Am primit un trandafir de la un prieten. Foarte frumos gestul de altfel, avand in vedere ca imi e doar prieten. Era un trandafir..."perfect": coada lunga si dreapta; frunzele asezate oproape echidistant pana la jumatatea cozii, dar exact pana la jumatatea cozii; tepii erau egali, nu era unul mai mare sau mai ascutit decat celalalt; iar petalele.....petalele mari, dese si de o culoare de iti lua mintile.
Instinctiv mi-am bagat nasul sa il miros! Am avut un soc; mirosul intepator de "statut" cu ranced si parca naftalina, mi-a intrat pana in sinusuri si mi-a produs automat repulsie! M-am uitat la el si i-am zis: imi pare rau, dar nu pot sa te iubesc in totalitate, pot doar sa ma uit la tine! L-am pus in vaza si uitandu-ma la el, mi-am amintit de superbii trandafiri de Mai din gradina mea. Spun superbi, pentru ca au cozile strambe si noduroase, frunze peste tot, spinii marunti si desi - caci de oriunde ai incerca sa il apuci, tot te-ntepi - , petalele rosii, toti sunt rosii, doar rosii, numai rosii, turtiti si batuti de vant, cu petale cazute....dar cu un miros ce imi staruie si acum in minte! Am inchis ochii si am simtit cum ma cuprinde si imi intra in inima! Da, acel miros m-a facut sa ma indragostesc, acel miros m-a facut sa nu le vad "imperfectiunea" si sa le duc dorul chiar si la vederea "perfectiunii"!
Am intalnit multi oameni care erau ca "trandafirul perfect" si am intalnit multi oameni care erau ca trandafirii din gradina. Unii oameni investesc foarte mult in aspectul lor exterior, dar uita sa isi alimenteze si mintea sau sufletul, astfel ramanand seci pe interior. Fiecare alege ce vrea sa dobandeasca in viata si cum sa traiasca.
"Trandafirii perfecti" vin, ii primesc cu drag, ii pun in vaza, se ofilesc si apoi ii arunc; trandafirii din gradina raman mereu acolo, ii privesc si ma bucur de ei tot timpul chiar daca doar cateva luni pe an le pot simti mirosul!
Cand viata iti da o noua sansa doar ca sa iti faca in ciuda
Sunt invidioasa pe fericirea oamenilor!
