Cum sa te respecti mai mult pe tine insati

Cat timp din viata ne permitem cu adevarat sa fim noi insene?

In viata noastra sunt atat de multe lucruri care incep cu Trebuie. Ce trebuie sa facem, ce trebuie sa spunem, cum trebuie sa ne comportam etc…Printre toate aceste trebuie, raman foarte putine ocazii in care reusim sa fim noi insene, fara obligatii, fara impuneri, fara sa ne alteram personalitatea.

Chestia aia cu sa faci frumos ca da bine nu stiu cui foloseste in cele din urma. Daca nu e venita din suflet, persoana careia ii adresezi cuvinte frumoase, sau fata de care te porti frumos, simte. Tu ajungi sa te simti nefiresc, neplacut, ca faci ceva care nu iti place cu adevarat, cealalta persoana zambeste si iti multumeste, dar simte si stie ca totul e din complezenta si nu se poate bucura cu adevarat de gestul sau cuvintele tale.

Si atunci?!? De ce totusi le facem? De ce continuam sa fim ipocriti si sa ne injosim. Nu cred ca e doar din virtutea inertiei; ca asa am apucat, asa am fost obisnuiti, asa am vazut ca se procedeaza. Cred ca pur si simplu ne temem de reactiile celorlalti, care s-ar putea simti jigniti daca le-am servi adevarul in fata. Ma rog, cel putin adevarul nostru, referitor la ce gandim sau simtim vis-à-vis de ei.

Englezii au descoperit de foarta multa vreme o modalitate de a fi sinceri, chiar daca si cruzi in acelasi timp, fara a-si face procese de constiinta si fara a jigni cu adevarat pe ceilalti. Cum au reusit asta? Prin eleganta si rafinament. Folosind nu atat aesrtivitatea, la care au apelat americanii, ci respectul fata de celalalt. In definitiv, daca stam sa ne gandim bine, a-i servi celuilalt neadevaruri inseamna de fapt a-l minti direct in fata. El se jeneaza de situatie si fortat de imprejurare nu poate da o replica pe masura. Deci il legam de maini sa nu poata lua atitudine. Deci…il controlam prin insasi atitudinea noastra. Mi se pare mult mai fair sa ii spui celuilalt ce ai pe suflet sau in minte si sa ii dai astfel dreptul la replica. E mult mai natural asa si mult mai corect.

Ah, da, mai e si ideea daca poti accepta replica celuilalt la cuvintele tale. Cred ca si asta e unul dintre motivele pentru care alegem varianta ipocrita. Pentru ca e usor sa spui ce-i in capusa, dar e mult mai greu si complicat sa auzi si sa accepti ce are celalalt de replicat. Daca nu esti si tu in stare sa accepti in fata cuvintele celuilalt, se poate isca o cearta urata din acest tip de comunicare. In concluzie, a avea curajul sa spui ce gandesti si sa accepti ce are celalalt de spus ar implica si ceva maturitate. Iar la capitolul asta…

Spre exemplu, cum sa ii spui cuiva “La multi ani!” daca tu nu simti sa ii urezi in continuare sa mai adune ani in plus. Pur si simplu nu tii la acea persoana, nu o stimezi si nu aveti mare lucru in comun. Dar pentru ca e o persoana in varsta, care si-a “castigat” respectul in timp, fata de care toti simt sa se poarte cuviincios, o faci in cele din urma. Dupa care te simti cat se poate de neplacut.

Sau tii in tine de mult timp adunate cuvinte nespuse la timp, fata de o persoana apropiata, ruda sau prietena. Tot astepti momentul potrivit sa le versi, sa te descarci, dar constati ca acel moment nu apare niciodata. Pe dinauntru te simti ca un vulcan gata sa erupa, iar pe dinafara “trebuie” sa arati ca o apa limpede si linistita. Pentru cine trebuie? Pentru ea sau pentru tine?

Toate chestiile astea adunate in noi nu ne fac decat rau. Ne fac sa ne simtim neplacut, ca si cum ne-am trada pe noi insene, fara posibilitate de recuperare. Ne temem de produsele care contin E-uri, de mancarurile care contin prea multe grasimi sau carbohidrati, dar nu ne temem suficient de raul pe care ni-l facem cu mana noastra.

Un astfel de comportament nu face decat sa ne macine pe dinauntru, sa decime treptat increderea si respectul pe care il avem in noi insene. Iar asta nu poate fi un lucru bun. Dar poate fi stopat, sau cel putin putem incerca sa il schimbam.

Cum ai putea face aceasta schimbare? Incepe prin a constientiza si realiza ca nu te afli in duel cu ceilalti. Nu ai nimic de castigat in favoarea lor, nu e nevoie sa ii supui sau sa ii controlezi. Pentru ca asta nu ti-ar aduce de fapt nimic bun. Atata timp cat nu te mai simti “amenintata” de propria ta neincredre, nu vei mai simti sa spui ce de fapt nu gandesti, sa te porti frumos, doar pentru a place celorlalti.

Intrebam adesea pe cineva: “Ce mai faci?” dar de fapt nu ne intereseaza deloc ce face. Oricum, nu cu adevarat. Pentru ca stim din start ca nu am fi dispusi sa-l ascultam pe celalalt cum se plange de problemele personale. Deci, o facem mai mult mecanic, fara sa punem suflet in acele cuvinte, fara sa ne pese cu adevarat de persoana in cauza. Oare daca am folosi mai putine cuvinte ne-ar fi mai rau? Ma indoiesc. Mai probabil ne-ar face sa ne simtim eliberate de complezente si obligatii inutile, sa ne respectam mai mult pe noi si pe ceilalti si sa avem ceva mai multa incredere in propria noastra persoana.