Tu, cat timp mai dai vina pe altii pentru nefericirea ta?

Ne multumim cu putin?!

Mi-e greu sa cred ca este cu putinta acest lucru, ci mai degraba as afirma ca ne multumim cu ceea ce credem ca meritam. Daca avem constiinta a ceea ce suntem, a ceea ce avem de oferit, dar mai ales a ceea ce trebuie (ca si consecinta a primelor doua) sa primim, nu avem cum sa ne putem complace in mediocritatea unei oferte pe care nu o acceptam a fi potrivita noua.

Relatiile cu ceilalti suporta caraterul unui schimb continuu: de gesturi, idei, afecte, pretentii si intentii. Putini sunt aceia care daruiesc fara asteptari, iar daca asteptarile nu vin dinspre ceilalti, vin dinspre ei insisi. Adica, pot sa nu am vreo dorinta sa imi oferi tu ceva in schimbul a ceea ce ti-am dat, ci sa imi ofer eu mie o imagine frumoasa a mea, pentru ca am facut gestul unei daruiri neconditionate.

Am avut de multe ori teama unor “de ce-uri”ale limitelor acceptarii mele: De ce dau? De ce nu primesc? De ce ma multumesc cu ceva ce imi este insuficient? & co. si am crezut ca trebuie sa conditionez externul (persoana cealalta) pentru toate nemultumirile mele. Insa, ce vina au ceilalti ca eu simt ceea ce simt? Eu aleg starea in care ma aflu si in care imi permit sa continui sa exist, chiar si atunci cand sunt nemultumita, asadar ce vina are cel ce nu imi ofera, ori cel ce imi ofera prea putin?

Singura lui vina este ca a devenit, constient sau nu, groapa mea de gunoi in care arunc tot ceea ce, realizand ca depinde strict de mine, ma nemultumeste. Este atat de simplu sa dam vina pe ceilalti, pe viata, pe Divinitate si pe existenta pentru nemultumirile noastre, incat ne-ar fi incomod sa ne raportam la noi ca victima si calau.

Bineinteles, afirmatiile mele anterioare nu vor sa spuna ca doar eu imi port vina propriilor nemultumiri. Acestea sunt, intr-adevar, conditionate si de cauze externe, de intalnirea cu celalalt, dar eu am puterea, vointa, acel liber-arbitru de a decide cat suport, daca suport si de ce suport.

Pot sa contientizez astazi ca sunt fauritorul propriului meu destin? Pot sa constientizez ca eu am puterea si capacitatea de a ma plasa la margini de povesti, cand, de fapt, imi doresc sa fiu intriga lor? Atunci inseamna ca pot sa inteleg si ce trebuie sa fac pentru a schimba povestea, pentru a da eu desnodamantul dorit vietii mele.

In fiecare situatie, faptul ca nu alegem sa facem ceva este tot o alegere si singura constanta este schimbarea, care apare independent de noi si care nu este conditionata de actiunea noastra. Da, schimbarea nu are nevoie ca noi sa fim dinamici pentru ca ea sa aiba loc, insa daca alegem sa asistam pasivi la felul in care cursul vietii noastre curge si parcurge anii pe care ii avem, nu meritam sa ne plangem. 

Vrei ca o schimbare (indiferent ca este determinata sau nu de tine) sa te duca acolo unde gasesti radacinile Eu-ului tau? Implica-te activ in viata ta. Nu te descuraja, nu te da batut, nu renunta sa iti cauti maximizarea confortului sub toate aspectele.

Da, este DATORIA ta sa iti oferi tot ceea ce iti doresti- nu a altora!

MSZ