Scriu aceste randuri plecand de la cuvintele uneia dintre cititoare care imi spunea ca timpul petrecut alaturi de bebe acasa dupa nastere poate aduce cu sine si o stare de tristete sau chiar depresie.
Ce putem face? se intreba ea. Cum putem organiza timpul si activitatile mamicii astfel incat sa nu apara aceasta stare de depresie?
Nasterea si perioada imediat urmatoare presupun multe schimbari atat in jurul mamicii, cat mai ales in interiorul ei: fericirea de a-si vedea copilul pe care l-a asteptat si pe care l-a purtat timp de 9 luni, dar si teama, confuzie, intrebari ce se refera la noul rol, acela de mama.
Oare sunt pregatita? Oare ma voi descurca? Pot avea grija de copilul meu?
Uneori intre toate aceste intrebari apare si oboseala, apatia, senzatia ca zi dupa zi se intampla aceleasi lucruri care se repeta dupa reguli fixe si de la care nu te poti abate.
Unele mame se simt epuizate, altele se simt singure, altele se simt furioase, iar altele triste. Aceasta stare de tristete este determinata de modificarile majore aparute in viata femeii atat sub aspect biologic cat si sub aspect psihologic.
Poate fi recunoscuta usor dupa lacrimile care curg "fara motiv", regrete dupa burtica "pierduta".
Mamicile se sperie la gandul ca aceasta stare se va agrava, ca n-au motive sa o aiba, ca "ceva nu e in regula". Din punct de vedere psihologic aparitia acestei stari este momentul cand femeia "realizeaza" pasul facut, avand ragazul sa se uite in jurul sa vada ca viata lor s-a schimbat, ca bebelusul care era pana nu demult ascuns in burtica isi face mereu simtita prezenta si nevoile.
"Depresia post-natala sau post-partum" apare in primul an dupa nasterea copilului si nu dispare de la sine. Este o forma mai serioasa de depresie dominata de sentimente de vinovatie, senzatia mamei ca este incapabila sa se ocupe in mod corespunzator de bebelus, tristete, cosmaruri si pierderea interesului.
Uneori, femeia traieste o senzatie acuta de vid, dorinta sexuala se reduce considerabil si pot apare chiar crize de panica. Ajutorul unui specialist este necesar atat pentru diagnostic cat si pentru un demers terapeutic.
Rolul matern pare, in prima perioada cand copilul este foarte mic, ca limiteaza si chiar anuleaza alte roluri. Mama este doar mama… nu mai este sotie, femeie si nu mai are cariera. Este in "concediu". Trairea acestui rol la modul absolut aduce dupa sine si senzatia de sufocare, de epuizare, de tristete si chiar de disperare.
In realitate, nu renuntam la celelalte roluri si nici nu ne fortam sa luam o pauza totala.
Maternitatea nu este un prizionerat menit sa tina o femeie departe de tot ce se intampla inainte in viata ei. Maternitatea nu suspenda in spatiu si timp viata, ci este o schimbare care devine parte integranta din tot ceea ce se intampla pana atunci.
Astfel, mama se poate ocupa in continuare de hobby-urile ei, de ingrijirea ei, de activitatile sale profesionale. Dificila este insa gasirea unui echilibru intre toate acestea si a unei modalitati de a stabili legaturi intre ele, astfel incat curgerea lor sa fie naturala si nu o continua alegere.
A renunta mereu la una in favoarea celorlalte aduce cu sine frustrare, confuzie si chiar vinovatie.
Aceste roluri pot convietui laolalta de indata ce invata cum se situeaza unul fata de celalalt, ce reprezinta unul pentru celalalt si cum se succed ele in functie de etapa de viata in care ne aflam.
Mamici, tatici si pitici
