Iris: Un articol bun si complex dar as fi dorit sa fie mai generos cu solutiile la „domiciliu”
Amalia: Din asta traieste, cum sa-ti dea solutii free?
Amalia: Solutiile le gasesti in tine, cunoscundu-ti limitele.
Solutiile la domiciliu, solutii free, solutii in tine. Ce are comun acest dialog este cuvantul solutie. Din el pot sa inteleg ca eu detin niste solutii pe care le pot oferi gratis sau contracost. Pe de alta parte si altcineva le are in el insusi prin limite. Cam asa inteleg eu dialogul. Sunteti de acord ca aceste lucruri se pot intelege din dialogul de mai sus?
Daca s-ar putea rezolva la domiciliu de ce ar fi necesara existenta psihoterapiei? Toata lumea si-ar rezolva "problemele" la domiciliu si situatia s-ar descurca de la sine. Existenta profesiei vine din faptul ca acest lucru nu este posibil. Pentru a intelege cum nu este posibil iar ceea ce se intampla la "domiciliu" sau "prin tine" este ceva diferit fundamental de ceea ce se petrece intr-o psihoterapie sa plecam de la o paralela cu o situatie obisnuita.
Daca se arde un bec in casa, vei cumpara unul si il vei inlocui. Nu ai senzatia ca faci o reparatie ci este o situatie obisnuita cu care iti bati un pic capul si cam atat. Daca se arde panoul electric, atunci vei gandi ca faci o reparatie si te vei intreba daca rezolvi singur sau chemi partenerul, vecinul ori electricianul. Solutia economica si sigura ar fi chemarea electricianului. Exista insa tendinta ca multi oameni incearca sa se priceapa la tot. Este alegerea lor. Presupune un mare consum de energie si de timp insa creeaza un confort psihic.
Cred ca sunteti de acord ca desi ambele situatii (schimbarea becului si a panoului electric) tin de domeniul electricitatii, ele sunt fundamental diferite. De ce? Pentru ca una este gandita ca o situatie cotidiana iar cealalta este reprezentata mental ca o reparatie. Ele presupun abordari complet diferite. Similar sta situatia si in cazurile care tin de psihic. Situatiile cotidiene care sunt reprezentate ca moduri obisnuite de relationare si de comportament pot sa faca obiectul solutiilor la domiciliu. Situatia se modifica calitativ daca persoana ajunge la concluzia ca "are o problema si ar vrea sa o rezolve".
Prin faptul ca apare reprezentarea problemei, apare si problema vindecarii. Iar acest lucru presupune psihoterapie.
De ce eu nu cred ca este posibila rezolvarea prin propriile forte. Este simplu – o vindecare presupune o iesire din reperul dat, un punct de vedere exterior. Fara acest punct de vedere exterior suntem in situatia de a "schimba becul”. Nu avem nevoie de cineva din afara pentru asta, ne descurcam cu ce avem. Daca insa exista problema, faptul de a constata ca exista o problema inseamna implicit urmatorul gand: "Aceasta situatie ma depaseste”.
Putem demonstra matematic aceasta afirmatie. Daca am o reprezentare despre o situatie si am si o rezolvare a ei, apare un fel de stress cognitiv, o preocupare scurta care se finalizeaza cu o situatie rapida. In acest caz, afectul este nesemnificativ. Cand vorbim despre o problema afectul este major si devine o mare cantitate de energie alocata. Persoana este in mod evident depasita de situatia data si nu poate sa reactioneze adecvat. Resursele sale vor putea sa fie folosite impreuna cu cineva care este exterior iar prin transfer devine si o parte interioara.
Credinta ca poti rezolva singur sau la domiciliu este o situatie de refuz a vindecarii pentru ca sistemul psihic nu va intampina vindecarea cu incantare. Similar oricarei situatii medicale. Trebuie sa mergi la doctor pentru a te trata. Stii ca e bine pentru tine dar nu prea iti vine sa te duci. De ce oare?
Oameni care se descurca
Intre dorinta si realitate
