Cade-o frunza, si-un sentiment se-nfasoara in jurul ei,/mult mai rapid cazand spre lume./ Bate-o aripa, si se-nfasoara-n jurul ei un sentiment,/ mult mai rapid batand spre lume./ Trece-o femeie si-un sentiment o infasoara,/mult mai rapid trecand prin lume./ Un nume strig si-un sentiment/ se înfasoara-n jurul lui si-n jurul lumii./ Materia o mangai, abia atingand-o/ cu suvoiul straveziu al cuvintelor mele/ care o-nfasoara, si mult mai rapid/ se-ntorc in moarte, lasandu-ma in lume. (N.S. – Schimbatorul de viteze)
Despre o toamna interioara, atemporala:
Ideile-s taioase (Am sarit direct la concluzie). A se manevra cu grija. In caz contrar, se ajunge la leziuni ireparabile de tip ratiune/simtire sau, cu alte cuvinte, la un creier în piuneze. Pentru siguranta, infig ideile in teci, iar tecile le infig in ramuri de copac. Gata, acum par inofensive. Din precautie, le ating doar cu privirea cand ma plimb pe aceasta alee. Le contemplu, le admir, ma mir. Incerc sa le desprind cuminte, dar mai mult imi desprind ele mintea (Un mint tea nu ar strica acum). Mint repede privirea de la nervurile unora la nervurile altora, dar tot nu e de ajuns.
Asteptam karma. Toamna. Sa tot valsez cu vantul. E greu sa nu-l iubesti… Si s-a indragostit si el de mine. Imi impletea suvitele in feluri numai de el stiute sau imi topea soare pe obraji. Am tot dansat, iar pasii nostri reverberau in coroanele copacilor de pe alee. Incepusera sa se netezeasca varfuri de frunze. Ah, dar eu devenisem prea absorbita de dansul cu el pentru a mai privi spre copaci. Trucurile lui aveau controlul absolut al colturilor zambetului meu.
Mai in gluma, mai in serios, m-a imbracat in frunze de sus pana jos. Le cernea usor peste pleoape, le agata in par sau mi le rasfira printre degete. Nu puteam sa decid de ce eram, totusi, atat de uimita: de dragul lui de mine sau de finetea ideilor candva aspre si colturoase. Sa fi vrut si tot nu as fi putut sa le desprind de mine…
Parea atat de firesc, de parca as fi desprins doar t-ul din minte.
Pluteau sarit frunzele.
Merg pe aleea asta pentru ca sper sa vad cerul in albastru limpede. A inceput sa se decojeasca aramiu. Una dintre cele 7 simplitati ale lumii. La capatul aleii ma asteapta brate afectuoase de frunze insailate intr-un covor. Pot sa ma descalt de oboseala si sa las picaturile de albastru sa-mi curga in apele ochilor, unduindu-se auriu in faldurile raului interior.
Vantul e in fiecare contur tocit.
Imi fosnaie inima.
I felt a funeral in my brain.
(Emily Dickinson).
Inima, inima, planeta misterioasa, / pe care mi-ar fi placut sa traiesc si sa mor
(din N.S. – Frunzisuri)
- Text adus de pe taramuri interioare in 2011
Destin
Peretele fluid al muzicii floydiene
