Of! Daca ai sti tu de cate ori ma puneam sa dorm prea devreme, doar pentru ca abia asteptam sa vina a doua zi si sa te revad... Mi-am ingramadit noptile in somn agitat, pentru ca sufletul imi alerga nebun spre tine. Si, in loc sa imi traiesc clipele si asa prea putine pentru un nemuritor, le iroseam visand la tine.
Oare, ai meritat sa fac atatea? Sa ajung sa tai din mine, sperand ca voi reusi, cumva, sa ma ajustez dupa forma ta?
Un colt n-ai fi indoit din tine... sa imi faci munca mai usoara. Si eu nu am stiut decat sa ma reduc, constant, la tine ... pana cand am ajuns sa nu mai pot sa ma adun.
In lada care pastra toata zestrea noastra de iubire secretul vesniciei era sa punem amandoi. Insa, unul a dat si celalalt a luat de fiecare data ... si am scazut neincetat. Cand vom ajunge la fundul lazii, ne vom da seama ca tu vei avea prea mult si eu voi fi ramas cu nimic.
Nu este firesc sa ne fie asa menirea! Si-n pierdere, de fapt, ramai doar Tu... pentru ca acela care va depinde intotdeauna de ceea ce ii ofera celalalt va fi mereu un cersetor, oricate ar avea.
Eu mi-am invatat lectia si acum pot sa imi vad linistita de Destin. Te las in urma, chiar daca imi este nespus de greu. Te-ai lacomit atat de mult in povestea noastra, incat m-ai lasat, acum, fara nimic de oferit.
Da, tie nu mai am ce sa iti dau... dar stiu ca ma asteapta altcineva, pregatit sa ma reintregeasca si sa imi aduca inapoi tot ceea ce am risipit.
Si as mai vrea sa stiu: intr-o relatie, care este punctul in care lipsa reciprocitatii reuseste sa schimbe macazul si sa ne duca intr-o alta gara, pe un alt peron -poate de aceasta data, chiar la destinatia potrivita?
Cu drag, mereu,
MSZ
Tu, cat timp mai dai vina pe altii pentru nefericirea ta?
"Avem DATORIA sa fim fericiti!"
