Cadrul este o componenta importanta in terapie. Faptul ca exista un cadru care contine relatia psihoterapeutica si o face posibila permite evidentierea relatiei si existenta cadrului interior. Faptul ca exista o frecventa constanta, o durata constanta, o plata, o sarcina constanta, un mediu constant face ca lucrurile sa capete o reprezentare a unui travaliu pe care cei doi (in cazul terapiei individuale), trei – patru (de cuplu) sau echipa terapeutica si grupul familial (in terapia familiala psihanalitica) sunt impreuna, intr-o relatie data sau intr-un camp de relatii.
A intra intr-un cadru terapeutic, definit exterior prin elemente de realitate (timp, bani, locatie, etc.) presupune un efort pe care o persoana o face si are sens atunci cand acestui cadru exterior de realitate ii corespunde si o capacitate interioara de a se situa intr-o relatie. Acceptarea cadrului exterior poate sa fie facuta daca el exista deja interior. Putem sa vorbim de reprezentarea privind o regula si a dorintei de schimbare. Constanta cadrului permite si depasirea momentelor dificile pe care o persoana le poate intampina de-a lungul relatiei psihoterapeutice.
Cadrul are doua functii:
A intra intr-un cadru terapeutic, definit exterior prin elemente de realitate (timp, bani, locatie, etc.) presupune un efort pe care o persoana o face si are sens atunci cand acestui cadru exterior de realitate ii corespunde si o capacitate interioara de a se situa intr-o relatie. Acceptarea cadrului exterior poate sa fie facuta daca el exista deja interior. Putem sa vorbim de reprezentarea privind o regula si a dorintei de schimbare. Constanta cadrului permite si depasirea momentelor dificile pe care o persoana le poate intampina de-a lungul relatiei psihoterapeutice.
Cadrul are doua functii:
- functia de stabilitate, continuitate, o functie materna. Lucrurile sunt mereu la fel, exista acelasi terapeut, acelasi loc cu aceeasi amenajare a camerei, exista aceeasi ora de incepere si de final. In timpul fixat de comun acord, terapeutul este numai cu pacientul. Este o functie pe care o are si o mama, de constanta, siguranta.
- functia de reglementare, o functie paterna. Prin aceasta, cadrul are si o functie limitativa. Sedintele nu pot dura mai mult decat este stabilit, nu pot sa fie altfel decat s-a stabilit iar contextul este respectat de ambii participantii. Pacientul poate sa intarzie spre exemplu, insa sedinta se va termina la ora fixata. Aceasta functie este similara celei paterne care aduce regula, legea, etc.
Cadrul aduce atunci cele doua functii la care fiecare persoana s-a raportat in istoria sa – la o mama continatoare sau nu si la un tata autoritar sau nu. Nu este vorba despre persoanele reale, care sunt mama si tata, ci despre functiile lor jucate de-a lungul existentei de diferite persoane. Aici introducem cu usurinta ideea de gurp intern – de toate persoanele care au jucat un rol matern din care prima a fost mama care a avut sarcina si de toate persoanele care au jucat un rol patern, de reglementare si de limitare, de introducere a unei realitati cu limite care permite unei persoane sa se adapteze ulterior la societate.
O foarte buna definitie a cadrului este cea formulata de Bleger, psihanalist argentian, care descrie relatia dintre proces si cadru astfel: daca avem o figura pe o foaie de hartie, vom vedea mereu figura si nu foaia. Hartia este aici cadrul iar figura procesul terapeutic. Hartia, fondul, ne va atrage atentia doar daca foaia este rupta, colorata diferit, etc. Similar un cadru odata fixat devine invizibil ca hartia – nu realizam ca orele sunt constante, stabile, ca se incepe la aceiasi ora, ca exista o plata, ele intra in firesc. Insa mereu cand se va intampla ceva atentia se va indrepta spre cadru.
Insa aceste orientari spre cadru nu sunt rupte de procesul terapeutic ci sunt linkuri catre proces. Ele pot sa fie analizate si intelese in ceea ce priveste conflictualitatea inconstienta. Exista pacienti care isi propun in mod inconstient sa anihileze cadrul. Aceasta anihilare echivaleaza cu o fantasma destructiva, cu dorinta de distrugere. De multe ori aceasta fantasma este proiectata asupra terapeutului care nu stie, nu intelege, nu poate, etc. Este posibil sa regasim in aceasta situatie relatie cu cele doua functii ale cadrului – de stabilitate si de reglementare, de interdictie. Spre exemplu, tentativa permanenta de modificare a orei de desfasurare a sedintei poate sa fie inteleasa ca o modalitate de opozitie fata de stabilitatea unui cadru. Tentativa de control asupra timpului, spre exemplu un pacient care este foarte atent la ceas pentru a evita momentul de final al sedintei este o modalitate de opozitie fata de functia limitativa a cadrului. Aceste situatii sunt la limita, de cele mai multe ori vorbim despre reactii obisnuite, inconstiente.
- functia de reglementare, o functie paterna. Prin aceasta, cadrul are si o functie limitativa. Sedintele nu pot dura mai mult decat este stabilit, nu pot sa fie altfel decat s-a stabilit iar contextul este respectat de ambii participantii. Pacientul poate sa intarzie spre exemplu, insa sedinta se va termina la ora fixata. Aceasta functie este similara celei paterne care aduce regula, legea, etc.
Cadrul aduce atunci cele doua functii la care fiecare persoana s-a raportat in istoria sa – la o mama continatoare sau nu si la un tata autoritar sau nu. Nu este vorba despre persoanele reale, care sunt mama si tata, ci despre functiile lor jucate de-a lungul existentei de diferite persoane. Aici introducem cu usurinta ideea de gurp intern – de toate persoanele care au jucat un rol matern din care prima a fost mama care a avut sarcina si de toate persoanele care au jucat un rol patern, de reglementare si de limitare, de introducere a unei realitati cu limite care permite unei persoane sa se adapteze ulterior la societate.
O foarte buna definitie a cadrului este cea formulata de Bleger, psihanalist argentian, care descrie relatia dintre proces si cadru astfel: daca avem o figura pe o foaie de hartie, vom vedea mereu figura si nu foaia. Hartia este aici cadrul iar figura procesul terapeutic. Hartia, fondul, ne va atrage atentia doar daca foaia este rupta, colorata diferit, etc. Similar un cadru odata fixat devine invizibil ca hartia – nu realizam ca orele sunt constante, stabile, ca se incepe la aceiasi ora, ca exista o plata, ele intra in firesc. Insa mereu cand se va intampla ceva atentia se va indrepta spre cadru.
Insa aceste orientari spre cadru nu sunt rupte de procesul terapeutic ci sunt linkuri catre proces. Ele pot sa fie analizate si intelese in ceea ce priveste conflictualitatea inconstienta. Exista pacienti care isi propun in mod inconstient sa anihileze cadrul. Aceasta anihilare echivaleaza cu o fantasma destructiva, cu dorinta de distrugere. De multe ori aceasta fantasma este proiectata asupra terapeutului care nu stie, nu intelege, nu poate, etc. Este posibil sa regasim in aceasta situatie relatie cu cele doua functii ale cadrului – de stabilitate si de reglementare, de interdictie. Spre exemplu, tentativa permanenta de modificare a orei de desfasurare a sedintei poate sa fie inteleasa ca o modalitate de opozitie fata de stabilitatea unui cadru. Tentativa de control asupra timpului, spre exemplu un pacient care este foarte atent la ceas pentru a evita momentul de final al sedintei este o modalitate de opozitie fata de functia limitativa a cadrului. Aceste situatii sunt la limita, de cele mai multe ori vorbim despre reactii obisnuite, inconstiente.
Dragostea intre idealul nostru si realitatea celuilalt
Imi iubesc terapeutul
