Increderea in sine sau iubirea de sine e o treaba relativa. Azi poti s-o ai, maine ba.
Am petrecut mult timp in mintea mea intrebandu-ma cand, de ce da si de ce nu are cineva incredere in sine. Mi-am intrebat si prietenele: oare poate sa puna cineva mana pe momentul fizic, daca pot sa spun asa, in care o sa inceapa sa aiba incredere in sine?
Ca multi altii, m-am tot amagit de-a lungul timpului, punandu-mi diverse obiective in cap, pe care trebuia sa le ating, cu promisiunea ca dupa obtinerea lor, sa imi creasca increderea. Stupid! De parca ar exista vreun aparat care sa masoare increderea in sine!
Mi-am zis ca o sa am mai multa incredere in mine cand o sa intru la facultate. Am intrat la facultate, insa nivelul increderii in sine a ramas tot undeva sub nivelul marii. Mai apoi, mi-am zis ca o sa fiu mai increzatoare cand o sa obtin job-ul mult visat, care sincera sa fiu, nu stiu nici pana in ziua de azi cum ar trebui sa fie.
Ce legatura are totusi increderea in sine cu bunatatea?
Pai, analizandu-ma pe mine, sau mai bine zis, uitandu-ma la mine, cea de acum 3 ani, am observat urmatoarele: eram o persoana calma, foarte rabdatoare si toleranta. Aceste calitati insa, se pot schimba in timp, sau pot chiar sa dispara complet, cum s-a intamplat in cazul meu. Vorb-aia: totul este relativ!
Am inteles ca degeaba sunt eu buna si toleranta, daca prin aceasta toleranta imi fac rau mie insami. Adica cum adica? Sa fiu mai buna cu tine decat cu mine? Pai ce-nseamna asta? Intr-un final am ajuns la concluzia ca pentru fiecare in parte, cea mai importanta persoana ar trebui sa fie propria-i persoana. Adica: eu sunt pentru mine, cea mai importanta persoana. De unde rezulta ca eu trebuie sa ma iubesc pe mine mai mult decat pe altii. Pentru ca nimeni nu ma cunoaste mai bine decat ma cunosc eu insami, iar eu nu-i cunosc pe altii mai bine decat ma cunosc pe mine insami. Si la urma urmei, cum as putea sa iubesc pe cineva daca nu ma iubesc pe mine insami? Eu stiu ca e o vorba inteleapta cu intoarcerea obrazului...dar nu zice nimeni de cate ori trebuie intors. Ca daca tu tot intorci si tot intorci celalalt obraz, la un moment dat s-ar putea sa ramai fara. Si nici asa nu-i bine.
In incheiere, vreau sa spun ca ii admir pe cei care reusesc sa fie calmi si intelgatori mereu si le doresc multa rabdare in continuare! Eu una nu pot si vorba unei prietene: de ce sa ma mint ca am rabdare, cand eu, de fapt, nu am? Dau anunt: Caut reteta pentru pastrarea rabdarii. Uneori o simt respirandu-mi in ceafa, alteori vad cum i se cam taie rasuflarea. :) Si mie odata cu ea.
Va doresc o saptamana perfecta!
Poate renasterea ceaiului
