala prinsa in acest secret nu se va atinge de acest subiect iar tot ceea ce ar putea conduce in acea parte este inlaturat din start.

Practic, se produce o indepartare a lor resimtita, de multe familii ca o stare de necomunicare. Asadar durerea ramane fie ca trauma fie ca secret. Diferenta dintre cele doua nu este prea mare.

Al doilea risc vine din caracterul impersonal al divortului, al durerii, al starii de suferinta. Durerea in sine este negata iar starea de observare devine dominanta. Aici vorbim despre o intelectualizare a suferintei dandu-i un caracter impersonal – toata lumea sufera, eu sunt bine, divorturile se intampla, etc.

Aici ar fi excluderii parcurgerii suferintei, a durerii. Nu putem elabora pentru ca ne situam intr-o lume care exclude experienta directa. Evident, ca acest lucru nu este posibil intrutotul. Urme, mici reactii, vise, acte ratate, stari de singuratate, neputinta de a avea relatii cu ceilalti toate pot sa marcheze anumitesuferinte, care sa ne spuna ca in celalalt exista durere insa aceasta durere este aparent nevazuta de protagonist.

Aceste doua riscuri exclud una din partile acestui mecanism simplu, uman – de a parcurge o experienta si de a o integra. Ambele parti sunt importante si, in fapt, una nu poate exista fara cealalta.