Ce s-ar intampla daca gandurile noastre ar avea sonor, ar fi auzite? Ne-am da de gol, ne-am face de ras, poate am evita niste neintelegeri, sau poate ne-am incurca si mai rau...
Oamenii prefera sa nu stie ce gandesc altii despre ei si... oamenii, prefera sa nu spuna tot ce gandesc! Se multumesc cu putinele cuvinte politicoase pe care si le adreseaza unii altora, neinteresandu-i de fapt ceea ce in adevar gandesc unii despre altii. Firesc, normal...
Ce e mai grav? Cuvantul, sau gandul la acel cuvant? Omoram gandurile noastre cu un rezumat ieftin alcatuit din cuvinte. Musamalizam ganduri rele sau bune prin cuvinte.
De ce e mai grav cand rostesti ceva, decat atunci cand il gandesti dar nu il spui? Pentru ca gandurile nu se aud? Negarea realitatii? Doar din cauza asta?
Gandul este de fapt simtirea omului!
Nu stii ce simt pentru tine, nu stii ce gandesc in prezenta ta si cand nu suntem impreuna; asta pentru ca anumite norme nu imi dau voie sa imi exprim gandurile asa cum sunt ele, sau poate pentru ca daca le-as transforma in cuvinte sau fapte, te-as pierde ca prieten. Asadar, voi continua sa nu dau frau liber gandurilor mele, voi continua sa ma abtin.
De multe ori traim simultan doua realitati diferite: ce spunem si ce gandim. Traim in prima, dar cateodata ne-am dori sa traim in cea de-a doua!
Intr-un final, gandurile sunt cele ce au rezonanta in univers si se duc acolo unde le trimitem, eu ma bazez pe ele; cuvintele sunt tari, zgomotoase, brute, scurte si dependente de decibeli!
Asa ca...aveti grija, cand va puneti o dorinta, sa nu fie cu voce tare!
Sunt "eu", sau sunt "toti"?
Triaj, camera de garda!
