Oricat ati fi de nervoasa, cand raspundeti la telefon aveti grija- nu va rastiti niciodata si raspundeti la absolut toate apelurile. S-ar putea sa aveti o mare surpriza.
Ce mi s-a intamplat sambata dimineata e cel mai bun exemplu. Buna mea prietena scriitoarea si publicista Angela Baciu ma invitase la biroul ei de la Casa de Cultura a Sindicatelor din Galati pentru ca urma sa ne intalnim cu directorul de la Radio France Culture. Wow, chiar directorul?! Wow…Parea ca e ceva important – dar eu citisem mai cu atentie mesajul primit de la Angela dupa un forward de la cel original: aveam o presimtire! Mi se va spune cu parere de rau ca de fapt sunt in cautarea unei soliste de muzica populara traditionala.
Si era caaald, si asa m-as fi dus la plajaaaa… Unde vin eu acum la Casa de Cultura sa ma intalnesc cu mai stiu eu ce nene pretentios care sa ma masoare cu ochi reci si sa zambeasca superior la auzul cuvantului “folk”.Ma simteam exact ca atunci cand trebuie sa raspunzi a suta oara la telefon, dand explicatii inutile unui om care oricum nu stie a folosi explicatiile tale. Dar nu ma deplasam pentru el, ma deplasam pentru Angela. Orice ar fi fost, daca ea s-a deranjat pentru aceasta intalnire sambata , in afara serviciului, merita sa ma deplasez macar pentru a marca o intalnire cu un om important, chiar daca aceasta intalnire nu va insemna nimic pentru cariera mea.
Ma gandeam la toate astea cand urcam scarile catre biroul Angelei Baciu de la Casa de Cultura a Sindicatelor din Galati. Angela m-a intampinat nedumerita – nu venise nimeni si era deja si cinci. M-a masurat apoi din cap pana-n picioare : dar chitara?! Am zis ca intram pe Internet sa-i arat site-ul – www.mariamagdalena.ro , e acolo o intreaga baza de date care poate vorbi mai mult despre cat as putea eu sa-i spun in cateva cuvinte – si in plus am acolo toate inregistrarile de studio cu mine. Angela a zambit stinghera: nu adusese laptopul pentru ca era convinsa ca voi veni cu chitara care vorbeste mai mult decat toate siteurile… :D Bravos. Nu stiu ce-a fost in dimineata aceea- vezi, de aceea e bine sa nu lucrezi cu artistii dimineata , lasa-i sa se dezmeticeasca pana mai pe seara asa, ca sa te intelegi cu ei romaneste J Am ras amandoua din toata inima, am zis lasa ca vedem noi cum ne descurcam – problema e : unde-i OMU’?! Se facea si jumate si domnul director nu mai aparea.
Ma asteptam acum la si mai rau! Un domn sever trecut de prima tinerete care sa ne faca sa ne simtim penibil ca nu ne-am pregatit asa cum trebuie pentru aceasta intalnire… Dupa ce ca nu cant muzica populara, nici chitara nu sunt in stare sa mi-o car ! Oricum, era ciudat, se apropia de si jumate si nici urma de director. N-o fi stiind pe un’ sa intre, zic. Angela ma priveste la fel de in ceatza si se ridica sa se duca dupa el. Am ramas singurica sus, la o masuta din fata biroului ca sa fiu pe faza de oriunde ar aparea si ma gandeam asa … ia uite ce fac eu sambata dimineata in loc sa ma duc si eu o data in vara asta la plaja J Angela urca scarile inapoi – se dusese pe afara, inconjurase casa de cultura…Nimic, soro J
Intr-un final, se aud ceva voci la baza scarilor si apoi se aratara doi tineri, cerandu-si scuze ca au intarziat. Erau cu totul si cu totul altfel decat ne-am asteptat, oricum, doi oameni care ne-au facut sa rasuflam usurate: nu era vb de un domn sever, ci de un tanar cu alura de sportiv, genul temerar, care colinda lumea cu rucsacul in spate si in fata caruia nu trebuie decat sa fii tu insati ca sa il impresionezi: Stephane Crasneanski.
Am inteles ulterior despre ce e vorba. El face parte dintr-o echipa numita Soudwalk collective – cu siteul official www.soundwalk.com e directorul acestui proiect exsitent de 10 ani si realizeaza materiale sonore cu muzica si poezie inregistrata direct in mediul in care au fost create, materiale difuzate si pe siteul lor si in special pentru Radio France Culture. Iar acum lucrau la un proiect numit Medeea despre Marea Neagra, au pornit din Turcia , au facut o serie de inregistrari, iar acum ajunsera in Romania si cautau pe cineva care sa le cante la chitara cantece despre Dunare sau despre Mare – oricum, cantece care sa fie inspirate de apa.
Ei, au gasit autoarea de la Dunare … dar fara cantece cu Dunare! E drept totusi ca in multe piese am chestia asta cu asteptarea cuiva plecat departe … poate in alta viata am fost nevasta de marinar, cine poate sti?... Eu stiam niste cantece dar foarte foarte vechi, de cand eram mica si mergeam prin tabere – dar cine sa le mai stie textul? – si apoi erau piese de grup care nu necesitau niste veleitati interpretative deosebite. Le-am spus ca nu am asa ceva – doar un cantec numit Descantec de ploaie despre o femeie indragostita care isi asteapta iubitul plecat departe si iubeste ploaia pe care o aseamana cu sufletul ei indragostit: cand innebunita, cand calma, cand feciorelnica – sau dezlantuita femeie… Li s-a parut interesant – asa ca , ia ghiciti? Ce a facut Maria in acea dimineata care intre timp s-a facut amiaza iar soarele dogorea pe cer intr-un fel anume ?
A tras o fuga pana acasa, doua statii de autobuz dupa chitara! Ani de zile am carat-o in spate, visand la ziua cand voi avea propriul meu site cu cartea de vizita muzicala pe ea , fara sa mai trebuiesca sa cant pur si simplu pentru a arata ce pot. Intre timp Stephan urma sa o inregistreze pe Angela recitand cu o voce soptita cateva poezii despre mare – si se pare ca au facut un material neasteptat de frumos . Stephan nu cunostea talentul Angelei si a ramas paf dupa ce aflat cateva "detalii" despre ea, despre ceea ce face si despre premiile si colaborarile ei. Ulterior Stephane a rugat-o pe Angela sa ii faca un colaj de poezie romaneasca despre mare , poezii scrise de cei mai cunoscuti poeti romani .Cu aceste poezii la purtator, Stepahne urmeaza sa-si continue expeditia de-a lungul coastei romanesti a Marii Negre si sa le inregistreze citite de diversi localnici, oameni obisnuiti dar plini de energia sanatoasa a locului in care s-au nascut ...
Apoi am venit eu si m-au inregistrat cu Descantecul de ploaie . A refuzat sa asculte si varianta orchestrata, pur si simplu nu-l interesa nimic de genul asta. Ce ciudat… Si Simona Andrei, cealalta buna prietena a mea insista sa inregistrez din nou descantecul de ploaie singura, doar eu si chitara pentru ca vibrez infinit mai mult iar ea se simte infinit mai inspirata sa ma asculte live decat atunci cand aude iregistrarea acasa. Ce-i drept e si o alta mica mare diferenta dintre inregistrarea din 2000 de la Cluj si felul in care cant acum : o facultate de actorie :D dar asta deja e alta poveste.
A fost o dimineata care, desi ameninta sa fie banala ca un al nu stiu catelea raspuns exasperant la telefon, s-a dovedit a fi ca adierea unei soapte dragi care te intreaba din nou, ca dupa veacuri de asteptare, “ce mai faci?” Eram cu totii atat de incantati sa ne fi descoperit incat nu ne mai venea sa ne despartim…
Si stiti care e culmea minunatiei? Nici nu retinusem cum il cheama pe acest minunat om. Fara fitze, fara sacou sau haine de firma – un om din cap pana-n picioare in fata caruia nu te puteai simti stinghera decat daca ai fi fost falsa pana in maduva oaselor. Si inca nu cred ca am aflat suficient despre el. Face parte din acea specie de om atat de valoroasa , genul care pentru nimic in lume nu ar face ceva care sa te raneasca pentru simplul motiv ca s-a prins din ce esti facuta – si e constient ca e de datoria lui sa te protejeze pentru ca sunt suficienti care te lovesc cu vorbe si te jignesc si te pangaresc pentru a-si demonstra cu lasitate ca pot s-o faca.
Nu a fost o iesire la public, nu a fost un spectacol la Sala Palatului … dar mergand spre casa m-am simtit cea mai bogata femeie din lume…
Ce vreau sa fiu ... sau ce mi-e dat sa fiu?
Nebuna dupa el
