De ce mint oamenii?

Intrebarea asta mi-a venit in cap azi de dimineata, in timp ce nu puteam sa dorm, din cauza minunatei gastroenterocolite pe care am facut-o in urma petrecerii de Revelion. Se pare ca salata de boeuf+oua umplute+vin fiert= not a good combination. Dar nu-i nimic, ca am dres-o azi cu niste tuica cruda.

Asadar si prin urmare, pe langa faptul ca grecii faceau comert pe mare, am pornit la atac. Respectiv, am atacat cateva persoane mai de incredere si care puteau sa dea un raspuns mai elocvent acestei intrebari care m-a macinat. In urma sondajului, am ajuns la urmatoarele concluzii: cand sunt mici, copiii mint de frica. Frica de parinti sau de profesori. Mai este si cazul patologic, cand copiii ii mint pe ceilalti copii, vrand sa impresioneze, acestia fiind mitomanii. Cred ca oricine a cunoscut in copilaria lui un astfel de personaj. Mai apoi, cand cresc, minciuna incepe sa capete mai multe nuante. Oamenii incep sa minta ca sa nu-i raneasca sau ca sa-i protejeze pe ceilalti, dupa cum spune un prieten. Care mai si argumenteaza ca nu e intotdeauna un lucru rau sa minti. O alta persoana spune ca oamenii mai mint pentru ca nu vor sa-si asume anumite responsabilitati. Eu spun ca oamenii mint de foarte multe ori si mi se pare cea mai intalnita forma de minciuna, de complezenta. Oricum ar fi, cel mai bun raspuns mi se pare asta: oamenii mint de prosti. Pentru ca, la urma urmei, si frica si complezenta si fuga de responsabilitati sunt tot niste prostii.