Intre credinta si religie

Suntem in prag de Sfinte Sarbatori de Paste. Fiecare simte aceste momente in felul lui. Unii au fost invatati si obisnuiti sa mearga la biserica, sa posteasca, sa se roage, altii nu. Unii se declara atei, dar parca nu cu tot sufletul. Nu e suficient sa mergi la biserica si sa te rogi ca sa fii cu adevarat un credincios. Unii se simt credinciosi chiar daca nu intra in biserica sa se roage, alaturi de ceilalti oameni. O fac acasa, sau in gand, sau inainte de a merge la culcare, in felul lor personal. Preotii zic ca e bine sa mergi sa te rogi in biserica. “Lucrarea impreuna” ajuta si vindeca. Numai atunci cand crezi cu adevarat poti sa iti dai seama ce vor sa spuna astfel de cuvinte.

Alti oameni se plaseaza pe undeva pe la mijloc. Merg cand si cand la biserica, se roaga uneori, tin si post, ca mai toata lumea tine, se alatura celorlalti la slujbele de sarbatori, chiar merg sa se spovedeasca si sa se impartaseasca si incearca astfel sa fie buni crestini.

Cu toate astea mai scapa cand si cand cate un gand necurat sau urat, cate un cuvant urat sau chiar o injuratura, se mai “indulcesc” in timpul postului ca deh, daca au fost poftiti nu pot sa refuze, ca sa nu jigneasca gazda...

Da, e greu sa fii un bun si adevarat crestin. E greu si sa te plasezi complet in afara, sa nu iti pese de religie si de biserica, sa nu simti sarbatorile de Craciun si de Paste, sau pe celelalte din timpul anului, ca toti ceilalti.

In definitiv, daca nu crezi si nu simti sa mergi la biserica, de ce sa mai rosesti oua si sa mai pregatesti cozonaci? De ce sa mai vrei Lumina sau sa te luminezi? Doar asa, din obisnuinta, din traditie, doar de a dragul ritului?

E adevarat, nu avem nici o dovada palpabila, nu avem nici o garantie a vietii de dincolo, a Raiului in care totusi am vrea sa ajungem cu totii, tocmai de teama necunoscutului de dincolo de viata asta.

Se pare ca totusi teama de cealalta viata functioneaza. Altfel cum ne-am putea explica prezenta tuturor celor de la slujbele de sarbatori, care participa doar asa, ca merg si ceilalti? Care se afla acolo mai mult sa ii disturbe pe ceilalti, care au credinta, care vin acolo sa se roage si sa ia Lumina? Pana la urma, nu-i asa ca e “fun” sa spui ca ai fost la Slujba de Inviere si ca te-ai distrat de minune…?!? Slava Domnului ca slujbele astea nu tin asa mult! Altfel nu ar rezista nici unul dintre astfel de participanti la distractii in turma.

La Prohod auzi oameni razand, vorbind la mobile, salutandu-se cu ceilalti si urandu-si “La multi ani!”. Oare nu e prea devreme pentru astfel de urari? E greu sa mai asteptam inca o zi? Macar pentru cateva clipe daca am sta locului si am face o paralela intre aceasta slujba din Vinerea Mare si o inmormantare la care am participat in viata. Cum ar fi sa te intalnesti cu cineva cunoscut intr-o astfel de procesiune si sa te apuci sa ii urezi ani multi? Dar din permanenta fuga dupa timp, am ajuns sa amestecam toate trairile, toate cuvintele si gandurile, in asa masura ca nu mai stim ce si unde se potriveste. Important e ca am fost acolo, ca ne-am vazut si ca ne-am urat.

Si atunci sa ii mai blamam pe cei care se declara atei? Pe cei care nu se conformeaza acestor ritualuri si obisnuinte doar din inertie? Care prefera sa stea acasa si sa faca ce fac ei de obicei? Sunt ei oare mai putin credinciosi decat ceilalti?

De fapt, de ce avem nevoie ca sa avem credinta? De momentele acelea de disperare, in care simtim ca nu o mai scoatem la capat si ultimul forum la care putem cere ajutor este Dumnezeu? Sau poate de temerile de care vorbeam mai sus? De pedeapsa si judecata de apoi?

Cat de usor se poate zdruncina credinta cuiva in Dumnezeu? Mai toti avem parte in decursul vietii si de perioade proaste, in care toate ne merg pe dos, in care poate ne continuam sa ne rugam si cu toate astea nu se schimba nimic, nu se intampla nimic bun. Nu ne-a ajutat Dumnezeu? Nu ne-a ascultat rugile? Ne-a uitat complet? Sau din toate cate ni se intampla putem intelege trage niste concluzii care ne spun despre noi lucruri pe care le-am ignorat sau nu le-am cunoscut niciodata?

In definitiv, a crede in Dumnezeu inseamna si a crede in tine, in propria ta persoana. Nu asa scrie in cartile sfinte…”Dumnezeu e in noi toti”? Si atunci? Ne temem sa credem in noi si in Dumnezeu totodata?

Prea multe intrebari si prea putine raspunsuri care sa ne vina la indemana. Care sa ne placa si sa ne elibereze de noi insine. Care sa ne ajute sa ne cunoastem mai bine si sa intelegem ca lumea incepe cu noi si ca noi ii putem da contur.

Credincioase sau mai putin credincioase ori deloc, va doresc tuturor un Paste fericit!