Cand m-am interesat despre Creta, am gasit un site in care estimau aproximativ 800 de plaje pe insula. Ma intreb cine a avut atata rabdare sa le ia la picior pe alea toate 800 si sa le ateste pe harta. In cei aproape 2 ani cat am stat acolo, nu am apucat sa vad decat in jur de 20 din ele. Care mai de care mai frumoasa, mai altfel decat cealalta…pentru toate gusturile, mai populate, mai putin populate, cu muzica sau fara, cu umbrelute sau fara etc. Cred ca singurul impediment era ca e nevoie de masina sau de motor sa ajungi la oricare din ele. Desigur, daca nu stai chiar la hotelul de pe malul marii.
Aici, in nord, e nitel mai altfel. Sunt si aici o multime de locuri frumoase in care poti sa faci baie si plaja. Eu am descoperit unul anul trecut, in Halkidiki. E un mic golfuletz, cu o plaja mica si linistita, in care nu vine prea multa lume. Fie ca nu-l stiu oamenii, fie ca intruneste criteriile celor care vin pentru plaja pana aici. Desi exista si un beach-bar, sunt si cateva umbrelute, insa noi preferam partea mai “libera”, din celalalt capat al golfului. Iar apa e minunata!
Ieri am avut ziua mai libera si am zis sa incercam, si la propriu si la figurat, marea cu degetul. E nitel cam departe de unde stam noi, dar merita tot drumul si tot efortul pana acolo. Acum, inainte de inceperea sezonului, nu prea gasesti lume pe plaja. Ieri nu era absolut nimeni cand am ajuns noi. E minunat sa te vezi asa, pe o plaja intreaga, doar tu intre mare si cer. Linistea ne-a fost spulberata doar de cateva barci cu motor si niste avioane.
Initial am plecat cu gandul sa mergem in recunoastere; adica sa stam putin pe nisip, sa citim ceva, eventual sa tragem un pui de somn. Nu credeam ca o sa putem intra inca in apa. Anul asta e ceva mai rece decat era anul trecut pe vremea asta. Cand am ajuns noi, aproape de pranz, eu nu am intrat in apa decat cu labutele. Dar dupa ora doua, cand deja afara nu mai puteai sta la soare ca te lovea pur si simplu, se incalzise suficient si apa. Asa ca m-am balacit in voie, intr-o “piscina” imensa si minunata, cu pesti care se intrebau curiosi ce cauta acest intruder in apa lor, cu valuri linistite si placute. Cand ma aflu asa, in bratele marii, cu cerul curat si senin deasupra capului, cu un soare zambitor, care maingaie calduros, simt ca nu mai am nevoie de nimic, ca asta inseamna sa fii fericit. Daca as stii cum arata Raiul, as zice ca acolo, acest mic golfulet, e o parte din el.
Unde se termina nisipul, teritoriul este preluat de o multime de flori de camp, maci rosii si galbeni, un smochin mic dar promitator (are deja multe fructe), niste salcami asaltati de albine, cativa palmieri si tot felul de alte plante care imbina gradina cu desertul. Asta asa, in caz ca te-ar fi plictisit peisajul si ai fi simtit nevoia de o variatiune. Oricum, la asta mai contribuie si cei cativa pescarusi fideli locului cu pricina, niste randunici rebele si vre-o doi-trei porumbei. Anul trecut am convins unul din pescarusi sa ne manance chiar din mana. Dupa ce s-a obisnuit cu noi, cum apaream pe plaja, venea sa ne dea binete si sa ne “intrebe” curios daca avem in cos ceva si pentru el. Dupa ce se simtea suficient de satul, zbura pe stanca din apropiere si ne veghea de acolo, in tihna. Ce viata!
Mirajul apei
