I can't let go

Unii oameni obisnuiesc sa se ancoreze de trecut, sa nu ii mai de-a drumul cu niciun pret. De ce fac asta? Ceva acolo, in trecut, a ramas neconsumat; exista niste trairi puternice, niste persoane care ii trag inapoi, in zona aceea (poate) de confort psihic si emotional. Oare e rau sa pastrezi trecutul? Te poate tine pe loc? Depinde ce anume din trecut folosesti si cum.

Vi s-a intamplat sa pastrati emals citite, care de fapt nu va mai fac trebuinta? Scrisori, reviste, ziare vechi? Tot felul de amintiri, maruntisuri, care pentru altcineva nu ar reprezenta nimic? Cred ca toti facem asta, mai mult sau mai putin. Desi cuvintele sau imaginile frumoase, placute, au fost citite, vizualizate, traite, ceva din noi ne determina sa le pastram inca acolo, in eter. Pentru ca, de fapt, daca de maine nu am mai avea net, nu le-am mai putea accesa, ele ar fi pierdute pe vecie. Am mai putea trai fara ele? Am mai putea fii fericiti? Sigur ca da. Daca stam sa ne gandim bine, singurele motive care ne-ar putea face sa ne pierdem amintirile ar fi amnezia sau moartea.

O mamica pastreaza primul pantofior al copilului, o alta suzeta sau una din primele sosetute, unii copii isi fac o cutie in care pastreaza tot felul de amintiri: ochelarii bunicii, ceasul strabunicului, jucarii (chiar si stricate) din copilarie. Mai toti avem nevoie de ceva cert, un lucru material, care sa ne poata purta cu usurinta inapoi in timp. Acest lucru se petrece cu si mai mare usurinta atunci cand obiectul respectiv a pastrat mirosul persoanei care il folosea.

Albumele cu poze…nenumarate. In zilele noastre au fost inlocuite de multimea de dvd-uri pe care sunt stocate sute de imagini, de filme. E suficient sa deschidem computerul si sa ne ducem cu ani in urma, la mare sau la munte, la o aniversare sau absolvire, la o nunta sau un botez. Ar renunta cineva la pozele de familie? Putin probabil. Doar sa fie foarte foarte suparat pe viata, pe trecutul si amintirile sale. Sau pe persoanele cu care a construit acel trecut.

Cand iti poti da seama ca esti prea ancorat in trecut si iti scapa momentul prezent? Cand viitorul nu pare a fi o optiune, ceva la care sa te gandesti, pe care sa il iei in calcul? Atunci cand te lasi inconjurat, coplesit, de amintiri si obiecte pe care nu le mai folosesti.

Cand iti dai seama ca a sosit vremea sa iti reinoiesti garderoba? Cand deschizi dulapul si dai peste lucruri pe care nu le-ai purtat de cel putin un an de zile. Daca nu ai facut-o in decursul acestui timp, putin probabil sa o mai faci vreodata. Cine ar mai purta o rochie de acum 20 de ani? Poate doar la o petrecere retro, cu tema. Sau la un carnaval la care s-ar potrivi respectiva moda.

Te temi de ce va urma dupa ce vei face o astfel de curatenie in mintea si casa ta? Mai intai incearca sa iti imaginezi cum ar fi. Apoi incepe cu pasi marunti. Debaraseaza-te de un obiect si observa daca ii simti lipsa, utilitatea. Daca nu, inseamna ca nu exista nicio pierdere concreta. Nici fizic, nici psihic.

Stiu, exista si momente in care tocmai ce ai aruncat un obiect, care statea acolo si doar aduna praf, ca imediat a doua zi sa constati ca ai nevoie de el. Surpriza! Gasesti ceva care sa ii poata inlocui utilitatea. Deci, nu s-a intamplat nicio nenorocire.

Cam la fel se intampla si cu oamenii care au trecut prin viata noastra. Ii pastram undeva acolo, in memoria noastra, fie ca ne-au bucurat sau ne-au intristat viata. Stim ca memoria ne poate juca feste, dar mai stim si ca e nelimitata. Exista pentru fiecare un sertaras acolo, unde poate fi pastrat pentru vecie. Totul e sa nu pierzi cheia