De unde vine diferenta de limbaj? Va propun sa trecem repede peste aspectele cognitive, peste apartenenta la culturi diferite, medii diferite. Acestea sunt caracteristici implicite – faptul ca unii cunosc ce inseamna „ubicuitatea” si altii nu sau ca unii cunosc ce inseamna „a navadi” si altii nu. Faptul ca oamenii au un vocabular de baza diferit, unii mai bogat, altii mai sarac este evident. Nu stiu daca sunt multe de spus aici, este o chestiune de educatie si de pedagogie, de cat de mult se vorbeste cu un copil sau cat de putin.
Va propun sa vorbim de ascultarea celuilalt si de ceea ce se transmite. V-as propune sa va ganditi la cea mai neutra propozitie care va vine in minte. Si sa ne imaginam ca oamenii au structuri diferite.
„Astazi am fost la serviciu”. Este o propozitie care nu spune nimic decat o evidenta. Sa ne imaginam modul in care o spune o persoana depresiva. Dar mai ales cum o aude o persoana depresiva. Am putea sa presupunem ca ea va auzi partea de inutilitate „Iar am fost astazi la serviciu si nimic bun nu s-a intamplat”.
O persoana maniacala isi va imagina mai curand un aspect dinamic si plin de viata in ceea ce s-a petrecut astazi la serviciu. Una geloasa va gandi „iar a fost cu aia / ala”. Una obsesionala va lua aspectul rece si logic al situatiei „a fost a 888a zi la serviciu”. Un psihotic in criza nu o va auzi. Si exemplele pot continua la infinit. Nu este nicio eroare de limbaj. Dar desi propozitia este foarte neutra si corecta, ea poate declansa reactii diferite.
Am putea presupune ca un somer ar simti invidie pentru faptul ca celalalt a fost la serviciu. Sau altcineva ar putea simti mila. Si aceste afecte ar face ca ceea ce se spune sa fie filtrat prin intermediul trairilor respective. Dar toate aceste procese sunt la limita inconstientului, sunt partial vazute si intelese. Este partea de transmitere care scapa cognitivului si care creeaza o imagine in celalalt.
Orice comunicare este un schimb intre doua structuri psihice. Fiecare are o anumita patologie (in sensul de abatere de la structura naturala a persoanei) iar aceasta patologie va fi in permanenta prezenta si va conduce la o structurare a limbajului in conformitate cu modul ei de a vedea. Iar intr-o comunicare sunt mereu doua patologii prinse. Dar comunicarea este un schimb permanent. Ca urmare se va transmite nu numai un continut ci si un afect. Daca mergem mai departe mai putem sa ne imaginam legatura dintre cele doua persoane care vorbesc si care este de un anumit tip. Uneori scopul este de a nu spune. „Astazi am fost la serviciu” poate insemna si „noi nu vorbim decat despre lucruri concrete, nu vom vorbi despre ceea ce simtim”.
Cel mai bun exemplu de cum se modifica limbajul este acest articol. Daca cititi ce scrie Iris si ce raspund eu, puteti declara cu mana pe inima ca nu la asta s-a gandit ea. Cu siguranta in mintea ei, in acel moment era altceva decat ceea ce raspund eu. Dar mesajul ei a declansat aceste ganduri in mine si ca urmare raspund cu ceea ce am eu in minte. Intr-o comunicare normala, Iris ar continua vorbind despre ceea ce a declansat in mintea ei, raspunsul meu. Si tot asa.
In fapt ceea ce vreau sa subliniez este ca imaginatia noastra, fantasmarea noastra sunt declansate si influentate de ceea ce spun ceilalti. Este un aspect comun foarte important. In psihoterapie ceea ce spune pacientul declanseaza in mintea terapeutului tot felul de lucruri si reciproc. Prin asta ei sunt impreuna si se poate atinge structura unei persoane si patologia ei – printr-o repunere in comunicarea prin cuvant.
Este modul in care cuvantul vindeca. Adica procesul presupus de „cuvant” este foarte amplu iar imaginea „ma indoiesc ca vorbind despre ceva, se schimba ceva” este, in sine, perfect adevarata. Simpla cuvantare in absenta acestor procese inconstiente este imposibila. Psihanaliza presupune interpretare si faptul de a sti ce se intampla.
A fi impreuna
Oameni care se descurca
