Scrisa, interpretata, pusa pe panza sau in versuri, poate in istorie, poate in constiinta noastra. Veche sau noua o redescoperim la tot pasul. Arta nu moare niciodata. Si, cand avem impresia ca s-a dus, sub o forma sau alta, tot iese la iveala.
Moda revine. Da, atat in vestimentatie cat si in arta. Atunci cand un designer (eu nu am inteles niciodata de ce nu pot sa fie croitori si atat) se chinuie, isi stoarce creierii, sa iasa cu ceva nou pe piata, un altul combina anii 60 cu actualul si gata, moda a revenit. Nimic mai simplu. Asa e si in arta.
Daca in literatura inca nu se grabeste nimeni sa revina la scriitura clasica, in teatru, de exemplu, iata ca se intampla. Sigur, piese de teatru vechi de cand lumea, imbinate cu modernismul si cinismul zilelor noastre. Sa zicem ca e un fel de restaurare. Ca atunci cand o cladire veche de cand lumea e reconditionata, doar ca i se aduc, in plus, elementele modernismului.
Daca teatrul a decis, cel putin zilele astea, sa imbine vechiul cu noul, iata ca opera a trecut direct la hard nou, ca sa ma exprim mai neconventional.
Se intampla, intr-un orasel american, sa fie un spectacol de opera gotica. Total nou, total inedit, total bestial. Sigur, pentru cine gusta genul. Eu as vrea sa vad si in tarisoara noastra scumpa un asemenea show, dar, zic eu, mai avem de asteptat, poate alti douazeci de ani, sa mai uitam putin de revolutie si sa mai evoluam un picut intelectual. Bine, m-am razgandit, avem mai mult de asteptat.
Daca stati putin si va ganditi Pavarotti, ca si Papa Ioan Paul al II -lea, a fost un deschizator de drumuri in acest sens. Cine combina mai bine muzica moderna cu opera daca nu marele Pavarotti? Sigur, a aparut si opera rock, doar ca nu stiu ce s-a intamplat cu ea. Nici nu-mi dau prea bine seama daca a avut sau nu succes la public, macar putin, cat sa-si mai infiga manelistii unghiile in... lanturi.
Cam asta se intampla cu arta in lumea asta. Azi e veche, maine e noua, poimaine poate fi o combinatie reusita intre cele doua. O combinatie de bun gust, care sa impace si capra si varza.
Lumea se misca, se schimba, dar, uneori, pentru cateva clipe, se reintoarce in trecut sau ramane pe loc. Poate pentru a-si trage sufletul, poate pentru a rememora. Nu o fi bine sa traim in trecut, dar uneori tocmai trecutul e cel care ne aduce mii de bucurii. Prezentul poate fi negru sau alb, iar viitorul... ehe, inca n-a ajuns nimeni acolo, dar il putem cladi, zi dupa zi, ora dupa ora, prin ceea ce facem, prin ceea ce suntem si prin ceea ce lasam in urma noastra.
Poate ca arta nu mai e la mare cautare in zilele noastre. Dar, intr-o zi, alta, una din viitor, cineva isi va intoarce privirea spre ce s-a creat azi si va dori sa arate lumii intregi.
Voi cand ati vazut ultima oara o piesa de teatru, un spectacol la opera, cand ati citit o carte sau o poezie? Ar trebui sa incercati. Sarbatorile nu sunt facute doar pentru a manca, a bea si a urla din toti plamanii, ci si pentru a elibera mintea si sufletul. Sa ne hranim putin si spiritual, poate cea mai importanta hrana. Mancarea zeilor.
Oana Stoica Mujea
Doar marele "EU"
Pledoarie artistica
