Nici nu mai stiu. Nici nu imi mai pasa.
Curg pur si simplu fara mine, fara tine, fara noi… fara noima. Parca nimicul s-a sfarsit in mine si acum ii simt particulele dizolvandu-mi-se in celule. Ating cerul cu privirea si incerc sa-mi cuprind norii de vise plini. Li se rupe lumina si cade grindina la mine in suflet. Printre gheata, apa si foc ma topesc si ma fierb si ma evapor, ma sufoca un gand si ma invaluie o amintire de mine, de tine, de noi… de noima.
Si incep, din nou, sa curg. Imi ard degetele; inca esti pe ele… pielea mea inca e a ta. Iti sunt asa cum nu imi esti. Si te iubesc; si tu nu ma iubesti. Si nu-mi mai pasa. Inteleg si merg mai departe. Zambesc si privesc zadarnicul. Tocesc speranta pe ultimul altar al fiintei tale; din mine… din inima mea si atat. Nimeni nu te va sti cum te stiu eu. Cum te iubesc eu, nicio alta n-o va face. Si mi-e suficient. Nu stiu ce se va alege de ceea ce va fi, dar acum nu ma mai impotrivesc.
Traiesc si curg…
E liniste, in sfarsit. In jur mi-e haos, dar eu nu mai vad nimic. M-am desprins de nemurire si supravietuiesc in risipa rasaritului, ca o crapatura de zi ce isi termina noaptea. Te stiu acolo, pentru ca esti aici… in mine… in minte.
Mi-a revenit scrisul in falange si mi-e bine… mi-e de tine… dor, drag. Mi-ai amortit in varful buricelor degetelor... si imi dai si acum fiori... si ma strecor.
Intelege-ma tu daca poti; eu nu ma mai caut. E totul in suflet si te am cum nimeni alta nu te va avea vreodata. Fara sa stii; fara sa ma mai stii. Nu mai am nevoie de nimic pentru a te avea pe tine… pentru ca eu nu doresc sa posed. Pleaca si fi-mi fericit. Eu te iubesc fara sa vreau ceva la schimb. Te iubesc si atat.
Desavarsesc vointa divina si curg… incurc si descurc.
Ia-ma, Soarta, in bratele tale si poarta-ma!
Eu nu ma mai impotrivesc. Acum vreau sa curg…
...si atat
Poimaine
Lectii: gramatica si viata
