Partea trista e ca ne revedem din ce in ce mai rar. Dar anul acesta am strans din nou randurile. Inintiativa a fost luata de Marlena Chivu (mama Alexandrei Penciu, v-o mai amintiti de la Vocea Romaniei ). A dat adunarea la ea acasa, de Boboteaza. Am ajuns prima, apoi a venit si Roxana Penciu. Pardon, Artene (uit mereu ca s-a maritat). Ea e matusa Alexandrei si fosta cumnata a Marlenei, divortul acesteia nu a afectat cu nimic relatia lor, sunt mai grijulii una fata de alta ca doua surori. Ar fi trebuit sa fie prezenta si Anca Spanu. Dar ea in ultima vreme doar accidental poate sa fie cu noi. Cand are timp liber isi doreste din toata inima sa … doarma. Sau pur si simplu sa zaca acasa, in liniste, cu telefonul inchis daca s-ar putea. Si Anca, si Roxana lucreaza la cotidianul local Viata Libera si, mai nou, au amandoua functii de raspundere (cu ocazia asta am aflat si eu ca Roxana e de ceva vreme sefa de sectie si abia acum mi-am dat seama cat de rar ne vedem, cat de putin timp ne facem si pentru prietenia noastra) Asadar era cu adevarat SF sa o avem si pe Anca printre noi in acea seara dar stiam cu toatele ca nu avea rost sa o tocam la creier si sa insistam sa vina si ea.
Roxana ne-a informat ca pe vechi e Ajun de Craciun. Si ca pe vechi asta e ziua cand femeile au voie sa bea! Am zis: "Pai daca e Ajun, adu chitara sa colindam!" Yeeee!!! (Alexandra are si chitara, nu doar pian, ce credeati?...) "Si daca pe vechi femeile au voie sa bea…sa bem!!!" Yeeee!!! Marlena a gasit ideea minunata, mai ales ca avea ocazia sa isi inaugureze proaspatul set de pahare de cristal cumparat de la rusi. Mi-am amintit apoi de paharele de la castelul Lipanilor si le-am spus ca noi acolo savuram si sunetul cand ciocneam, tineam paharele de picior lasand cupa neatinsa ca sa se poata naste sunetul. Acesta e si cel mai la indemana mod sa verifici cristalul. Trebuie sa sune intr-un fel. Asa ca Marlena a scos trei pahare din setul de cristal, apoi a coborat in beci (ea sta la casa) si a scos o sticla prafuita, a spalat-o, a turnat un vin rosu in pahare si le-am apucat de picior fara sa atingem cupa, doar cu degetele ca sa lasam loc de vibratie si …clinc! Sunetul rezultat ne-a amutit. Am ramas paf. Wow… E cristal, fara indoiala. Sunetul era atat de …cristalin,dah…! Nu merita sa zicem clinc , am hotarat tacit sa-l avansam la rang de sunet, nu de zgomot. Si nu mai ziceam "hai noroc", ziceam "hai ding-ding"!
Eram in toiul petrecerii cand s-a alaturat si "Don Chivu", tatal Marlenei. Imi place atat de mult familia lor, e atat de fain sa locuiasca toata familia impreuna. Prea nu ne mai adunaseram de mult si nu se putea sa nu marcheze si el cumva evenimentul. E genul de om care invioreaza petrecerea , indiferent daca spune o gluma sau face "misto" de noi. Si binenteles ca nu a venit cu mana goala. Coborase si el in alt beci, cel din garaj, un beci care face legatura cu beciurile orasului, ehei, e incalceala mare in subterane. Si ne-a adus o alta sticla prafuita. A spalat-o si a desfacut-o si … a facut spuma! Wow. O sampanie de casa cum ar veni. Ca sa obtii efectul de spumos trebuie sa pui cateva boabe de orez in sticla inainte sa o sigilezi. Intr-adevar, am vazut si boabele. Dar erau miiici, ca de gris aproape, ceea ce confirma vechimea vinului. Don Chivu a spus ca are cel putin 30 de ani! (a mai scazut apoi la 15 dar tot vechi e, nu?) a turnat in pahare si am baut. Si iar am amutit o clipa cu toatele. Wow… Ce bunatate! Cu siguranta mai bun decat cel scos de Marlena. Pai, na…
A venit apoi si mama Marlenei sa faca painea. Atunci constatasem ca aveam in spate, pe geam, ligheanul cu aluat care dospise si era numai bun de pus in tavi si dat la cuptor. Se simtea cam rau ,draga de ea, dar atmosfera care se crease a avut un efect bun asupra ei.
Cum e si normal, pe masura ce se indeseau momentele de "ding-ding" crestea si entuziasmul, poantele si hohotele de ras. Ramaseseram doar noi trei si ne simteam extrem de relaxate, ca odinioara. Trebuia sa gasim un imn al momentului ca prea eram bine dispuse! Roxana a sarit cu propunerea: „Hai sa cantam "Ulciorul!" Daaa! era o aprobare totala. Apoi m-am panicat: "Dar nu stiu textul!" Ei, draga, nu mai suntem in anii 90! Avem internetul cu noi! Si nici una, nici doua, Roxana scoate laptopul si da un search scurt pe net. Intre timp, Marlena a scotocit dupa ceva lumanari, le-a imprastiat pe masa, prin jur … le-a dat foc si a stins lumina. Suuuper! Ne-am pus pe cantat cu "prompterul" in fata, vai, era prea frumos. M-am enervat: "Unde-i, dom’le, Anca?!" S-a enervat si Roxana: "Ia stai, dom’le, c-o sun!" Si pac, scoate telefonul! "Alo, Anca?" "Da!" Yeeee!!!!, galeria a primit-o cu aplauze, era mare lucru sa-i mai auzim si noi (eu cu Marlena) vocea. Stiam ca nu va veni dar voiam macar sa ne auda, sa fie macar cu vocea alaturi de noi, trebuia sa fim macar asa in echipa completa. I-am spus ca petrecem, ca e Ajun pe vechi, ca e ziua cand femeile au voie sa bea,(mai precis sa se imbete!) ca avem chitara Alexandrei si colindam de mama focului, ca e prea frumos sa nu fie si ea cu noi, "Hai si tuuuuuu" deja ne tanguiam in cor, trecuseram la rugaminti desi stiam ca biata fata nu e rau voitoare cand nu poate fi cu noi. Dar uite ca uneori rugamintile de grup au efect:"Biiiine, ooof, hai ca iau un taxi si vin si eu!'"Yeeeeee!!!
Si a venit si Anca. Si nu a regretat. A simtit ea la telefon ca nu e o petrecere ca oricare alta. Am cantat din nou "Ulciorul" si cu ea, la lumina lumanarilor cu miros de paine proaspat scoasa din cuptor. Parca nu trecuse deloc timpul, doar Alexandra era ceva mai mare. Era ca in 2004. Anul cand totul a pornit de la o revelatie avuta de Marlena si Roxana.
Eu si Anca am fost cele care le dadea dreptate si ne alaturam grupului. Convingerea lor era ca e suficient sa iti propui sa fii fericit, si vei fi. Nici macar nu ai nevoie de mare lucru. Intr-o seara in vara aceea am hotarat ca vrem sa dansam! Si Roxana , si Anca erau singure, aveau partenerii plecati in deplasare. Trebuie sa facem ceva sa nu fie fetele triste! Mergem in discoteca. Nu stim care, gasi noi una. Am colindat din capatul orasului si ne-am oprit fix in celalalt, mai precis la plaja unde seara se dadea discoteca. I se spunea Ibitza. Toata vara aceea am petrecut acolo. Mai putin cand am fost la Mamaia si am concurat la creatie. Dar sa nu va inchipuiti ca am "scapat" si acolo. Fix in saptamana aceea era si Stuffstockul. Marlena si Roxana ajunsesera in Vama si m-au sunat. Eu eram la hotel in Mamaia, terminasem, fusese seara concursului si asteptam duminica sa aflu rezultatele. Intre timp erau alte spectacole in teatrul de vara din Mamaia , gen "Mamaia populara", cu muzica populara, evident. In fine, stateam degeaba. Fetele mi-au dat imediat ocupatie. "Hai in Vama pana sambata, duminica dimineata te intorci , pana la amiaza ajungi inapoi la hotel." Zis si facut.
Vai, ce ne-am mai distrat. Si inainte, si in timpul dar si dupa Stuffstock. Cand am ajuns in Vama nu prea era vreme de plaja numai ca la noi nu exista opreliste atunci cand avem chef sa facem ceva. Am mers la plaja si, desi erau nori ingrijoratori pe cer si majoritatea celor de pe plaja nu au intrat in apa, eu cu Marlena nu ne-am panicat, am intrat in mare si am facut un inot sincron. Am ras de am crezut ca o sa lesinam, ne straduiam sa avem exact mimica si gesturile inotatoarelor de sincron, ne dadeam in spectacol, ne straduiam sa avem aer de concurs dar era cu neputinta sa ramanem serioase , eu inventam miscarile si Marlena ma imita intru totul. Cel mai frumos era cand incremeneam cu un brat intins intr-o parte, apoi il ridicam in sus, intorceam brusc privirea in partea opusa si ne dadeam la fund, apoi tasneam in aceeasi pozitie, cu aceeasi mimica– problema era ca apa ne dadea sutienele jos, nu-i nimic, era parte din program, il apucam artistic cu mana si ne scufundam la loc cu capul inlinat artistic si zambet laaarg, de concurs! Am facut apoi fotografii pe plaja. Am mancat la Corsarul. In fine a fost super.
La plecare, dupa ce am facut tot posibilul sa vedem tot ce ne-a interesat, plimbandu-ne de la o scena la alta, imi amintesc de alta faza de pomina. Trebuia sa ne intoarcem in Mangalia unde aveam cazare la un var de-al Roxanei (sau al Marlenei? Nu mai stiu…) si la ora aceea era greu de crezut ca mai gasim un maxi taxi spre Mangalia. Ne puneam problema sa mergem pe jos. Nu ni se parea chiar ingrozitor, timpul trece repede cand ai ce comenta asa ca ne-am indreptat spre sosea de pe plaja , fiind pregatite sufleteste sa facem o plimbare pe jos pana in Mangalia. De departe insa am vazut prima maxi taxiul in care se urcau niste persoane, wow, avem noroc, hai sa-l prindem! Roxana l-a vazut si ea si a inteles, am rupt-o amandoua la fuga "Hai, Marlena, repede!" Ea nu a inteles de ce fugim dar s-a conformat, si a inceput si ea sa fuga dupa noi. Dupa cativa pasi insa a vazut si ea maxi-taxiul si a tresarit :"Maxi-taxi!!!" Si a accelerat , depasindu-ne ca Speedy Gonzales, frate, cu norisor de praf in urma ei. Abia am mai putut sa ne tinem dupa ea dar Marlena nu s-a oprit pana nu a pus piciorul in maxi taxi si ne-a tinut si noua loc! Am ajuns si noi dar eram terminate de ras… de unde capatase Marlena asa un elan nu puteam pricepe, o umilea si pe Maricica Puica dupa asa un sprint!
A doua zi dimineata ne-am despartit, eu m-am intors in Mamaia iar ele a trebuit sa se intoarca in Galati, nu au putut ramane cu mine si la premiere.E bine sa ai prietene ca ele pentru ca astfel de oameni iti simt potentialul si te incurajeaza cand iti da vreo nebunie prin cap. Iar ele au facut parte din nebuniile mele. Ele au aflat primele cand am fost admisa la Creatie la Mamaia, e drept ca nu au mai fost primele care au "aflat" si ca am fost premiata, au vazut si ele odata cu toata tara la televizor. Mi-au povestit cand m-am intors acasa cum au reactionat cand mi-a inmanat Madalin Voicu premiul, au strigat cu toatele ca la meci cand marcheaza Nationala pentru Romania. Povesteam de toate cu ele si nu numai despre ambitii cat despre probleme, dileme de toate felurile, ca fetele. O adevarata enciclopedie demna de feminis.ro din care binenteles ca nu lipseau problemele de sex. "Demon Blue" nu s-a putut naste pana nu am ajuns in Galati si am povestit despre asta cu fetele, care au cascat ochii maaari, wow, in sfarsit povesteste si Maria despre sex! Nu ca as fi fost virgina dar capatasem niste convingeri ingrijoratoare din punctul lor de vedere dar de la care eu nu ma puteam abate nici in ruptul capului. Erau mai mult decat incantate ca am spart gheata. Indiferent ce ar fi urmat, pentru ele era important ca am fost dispusa sa imi asum un risc si in plan personal, nu doar in cel profesional unde eram cu adevarat un fel de kamikaze. Unde te duci tu, folkista, la Mamaia? E drept ca am avut si sansa. De multe ori se intampla ca intr-un concurs sa nu castige cel mai bun, ci acela care are sansa. Unii se dau cu capul de toti peretii si plesnesc de ciuda ca nu iau o preselectie macar, mie mi-a iesit totul, pocnind din degete. Singura parte grea a fost sa ajung la concurs. In rest , odata ajunsa la locul faptei, totul a mers snur (cu emotiile de rigoare, Doamne, ce bine ar fi daca nu m-ar ucide emotiile pe scena!)E drept ca ma si pricep un pic, nu dau nici oamenii aceia ok-ul chiar oricui. Pacat ca tot ce am facut bun in viata asta s-a impotmolit la Bucuresti.
Dar viata merge inainte. Si e cu fiecare zi parca tot mai frumoasa. Si stiu ca numai atunci cand nu ma agit, voi fi socata din nou de ceva peste asteptarile mele.Una peste alta, am parte de trei prietene de inalta clasa. Si orice mare realizare ne aduna pe toate la un "ding-ding" de pomina. Va doresc si voua asa ceva. Viata e mult mai trista cand ai mari realizari dar nu ai cui sa le povestesti, cand te bucuri singura de ele. Chiar daca prietenii au plecat din tara, chiar daca viata e de asa natura ca nu va puteti vedea prea des, faceti in asa fel incat, daca nu zilnic, nici la doua zile, macar o data pe saptamana sa va vedeti prietenii sau prietenele dragi sufletului vostru. Daca nu sunt in oras, vorbiti pe camera web. Nu exista "nu am timp" sau "nu am cum". O organizare buna a timpului poate face minuni. Iar viata nu trebuie lasata sa treaca pe langa voi. Timpul trece mult prea repede. Iar amintirile nu trebuie sa lipseasca la o "trecere in revista" de la sfarsit de an…
Copilarie
Sarbatori la castel
