Intr-o suflare

Apele feminitatii pulseaza nevolnic la atingerea vantului destoinic. El le ridica de subsuori in slavile norilor. Ametesc in valuri suspendate de aroma cerului, respiratii aplecate sacadat in culcus de scoica. Sub platosa sternului, sufletul se umfla-n panze de cer, apoi plonjeaza in el insusi, din dor rascolitor de valuri.

Iubirea le sta in firea de nisip asternut. De la firul de nisip numarul unu, la firul de nisip numarul infinit, largul pieptanat de sare infasoara de drag zarea. Eternitatea incape in privirea dintre mare si cer. Se decojesc bluesurile de mutenie pana cand devin oglinda unul altuia. 

Cate-o ancora infipta-n framantarea tesita a nisipului isi poarta abandonul pe ruminatiile-i ruginii, rasfrante in valsul undelor ce unesc orizontul de mal, tampla stanga de tampla dreapta (aflate la distanta de o soapta). 

Claviculele sunt diguri, umerii stabilopozi. Marile destinului se framanta de rotunjimile rebele, scrutate de briza privirilor. Se strecoara-n siraguri de spuma in pantecul scoicilor, unde timpului i s-a taiat respiratia intr-o perla. 

Asta-i sufletul de unde pictat, de femeie.