"Mi-e teama ca …..nu voi fi pregatita , ca momentul ma va lua prin surprindere.
Mie-e teama ……ca voi naste prematur…
Mi-e teama ……ca o sa ma doara ca naiba. Am sa mor?
Mi-e teama …….de momentul in care copilul meu va fi scos.
Mi-e teama ……..ca nu va fi sanatos. Daca se intampla ceva? Daca nu e intreg?
Mi-e teama ……….ca voi fi penibila, ca toti oamenii aia din jurul meu se vor uita la mine.
Mi-e teama …….ca dupa nastere nu voi fi in stare sa am grija de mine.
Mi-e teama ca……..nu ma voi putea ocupa de copil ulterior, de casa, de sotul meu.
Mi-e teama ….de spital, de zilele petrecute acolo.
Mi-e teama…….ca sotul meu nu va fi langa mine acolo"
Este normal sa te temi, sa-ti fie frica de-a binelea, adica este normal sa simtim toate astea?
Teama si anxietatea sunt firesti in situatii care au mare importanta pentru noi si care sunt insotite de o incarcatura afectiva intensa. Este firesc sa apara toate aceste intrebari si dincolo de raspunsurile lor concrete, sa vedem cum simtim ceea ce se intampla cu noi.
Nu stim cum va fi la nastere. Avem in minte doar un scenariu, fantasme, povestiri din experienta altora. Putem crede aceste lucruri sau ne putem imagina altele. Putem fi cuprinse de spaima sau putem fi curajoase.
Senzatia de neputinta, de a te lasa pe maine celorlalti, de a avea incredere in ei, incapacitatea de a controla tot ce se intampla de a nu sti ce urmeaza, trairea momentului separarii de copil, a ruperii legaturii directe, stapanirea durerii, confruntarea cu necunoscutul… toate aceste clipe sunt insotite de trairi extreme de variate. Nasterea este o experienta aparte. Trairea si parcurgerea acestor momente nu este intotdeauna lina, lipsita de dificultati sau de teama.
Teama este parte din noi si cu cat reusim sa ne familiarizam cu ea, sa fim mai aproape de ceea ce ne sperie cu adevarat, cu atat vom reusi sa controlam mai usor situatiile de care ne temem. Cum este aceasta teama? Cum ar suna ea in cuvinte?
E timpul pentru un bebe?
