Un copil trebuie sa fie facut, din punctul meu de vedere, de catre doi oameni care se respecta profund, care au unul pentru cealalt sentimente puternice de afectiune si care au maturitatea necesara de a putea ramane in cele mai bune si frumoase relatii, chiar daca la nivel de intimitate romantica nu mai sunt compatibili.
Oamenii care dupa iubire se despart au tendinta de a se ura, de a se detesta, de a se pronunta cu dispret unul cu privire la celalalt. Este, pana la urma, ceva normal: egoul isi cere intotdeauna tribut.
Atunci cand faci un copil nu trebuie sa fii indragostit nebuneste, ci intr-o perfecta stare de echilibru emotional si rational. Un copil care devine teatrul de razboi al parintilor despartiti va pasi cu un mare dezavantaj in viata si va avea enorm de suferit la nivel de relationare si de atasament afectiv, atunci cand va creste.
Copilul nu trebuie sa fie un moft al iubirii, ci un angajament fata de o fiinta pe care va trebui sa o formezi ca om. Daca stiti si credeti ca puteti sa ramaneti prieteni dincolo de pasiune, atunci veti putea sa oferiti un climat propice dezvoltarii si cresterii lui.
Asta cred eu. Pun raul inainte pentru ca l-am trait si stiu cum e. Oricum nu am pretentia de a fi enuntat vreun adevar absolut, ci doar expun punctul meu de vedere.
Au ajuns sa ma doara conflictele in care sunt prinsi la mijloc copii si realizez ca daca nu mai avem conceptiile traditionale in ceea ce priveste casnicia si familia, trebuie cumva sa adaptam vremurile pe care le traim in asa fel incat sa nu distrugem psihic si emotional generatiile urmatoare.
Intelepciune in inima sa avem,
MSZ
Trecator si trecatoare
De ce s-au sfarsit relatiile tale
