Cat timp alocam copiilor?

E criza. Auzim acest cuvant aproape peste tot. Este criza in lume si este criza si la noi. Criza la nivel financiar, la nivel de institutii, la nivel de familie.

Criza de idei, de dorinte, de vointa, de posibilitati.

Dar parca mai presus de toate este criza de timp. “Timpul pare a nu mai avea rabdare” cum spunea Marin Preda in romanul sau “Morometii”. Si in aceste conditii cum impartim timpul si cui dam particelele lui pretioase? Sotului? Profesiei? Prietenilor? Noua? Parintilor? Copiilor?

Imi pun impreuna cu voi intrebarea “oare de cat timp au nevoie copiii?”. Cand ne gandim la timp, in mintea noastra capata sens o unitate de masura. Cu alte cuvinte, tu cate ore petreci cu copilul tau? Insa timpul nu este o unitate de masura doar. El este o reprezentare interna a ceea ce se intampla in acel interval in ceea ce numim intalnire cu celalalt.

Deci, copiii nu au nevoie de ore, nu au nevoie de timp, ci au nevoie de ceea ce contine ceea ce numim timp petrecut impreuna. Ei nu masoara nevoile si dorintele lor dupa calendar, ci dupa prezenta sau absenta parintelui in timpul dedicat lor. Si nu ma refer aici la prezenta fizica.

Pentru ca exista un “impreuna” si in absenta, atunci cand parintii nu sunt langa copii, dar sunt alaturi de ei si inauntrul lor, purtati cu ei.

Ci ma refer la absenta implicarii, la absenta emotiei si a schimbului. Caci nu exista legatura fara schimb si fara impartasirea comuna a unei emotii. Copiii nu au nevoie de timp caci timpul le sta mereu dispozitie. Insa ceea ce fac ei cu el, cum simt ceea ce se intampla in acel timp este esenta intrebarii mele.

Lectura unei povesti la culcare, micul dejun impreuna, asamblarea unui puzzle, prepararea unui tort, batutul unui cui, mersul pe role sau la cumparaturi, discutii despre ce s-a intamplat la gradinita, joaca cu papusile toate sunt mici portite spre universul copilului si spre ceea ce aduna cu migala, cu entuziasm si cu efort din jurul lui pentru a transforma in amintiri, experiente, perceptii, imagini, cuvinte.

Oricand putem sa fim aproape de copilul nostru, adica oricand avem disponibilitatea de a ne implica in ceva alaturi de el, avem rabdarea de a-l asculta, dorinta de a-I zambi si bucuria de a-l lua in brate este un timp alocat lui. Si in egala masura noua.

Caci copiii nu au nevoie de un timp alocat lor. Ci de un timp pentru a fi impreuna. Timpul este furios si scurt doar daca se compune din ore, minute, secunde. Doar daca stam cu ochii pe ceas. Doar daca il gandim cu mintea.

 Daca se compune din emotii, din trairi, din dorinta de a fi cu celalalt este generos. Daca il simtim cu sufletul. Nu putem darui copilului ceva ce nu ne daruim in primul rand noua. Adica dorinta de a ne opri putin in loc pentru a-l privi a-l asculta pe celalalt. Pentru ca de cele mai multe ori privim prin el si ceea ce spune el trece pe langa noi.