Un tren pierdut e-o varianta ce-ar fi putut fi si n-a mai fost,
un gand, acum, fara rost.
Iar cand, din pripa, urci in trenul „gresit” ,
tivul destinului nu se lasa despletit ca si cum secundele in van nu l-ar fi tesit.
Il redescoperi potrivit - asa a fost menit.
Te vei (re)gasi cântând.
Sinele se unduiesc si se desprind de pamant ca aripile unui fluture insetat de orizont.
Acolo e izvorul razelor de soare, cheia tuturor zavoarelor, salasul norilor de mirare.
Fiorii te impresoara, iar sufletului i-e dor sa umble prin ninsori celeste.
Zarea iti multumeste ca dai curs chemarii - odihneste stele in privirea ta.
Noaptea se invioreaza, iar umerii rasufla usurati, desi incercarea abia acum incepe...
Inima sa incapa ceea ce gandul nu poate sa conceapa.
Cronică întârziată: Bob Dylan la București
Toamna, toamna, mereu toamna
