Copilul, la nastere este intr-o legatura cu cei din jur, cu ingrijitorul sau pe care, in general, il numim "mama”. Cordonul ombilical este o prima legatura, de data aceasta foarte concreta. Dar ulterior, pentru el ceea ce este obiect este sanul matern pe care il "considera” bun sau rau. Dar nu sanul in sine este cel care are aceasta trasatura ci legatura cu el care poate sa fie frustranta sau placuta. O legatura frustranta este una rea in timp ce una placuta este buna. Bebelusul nu are o relatie cu mama sa dar mama sa are o relatie cu el. Faptul ca mama reactioneaza inainte ca bebelusul sa planga este o consecinta a legaturii lor. Pare mai firesc si lingvistic sa vorbim despre legatura copil – mama decat despre relatia copil – mama. Pe acest nucleu initial se consolideaza relatiile de mai tarziu. Dar legatura ramane si va fi prezenta permanent.
Legatura este inconstienta, relatia are o parte inconstienta si una constienta. Daca ar fi un grup de terapie atunci am avea ca obiectiv ceea ce este inconstient. Cum intentia este de a fi un curs atunci va fi necesar sa abordam in primul rand partea vizibila si anume relatia. Cred ca aceasta distinctie legatura – relatie este esentiala si atunci cand vorbim despre ceea ce se intampla in viata noastra. Relatiile sunt multiple si in controlul nostru constient.
Legaturile devin partial controlabile pe masura ce le intelegem si reusim sa facem ceva "in” si "cu” ele. Cel mai simplu lucru ar fi sa adecvam relatiile la tipul nostru de legatura. Iar daca nu reusim atunci sa mergem mai departe si sa vedem ce este "frustrant” in legaturile noastre pentru a nu mai simti ca relatiile sunt frustrante.
Exagerand, putem spune cam asa – ca orice relatie va purta amprenta legaturilor asa cum le stim noi, cum le-am prins inca din primii ani de viata.
Intr-un fel, repet ce comenta Iris "personal ma simt tributara unor mentalitati, in legatura cu relatiile, invechite si foarte incomplete”.
Cuvantul care mie imi atrage atentia este "tributara”. Sa fie un tribut in sensul de contributie, impozit, plata pentru ceea ce a fost candva? Adica, ne nastem intr-o familie. In familia respectiva capatam o crestere, supravietuim, suntem hraniti, ingrijiti, iubiti, etc. In urma acestor situatii suntem pusi in situatia sa platim un tribut si sa devenim tributari familiei respective (familiei de origine). Familia respectiva are o mentalitate, are o fantasma despre copil, despre ce va fi, despre cum e viata. Aceasta mentalitate este transmisa copilului chiar daca nu este comunicata in mod deschis. Dar ceea ce descriu aici este chiar legatura de familie.
Acest tribut ne va pune deseori in situatia sa fie un conflict intre o imagine personala, proprie, autentica, individuala si una familiala, comuna, transmisa. In planul relatiilor legatura de acest tip se va resimti in alegerea partenerului. Daca alegi pe cineva care e in conformitate cu "mentalitatea invechita” partea individuala, proprie se va revolta si va conduce la un conflict intr-un anumit moment din existenta cuplului. Daca alegi pe cineva care e in conformitate cu ideile proprii, vei constata ca exista un chin continuu sa poti sa fii cu el pentru ca partea de "mentalitate veche” este cea care defineste comportamentele implicite, naturale.
Cum se iese din acest paradox. Destul de simplu spun eu - prin analiza conflictului. Dar analiza conflictului este posibila intr-o relatie psihanalitica sau psihoterapeutica. Pana in prezent, eu nu am vazut alte variante. Am auzit despre alte optiuni in ceea ce priveste conflictul – "uciderea unei parti din conflict”, apelul la un Supraeu exterior, etc. Pe mine nu m-au convins ca sunt modalitati de rezolvare autentica a conflictului.
Terapia la distanta - terapia online sau terapia migratiei
Cui se adreseaza "Cursul de legaturi de cuplu si familie"
