Curaj sau neputinta?

Auzeam aceasta intrebare zilele trecute la o colega, care lucrand cu copii, se afla intr-o situatie dificila, a carei solutionare ii era teama ca poate sa faca si mai mult rau copilului. Suspecta ca acel copil, o fetita, fusese abuzat sexual. Nu avea certitudini. Doar banuieli, indoieli, framantari, furie, neputinta.

Cum putea sa afle ea daca banuielile ei erau intemeiate fara sa creasca si mai mult suferinta copilului? Cum putea sa confrunte copilul cu barbatul suspectat, cum putea sa se confrunte ea cu el? Si, cel mai important, cum putea sa infrunte propriile ei temeri de a face ceea ce este bine, de a nu gresi?

Datoria noastra este sa protejam copiii, sa-i ajutam sa le fie bine, sa le fim aproape, sa ii iubim. Insa ma intrebam in timp ce ascultam discursul framantat al colegei, cum este acest a proteja.

A-l tine pe copil departe de tot ceea ce noi consideram ca ii face rau…

A ne lupta cu toti cei care nu ii vor binele…

A nu-i da drumul de langa noi…..

A lupta, simti, vedea, auzi in locul lui ?......

Ne doare suferinta copilului si ne simtim neputinciosi in a face ceva pentru el atunci cand nici noi nu stim ce am putea face. Daca noi, oameni in toata firea nu il putem apara, nu stim cum e mai bine, ce e de facut, el cum ar putea sti? Se poate apara un copil? Poate suporta o durere? Este liber sa sufere in tacere pentru a invata mai tarziu sa strige, sa urle, sa se lupte?

Neputinta colegei nu avea sa darame forta ei. Iar privirea fetitei si mana ei se putea hrani din aceasta forta interioara."Sunt alaturi de tine, mana mea o tine strans pe a ta. Poate ca nu stiu ce vom face, cum e mai bine pentru tine, dar suntem impreuna. Eu pot fi alaturi de tine, iar tu ma poti invata sa fiu curajoasa ramanand alaturi de mine si privindu-l pe acest om."

Fetita i-a aratat colegei ca pentru a fi liber sa te exprimi e necesar mai intai sa capeti aceasta libertate. Era lupta ei cu propria ei frica si disperare a carei prizoniera era. Era muta si imobila. La fel era si colega. Mutenia lor nu putea prinde glas decat impreuna, invatand una din neputinta celeilalte.

Adultul nu este gardianul copilului. Este cel care impreuna cu copilul poate da glas trarilor sale: spaima, durere, disperare, furie, suferinta.

Colega mea a ales CURAJUL SI NEPUTINTA. Nu a pus SAU intre ele. Caci ele se impletesc si doar din rastalmacirea lor putem fi mai aproape de noi insine si de ceea ce ne opreste sa putem vedea, sa putem vorbi, sa putem auzi.

Un copil imi spunea asa: "A fi curajos nu inseamna sa nu iti fie frica. Ci sa inveti sa suporti si sa depasesti frica."