Dragostea intre idealul nostru si realitatea celuilalt

Sa plecam de la un caz:

Ea 30 de ani, o femeie inteligenta, cu o cariera obisnuita intr-o firma internationala, divortata in urma cu 3 ani, intalneste pe un site un barbat de 35 de ani. Ei locuiesc in tari diferite, ea in Romania, el in Occident. Relatia debuteaza cu niste schimburi obisnuite, nimic spectaculos, nimic aparte. Treptat, nevoia de a-l cunoaste mai bine, de a fi impreuna cu el pare sa se impuna din ce in ce mai mult. Incep sa vorbeasca tot mai deschis unul cu celalalt. Ea ii povesteste despre fostul sot, despre nemultumirile din cadrul casniciei ei. Despre faptul ca si-a dorit un copil si acesta nu a putut aparea, despre ce i se intampla foarte des la serviciu.

Nu am informatii exacte despre raspunsurile lui, dar se pare ca se rotesc tot in jurul familiei. El este casatorit, are 4 copii cu care locuieste impreuna, ca este nemultumit de relatia cu sotia sa. La un moment dat, ea realizeaza ca a inceput sa astepte seara pentru a vorbi cu el. Dorinta pentru el pare sa se accentueze tot mai mult.

Intr-una din veri, el vine in Romania cu ocazia unei vizite de afaceri intr-una din tarile vecine. Se intalnesc, petrec un sfarsit de saptamana fericit, de care va fi foarte incantata iar acel moment va ramane ca unul de referinta pentru ea.

Starea aceasta de impartire are ca finalitate, faptul ca nimic din jur nu-i mai convine, ca intr-un fel se indeparteaza de cei din mediul ei. Ramane atasata doar de o prietena care o tot bate la cap ca e mai bine sa nu se bage vorbindu-i despre barbatii din jurul ei. Are multe argumente in acest context pe care Adina -eroina noastra- le considera ca vorbe in vant, ca o modalitate de a-l indeparta.

Realizand la un moment dat ca starea sa se deterioareaza, ca momentele de depresie se accentueaza se decide sa solicite, la insistenta prietenei sale, o psihoterapie. Nu are o cerere explicita, ci doar mentioneaza ce s-a intamplat in acele momente in viata sa. Ca este indragostita, ca vrea sa fie cu cineva, ca acel cineva nu poate momentan sa fie cu ea. Se simte cumva fortata sa faca asta, sa vorbeasca cu un terapeut.

De ce acest caz? Pentru ca el vorbeste despre o situatie, despre cea in care se formeaza un ideal al unei persoane care pare sa corespunda propriilor sale asteptari, propriilor sale sperante, a cunoscut barbati pe care i-a considerat repede ca fiind nepotriviti. Si casatoria pe care a avut-o pare sa fi fost la insistenta parintilor si intr-un context aparte.

In situatia Adinei, se poate vedea cum apare acest ideal si cum este el format pentru ca cineva sa poata sa se situeze pe ceva imaginar. In jurul mesajelor, a comunicarii a construit un scenariu. Neavand acces la imaginea reala, aici lucrurile pot sa fie partial justificate. Insa ceea ce caracterizeaza in primul rand aceasta situatie este constructia in afara realitatii. Acest ideal a permis constructia unei iluzii pe care a numit-o iubire, dragoste, barbatul viselor ei.

Acest caz este foarte des intalnit dar, de obicei, realitatea celuilalt si propriul ideal sunt mult mai amestecate ceea ce face ca de multe ori o iluzie sa fie de fapt iubirea. Uneori aceasta iluzie reuseste sa treaca proba realitatii dar acest lucru il vor afla ei mult mai tarziu. Deocamdata este vorba numai despre o stare de iluzie.

In fapt ceea ce permitea iluziei sa existe era faptul ca pacienta isi dorea sa aiba acesti copii, isi dorea ca ea sa fie impreuna cu cineva dar neputinta de a fi cu cineva era mult accentuata intrucat mai exista o poveste – cea a ei – un copil dintr-o familie cu mai multi copii, cu un frate care s-a sinucis, cu un frate care este alcoolic, cu parinti care s-au simtit incapabili sa ofere afectiune. Aceste iluzii si acest ideal s-a constituit in acest mediu. O poveste care incepe frumos si pare sa se termine trist dar in fapt o poveste care incepe in iluzie si se continua in realitatea istoriei, a prezentului si a unui viitor pe care si-l va construi mai departe.