Copii de suflet

Am auzit expresia asta nu demult, la cineva care imi spunea ca asa se numeau copiii care erau adoptati. Un copil fara parinti, luat in grija in sufletul cuiva.

Abordez o tema delicata, despre care nu se vorbeste prea des. Aceea a istoriei copilului adoptat.

Cum se scrie istoria unei renasteri, a unei intrari intr-o familie atunci cand copilul a fost deja nascut intr-o alta familie, intr-o alta istorie, poate chiar intr-o alta cultura?

Cel mai adesea copilul este transformat intr-un membru al familiei de adoptie, este asimilat istoriei de pana atunci a familiei, i se confera o noua identitate, este primit ca fiind copilul dorit al cuplului adoptiv. Este afiliat.

I se ofera dragoste, siguranta, este sprijinit in educatia sa, este ingrijit si toate dorintele sale sunt atent indeplinite. Insa aproape intotdeauna exista un lucru care inerent aduce dezamagirea parintilor: copilul nu le seamana.

Incercarea de a-l construi dupa chipul si asemanarea lor este sortita esecului pentru ca el va face tot ce ii sta in putinta pentru a-si pastra o parte din identitatea sa biologica.

Nerecunostinta? Neputinta? Greseala? Ce putem face? se intreaba parintii furiosi si chiar disperati, atunci cand copilul se manifesta in asa fel incat le transmite tuturor ca este ceva deosebit cu el, ca nu este ca toti copiii.

Ce anume provoaca aceasta suferinta unui copil care are o familie si in care si-a gasit locul, este iubit si protejat?

Secretul... ascunderea unei istorii care ii apartine si din care poarta cu el nenumarate lucruri care nu au fost spuse, o istorie dramatica si traumatica din care a fost aruncat, abandonat si pe care cei ce l-au adoptat au sters-o, au uitat-o pentru a o inlocui cu alta.

“Secretele de familie nu se opun adevarului, ci se opun comunicarii”, spunea psihanalistul Serge Tisseron. Intotdeauna copiii vor simti tensiunea a ceea ce este de nespus si vor gasi o cale de a simboliza in tacere presiunea acestui secret.

Rusinea... de a purta o istorie incarcata de violenta, de nepasare, de suferinta si de o sterge pentru a nu mosteni umbrele ei, pentru a nu transmite mesajul ei. Dar radacinile ei ramane adanc in inconstientul copilului si isi cer mereu dreptul de a iesi la suprafata.

Teama... de a nu fi renegat ca parinte de substitut, de a nu fi recunoscut ca parinte ce nu a putut da el insusi viata, de a nu fi judecat ca parinte ce a ascuns adevarul.

Uneori este foarte dureros sa vorbim despre adevar. Sa fim impreuna parte dintr-o istorie care se compune din mai multe istorii. Insa a putea vorbi despre ceea ce a dat nastere legaturii de familie inseamna a mentine aceasta legatura vie si puternica.