Am invatat ca unele nu sunt adevarate deoarece cu unele nu ma identific, insa sunt tipare in mintea mea.
Ti-am mai zis, e ca si cand as fi fost invatata o viata intreaga sa mananc cu mana stanga, iar acum imi dau seama ca se poate si cu dreapta. Ba chiar e mai confortabil asa. Desi am invatat din proprie experienta ca unele lucruri sunt altfel decat mi-au fost prezentate, exista confortul in care se scalda creierul meu, acela de a reactiona la fel la anumiti factori. El stie una si buna.
Sau cum zicea Gheorghe... fiecare cu nebunia lui! Am invatat ca toti oamenii gresesc. Si am mai invatat ca niciodata n-o sa ti se para greselile tale atat de mari pe cat sunt de fapt. Intotdeauna cautam vinovatii in exterior. Nu ne gandim da’ io cand am zis asta, ce-a inteles celalalt? Cum l-am facut sa se simta? Sau ce-am vrut eu sa spun de fapt, cand am tipat? Sau cand am amenintat? Am vrut sa spun ca de fapt, am nevoie mai mare ca niciodata sa simt ca sunt iubita? Simt cumva ca se prabuseste lumea din mine? Atunci cand tip, de fapt, am nevoie sa fiu tinuta in brate? Cand sunt promiscua, incerc sa umplu golul din mine? Si ce e golul asta, la urma urmei? O sa-l umplu vreodata?
Cand ma gandesc la el, il vad ca pe un vid, ca pe o gaura neagra, care absoarbe tot din jurul ei: oameni, sentimente, stari, amintiri, vrea sa fie tot si ca toti si cateodata simte ca e nimic si ca nimeni. Am inceput sa cred ca nimic n-o sa umple golul. Nici calatoriile in lume, nici 100 de barbati, nici 100 de femei, nici 100 de articole scrise sau 100 de carti citite, nici 100 de zambete sau 100 de lacrimi, nici 100 de copii, nici 100 de batrani...setea asta nebuna de a cunoaste, de a experimenta e de neoprit. Am inteles ca doar eu pot sa umplu golul. Golul care ma strapunge uneori atat de tare, incat imi paralizeaza sentimentele, iar singurele momente in care mai simt ca vibreaza ceva in mine sunt cele in care sunt aproape de moarte.
Choose life or What about heroin?
Increderea in sine vs bunatatea
