Incaleca pe o sa si spune-ne povestea ta 2

Pe adresa [email protected] au fost trimise urmatoarele povesti la concursul organizat de Feminis.ro si Veloteca. Trimite-ne si tu povestea ta despre biciclete!

Pentru concursul:  Incaleca pe o sa si spune-ne povestea ta

Cotirlan Andrei - Calutul meu vrajit

Dragii mei, sunt Andrei si imi aduc aminte ca prin vis de prima mea bicicleta. Nu mai stiu exact cati ani aveam....vreo doi...cand am sarit voiniceste, din "premergatorul" pentru bebelusi, "in bicicleta de oameni mari" !
Sa va spun drept, avea trei roti...dar suna mai bine bicicleta, nu tricicleta...
Parca-l vad pe tata venind cu "ceva" sub brat...Sa fie ceva pentru mine ? Ei dar...pentru cine ar putea fi ?...ca nu-i "masura mamei" ?!!

S-am incalecat pe-o sa si v-am spus inceputul prieteniei mele cu acest "vehicul minune".
Ma ducea ca vantul si ca gandul prin toata curtea. E drept...uneori, gardurile si peretii nu se prea dadeau din calea mea...Dar, cu timpul...au invatat sa ma respecte !
Cum ma vedeau ,fugeau din calea mea ! Sau poate, invatasem eu s-o strunesc mai bine ??!! Si timpul a trecut, am primit prima mea bicicleta cu roti ajutatoare !!!
Ce fericire !

S-am "zburat" pe calutul meu vrajit  pana cand o doamna "draguta" m-a apostrofat in parc :
"- Nu esti prea mare pentru roti ajutatoare ? "
Nu eram sigur....sunt sau nu prea mare ?  Si mi-am zis :...i-a sa vad chiar sunt mare ?! Si l-am rugat pe tata sa-mi dea "autonomie totala".
A fost frumos !...prima tranta a fost grozava, coate julite, genunchi invinetiti !
Si mama m-a invatat....."dragul mamei, daca ii dai jaratic, scoate fum armasarul asta naravas !!! mai bine da-i niste vaselina...zahar...poate faceti pace !"
De unde le-o sti mama pe toate ?Poate asa s-a imprietenit cu bicicleta ei...
De atunci, la bunici, in parc, oriunde putem merge, suntem nedespartiti : EU si "BICICLETUL" meu, ca de...e baiat ca si mine !
 
Va salut pe voi, toti, iubitorii calutilor vrajiti !

Mihaela Baciu

Tin foarte bine minte ca eram in clasa a unsprezecea si am plecat pentru doua saptamani intr-un schimb de experienta in orasul Savigny le Temple din Franta, un orasel superb , cu foarte multe aleei in care te puteai plimba linistit cu bicicleta.

Familia la care am stat era dotata cu biciclete (erau 4 copii), iar colegul meu care era innebunit dupa ciclism a avut nesansa sa stea la o doamna in varsta care nu detinea o bicicleta, asa ca am facut in asa fel incat sa putem merge intr-un tur prin oras pe biciclete. Astfel eu impreuna cu doi dintre copiii la care stateam, colegul si prietena mea , ne-am ales bicicletele si am pornit. Colega mea nu detinea un control asa bun al bicicletei insa nu a ezitat si a vrut sa ne insoteasca, chiar daca bicicleta ei era cu rotile mai subtiri si mai mari.  Era frumos, primavara, oraselul infrumusetat cu multe spatii verzi si alei, prin toti porii exprima viata, am pornit la drum, eram veseli, la un momentdat am urcat un deal si trebuia sa trecem un pod si apoi sa o luam la dreapta sa coboram, numai ca intamplarea a facut ca la baza colinei sa fim doar patru, prietena mea, a urcat dealul a trecut podul insa nu a mai virat la dreapta si a mers  drept oprindu-se intr-o mare tufa cu trandafiri ; ce sa spun incercam sa ma abtin pentru ca imi dadeam seama de durerea ce o incerca caci era plina de zgarieturi pe fata cu soi spini in frunte, trei in barba si mainile intepate, i-am acordat primul ajutor scotandu-i tepii si am chemat pe gazda cu masina si a dus-o acasa sa o dezinfecteze si sa o bandajeze.
A stat draga de ea a stat restul zilelor cu plasturi, dar totusi mandra de curajul ei de a merge cu bicicleta alaturi de noi.

Au trecut cinsprezece ani si de cate ori vorbim ne amintim de asta si radem.

Alexandru Mircea Ionut Botea

A fost odata ca niciodata ca de n-ar fi nu s-ar povesti, 2 crai...NU. Este o simpla povestire despre un tur prin Dobrogea. Numele personajelor sunt: Alex-eu si Cristi prietenul meu de "cadru".

Cristi amator al ciclusmului m-a rugat sa-l insotesc intr-o mica excursie de 150km cu bicicleta, pe atunci banuiam ca sunt doar 50, povestindu-mi panorame,un lac de care nu mai auzisem pana atunci(Buceag) desi era in apropiere si mai ales lungile catarari pe niste dealuri care parca se terminau in momentul in care coborai inapoi, el realizand traseul impreuna cu tatal sau, un fanatic in domeniu.. Traseul era urmatorul: Calarasi-Silistra-Ostrov-Esechioi-Garlita-Goruni-Carvan. Intorcandu-ne pe la Dervent si Buceag.

La 9 dimineata am parasit Calarasiul urmand sa ajungem la bac catre Silistra. Cristi dezamagit de situatie pentru ca era destul de tarziu si noi d-abia ajunsesem la Ostrov, s-a hotarat sa cumpere 2 kilograme de struguri-bastinasii locurilor sunt cunoscuti ca fiind mari cultivatori de vita de vie, luand nu de putine ori caile lui Bachus-si sa poposim undeva langa o cismea si o canapea pe care puteai sa stai decat pe scheletul de fier. Un peisaj superb, Dunarea se vedea cum curge la vreo 500 de metri, locatarii cu treburile cotidiene, cate un tractoras ratacit turuia de zor. Asa ca ne-am lungit, ne-am dat la barfe, ca si cum am fi fost din sat si nu am fi avut de indeplinit 674323 de pedalari, statistic vorbind. Am pornit la drum din nou, si vreau sa spun ca drumul este asa de urat de la silistra pana la Dervent incat ai impresia ca te loveste cineva in spate, fund si dupa te ia si de cap.

Continuand am decis sa mergem pe drum de tara pentru a evita asfaltul prost fabricat, asa ca am luat-o pe un drum care era plan cu inclinatii spre vale pana la Buceag. Lacul maret pe care Cristi nu evita sa-l enunte cand venea vorba de traseu. Asa si a fost, vreo 10 km am mers in aspect de campie pe un drum mai mult pavat decat asfaltat ca dintr-o data o vale abrupta sa apara in fata, dar si in curba. Nimic interesant doar ca marele neinfricat Cristi a prins o viteza de 75km in niste gropi ce te-ar fi facut sa crezi ca ai ajuns la rodeo nu la un mers linistit cu bicicleta. Posibil sa fiu eu rautacios cu privinta gropilor, de fapt n-am nimic impotriva, in situatia de fata fiind puse unde trebuie facand traseul si mai interesant. Exact la coborare o vaca curioasa, posibil credea ca a venit propietarul cu vreun sac de fan sau a venit unu s-o bage direct la abator, si-a facut aparitia pe sosea exact in momentul in care tovarasul Cristi venea victorios dupa coborare. Atunci tanaraul si neinfricatul personaj decide sa faca un back flip si sa sara peste faca panandu-i si o mana pe corn. Glumesc, la ce viteza avea a ramas cu sentimentul de multumire ca a putut sa o ocoleasca. Valea aceea avea ne-a anuntat ca urmeaza lacul Buceag, dar mai presus de atat, ne-a invatat o lectie, dupa vale e intotdeauna deal. In fine am ajuns la acea faimoasa intindere de apa pe care cei din Australia si-au propus s-o viziteze cat de carand, si de care eu nu mai auzisem, am luat iarasi o pauza. Lacul presarat cu pietre de calcar, care parea mai mult artificial decat natural ne-a atras mult atentia asa ca am hotarat sa escaladam si un deal in timp ce-l priveam. Potrivit zicalei proprii:"dupa vale intotdeauna este un deal" am vazut cu ochii in departare vreo 4 km de catarare, si ce catarare.

Aici intru eu in peisaj, daca la coborare si la suprafata plana rivalul dar totodata prietenul Cristi reusea sa ma invinga pe distanta acelei catarari i-am luat fata frumos terminand la o distanta de 1km fata de el. Sentimentul pe care l-am avut in momentul in care am fost sus e greu de exprimat in litere sau cifre, asa ca spun doar ca m-am simtit usurat multumit ca nu voi mai trece prin catararea aceea. Iar m-am inselat, a urmat o portiune la fel de seaca ca si cea dinaintea Buceagului, dar asta avea mai multa tenta bulgareasca, adica mai saraca decat ce-i romanesc. Asa a fost pana in momentul cand o vale isi face iar aparitia, in momentul asta urma sa ajungem la Esechioi, un sat vechi. Valea asta, mi a pus cam multe probleme tinand cont de faptul ca era un drum de vreo 4m bordat cu padure de salcam, si pe lateral pietricele. Normal as fi mers pe mijloc, de fapt am si mers pana si a facut aparitia o masina ce putea sa ma pupe oricand daca nu frana si daca nu ma facea pe mine sa-mi rup picioarele prin pietricelele frumos asortate cu peisajul.

In fine, la fel de monotona plimbarea si dupa parasirea vechei stabiliri cetateneasca, pana am ajuns intr-un sat parca mai mare decat cele precedente, parca mai civilizat si parca cu o gura de Dunare in lateral si in apropiere de sfanta biserica Dervent. Soseaua era mai buna cu coborari si cu vai la fel ca si inainte, si pe caldura aceea de dupa amiaza la iesirea din satul Garlita am dat iarasi de o catarare , ce m-a supt de energie, noroc ca a trebuit sa-l astept pe Cristi care asa cum am mai spus nu e punctul lui forte. Acum alta viata, iesiti din saturile acelelea, am lasat orice gand negativ in spate si am pasit pe un drum national care directie o avea Constranta si Baneasa, 2 locatii putin parca mai moderne. Insa n-am stat mult pe acel drum pentru ca si-a amintit Cristi ca n-am iesit la promenada ci la durizare fizica si pshica. Asa ca am mers pe un drum de calcar, cu nuci pe lateral. Zona nepopulata, camp, decat drumul si nucii se mai pierdeau in peisaj. Asa ca apar in fata 6,7 sateni urati, masivi si pe deasupra cu bate in mana. Ce putea sa ne treaca prin minte a fost povestile lui Robin Hood si ale lui Iancu Jianu. Insa spre fericirea noastra, nu aveau de gand sa ne transeze ci doreau doar sa bata nucii. Spre fericirea noastra am ajuns la Goruni, un sat care este atestat si pe google earth insa o pustietate mai mare ca cea de acolo n-am putut sa vad, am strabatut satul vazand o biserica de caramida neterminata si arsa, probabil de mult uitata a mai fi construita. Intre Goruni si Carvan(comuna la care cei din Goruni se duc la biserica-informatii spuse chiar de ghidul meu personal) era o padure care nu inteleg ce rost avea, si in padure era o enorma catarare, care fata de cea de la Buceag era mai scurta cu 2 km jumate, dar mult mai abrupta. Poate ca gresesc poate ca eram prea epuizati sa mai realizam. Am urcat cu chiu cu vai ca sa constat ca si dupa deal exista vale. Si ce vale, nu foarte abrupta dar totusi, in padure si in zig zag e usor decat sa scrii depre. Cristi dus a fost m-a asteptat la iesire din padure, timp in care a pregatit si pranzul, 2 porci mistreti si o caprioara prinsi in timp ce eu traversam padurea. Lasand gluma si ajunsi la Carva locul de intoarcere ne am facut plinul cu apa de la o cismea locala unde oamenii spalau covoare si mai nou porcii. Am iesit din sat, a urmat o lunga si urata perioada de pedalare pe o caldura de vara, desi mai era putin si se apropia octombrie. Toate bune si frumoase, asa ca mi-au cedat si genunchii ca sa ma bucur de pedalat. Am luat o pauza mica in pustietate, unde singurul lucru pe care-l vedeai era soarele si in zare in departare plopii drumului national.

Cum spuneam nimic de povestit decat daca vreti sa stiti ce culoare avea soseaua, o sa trec la partea in care am ajuns la Dervent ne-am refacut stocul de apa, si am pornit spre casa trecand iarasi prin Ostrov, si prinzandu-nu apusul pe bac. Asa ca noaptea isi facuse aparitia, noi cu bicicletele, singura scapare ar fi fost tatal lui Cristi care sa vina cu masina sa ne ia. Nu s-a intamplat asa, tatal lui a venit insa singurul lucru care s-a oferit sa-l faca e sa ne lumineze calea cu farurile si sa blocheze circulatia in spatele lui pana in momentul cand am ajuns amandoi acasa. Si au trait fericiti pana la adanci batraneti-aia din povesti, noi traim doar ca sa invingem, fericirea e un scurt moment.

Cotirlan Luminita - Doi prieteni

A fost odata ca niciodata...Ei, oare nu toate povestile incep la fel ?...
Intr-o casuta mica, traia o fetita blonduta, cu parul numai ineluse. Era fericita, alaturi de familia ei. Mereu curata, caci uitasem sa va spun, tot ce insemna joaca, era echivalent cu : "nu vreau sa ma murdaresc " !
Avea grija de catel, de pisic, de gainuse...doar bicicleta tatei ii statea ca un ghimpe in coaste !
"Ei ! de i-as veni eu de hac ! "

Si timpul trecea...fetita crestea si vecinul ei, Georgel, de aceeasi varsta cu ea, isi strunea "armasarul" pe strada, sub privirile pline de uimire ale fetitei. Parintii o incurajau, dar... cand in spatele bicicletei nu mai simtea mana ferma a tatei, fetita se dadea batuta !
Of, nici de data asta n-a mers...! Si tot asa timpul trecea si ambitia crestea.
"Chiar nu pot sa pun saua pe armasarul asta cu doua roti ?"

Si intr-o zi pas, pas cand "armasarul" era deja obosit (fusese cu tata la treaba) - fara stirea nimanui- m-am apropiat, l-am luat de "haturi" pardon, de coarne si  l-am incalecat !
Ce sa vezi ! Minune mare ! Din prima incercare, s-a lasat imblanzit !

Si incepand cu acea zi minunata, pe strada, una langa alta se plimbau doua biciclete, pe care le "struneau" DOI PRIETENI buni.

Baboi Alin Lucian - Esti viata mea

“Sotia ta stie? Cumva i-ai spus?” vocea ei hipnotizanta se auzi din nou. “Dan, vorbeste-mi.”
El tacu din gura, se apleca in fata pe banca si se holba in continuare la adidasii lui vechi si ponositi. Ponositi, murdari si chiar rupti pe alocuri.
“Nu i-am spus nimic, da?” aproape ca se rasti. Inima i se micsora. Oare s-a suparat pe el ca s-a rastit? “Imi pare r-“
“Nu e nevoie de scuze. Am mai trecut prin asta.” vocea ei capata un ton dulce insa Dan se infiora. “Mai tii minte? Sper ca nu ai uitat.”
“Nu, nu…, nu.” Dadu el din cap. Dumnezeule, se simtea intocmai ca un copil din nou. Ca si cum iar a facut o boacana si il certau parintii. Insa nici prea batran nu era. La treizeci si unu de ani nu mai esti copil in orice caz.

Era atat de frumos in parc iar el nu isi putea ridica privirea.
Atentia lui zbura un moment catre standul cu covrigi calzi, gogosi infuriate si vata pe bat la cincizeci de metri in stanga lui. Ce muzica buna puneau …Numele de Freddy Mercury era aproape inexistent la radio in ziua de azi.
“I want to ride my bicycle, bicycle, bicycle …I want to ride my bicycle …I want to ride my bike …”
El asculta melodia asta mereu cand se plimba cu bicicleta lui. Defapt, chiar venise cu bicicleta in parc azi si se afla fix in dreapta lui, rezemata de banca pe care stateau. Ar fi vrut atat de mult sa o priveasca putin, sa-i admire cadrul si vopseaua verde inchisa nou-nouta. Insa, momentan nu putea ridica ochii din pamant. Nu se putea uita in directia ei in timp ce vorbeau de astfel de lucruri. Cine l-o fi pus sa jure ca scapa de sotie? Adica, vroia sa scape de ea dar-
“Trebuie sa dispara.” vorbele ei nu lasau loc de manevra. “Definitiv.”

Dan inghiti in sec. Inima incepu sa-i bata mai tare. Cum de promisese asa ceva?
Isi freca haotic degetele mari de tample si apasa pana la durere. Nu avu nici un efect.
“De ce n-ai facut-o deja?”
“Mai incet, te rog …daca te aude cineva?” implora el cu vocea tremuranda uitandu-se pe ascuns la trotuarul din fata lui. O groaza de perechi de picioare se perindau la doi pasi de el. O boaba imensa de transpiratie i se prelungi peste sprancene si il facu sa inchida ochiul drept de durere.
El inspira adanc incercand sa nu para afectat. De fapt era bucuros. Acum avea motiv bun sa nu o priveasca.
“Stii bine ca nu ne va auzi nimeni.” spuse ea calm.
De ce i se intampla lui asta? Nu putea pur si simplu sa se plimbe cu bicicleta lui pe bulevard? De ce atata gelozie? De ce nu putea sa o pastreze si pe sotia lui?
Un gand teribil fulgera prin mintea lui. Dan isi tinu respiratia. Intotdeauna avea impresia ca daca se misca prea mult sau respira prea tare, ea isi va da seama ce gandeste el. Dumnezeule! Spera din toata fiinta lui sa nu-i treaca prin minte si ei asa ceva.
“Normal ca imi dau seama.” vocea ei mieroasa il informa.
Creierul lui Dan paraliza instant. Ce se intampla?
“Nu dragul meu. Nu iti citesc gandurile.”
Dan expira incet.
“Dar-“
“Sti bine ca exista o legatura intre noi. Este la fel de adevarat si batut in cuie precum soarele de pe cer.” un iz de indiferenta se strecura in vocea ei. “Iti poti pastra copii, nu ma intereseaza absolut deloc. Sa revenim la ce discutam. De ce nu ai scapat de ea cum am stabilit? Nu ma mai vrei, Dane? Nu vrei sa mai petrecem timp impreuna?”

Cu inima mai usoara acum ca nu era nevoie sa isi faca griji pentru copii, Dan incerca sa intoarca capul spre ea. Intai incet, apoi un pic mai repede, apoi din nou incet, si in sfarsit renunta. Nu putea vedea decat un o parte din roata bicicletei.
“Sigur ca vreau sa petrecem timp impreuna.” incepu el sa explice. “Esti viata mea! Traiesc pentru a petrece timpul cu tine. Dar …e sotia mea …de ce? N-am putea pur si simplu sa-“
“Nu!” Ea ii taie brusc vorbele. “De ce dai inapoi? Unde iti e hotararea de aseara? Sti bine ca incepe sa banuiasca prea multe. Trebuie sa scapam de ea.”
“Da, draga mea dar …n-am putea pur si simplu sa fugim amandoi undeva? Doar noi doi?”
Fusese destul de convingator in opinia lui. Era o oferta buna.
Tacere. Nu se auzea decat ciripitul pasarilor din parc, fosnetul copacilor si amalgamul denaturat de voci ale trecatorilor. De ce nu raspundea?
“D …Draga mea?”
“Ce e Dane?” vocea ei era un pic taioasa.
“N …Nu …Nu mi-ai raspuns la intrebare.”
“Nici nu ti-am luat-o in considerare, balbaitule!” vorbele ei il biciuira.

La fel a patit toata viata. A fost balbait de mic. Maica-sa zicea ca era din cauza ca s-a fript cu ciorba cand era gravida cu el. Ciorba! Ciorba ii trebuia ei! Cat a suferit el din cauza asta. A fost ca un blestem pe tot parcursul adolescentei. Desi nu arata rau, chiar deloc, imediat ce incepea sa vorbeasca, fetele incepeau sa rada de el si sa faca remarci rautacioase. Mereu se prefacea  amuzat si de fiecare data suferea foarte mult.
Nici macar cand se imbata ca lumea nu putea vorbi  normal. Toate fetele radeau si apoi il refuzau. Noroc ca avea bani. Dar si alea tot radeau de el dupa ce isi terminau treaba! Ce mama naibii! Doi ani de terapie! Doi ani de terapie! Doar ca sa vorbeasca normal. Ii venea sa planga cand se gandea la cat efort a  irosit. Ea mereu ii aducea aminte cand era suparata pe el. Si mereu, mereu, mereu reusea sa stearga cu buretele cei doi ani de terapie.
“Nu te mai holba in gol ca un nebun.” vocea ei il trezi. “Daca nu vrei sa te bal, bal, balbai din nou, stii ce trebuie facut.”
Detesta sa fie controlat asa. Nu-i venea sa creada. Dar nu avea de ales. Nu vroia sa fie balbait si nici nu vroia sa renunte la ea. Erau doua dintre cele mai ingrozitoare pedepse pe care le-ar fi putut primi vreodata.
Dadu incet afirmativ din cap.
“Bun baiat.” vocea deveni suava. “Esti viata mea Dane.”
Cuvintele ei il facura sa se simta mai bine. Ochiul drept Ii fugi un pic spre ea dar nu foarte mult. NU putea vedea decat aceea roata. Gandurile i se invalmasau si mana lui se odihni inconstient pe roata bicicletei. Mereu pipaia incet denivelarile cauciucului gros al rotii.
“Sotia ta va ajunge aici in orice moment Dane.” incepu ea din nou. “Vreau sa fii pregatit pentru ce urmeaza.” facu o pauza mica. “Ei bine, esti?” aproape se rasti si Dan tresari putin.
“D …Da! Abs …Absolut.” aproba el.
“Sa faci exact cum ti-am zis. Sa nu deviezi nici macar un pic de la cuvantul meu daca vrei sa iasa bine. Ne-am inteles?”
Dan ezita.
“Soarele aproape a apus.” continua ea.
Stia ca soarele e la apus. Il simtea pe partea stanga a fetei de mult.
“La cinci sute de metri de banca asta exista un teren viran. Nu e complicat de ajuns acolo, mergi opus intrarii in parc si dupa un palc de copaci il vei gasi.”
Dan isi puse mainile in cap. De ce se complicau lucrurile asa de mult?
“D …Dar de ce nu o faci tu? Te …Te rog!”
“Dan …Stii bine ca nu pot. Tu trebuie sa fi cel care o face.”
“Si ce treaba am cu terenul viran?” incerca sa traga de timp. Nu stia pentru ce, dar mai vroia timp.
“Ei bine, nu e chiar viran. Undeva pe acolo se toarna ciment …vei intui tu la momentul respectiv.”
Dumnezeule. Respira din ce in ce mai greu si simtea ca fata ii arde.
“Gata. Vine.”

Ochii lui zburara in stanga, spre intrarea in parc, si o vazu. Mica, bruneta, cu un zambet larg si o rochita inflorata.
Ii facu cu mana si porni spre el zambind.
Inima lui Dan bubuia din ce in ce mai tare. Inca nu se putea uita in dreapta.
“Si daca refuz?” zise el ridicandu-se in picioare cu privirea atintita spre sotia lui.
“Nu vei mai simti libertatea pe care o simti cand suntem doar noi doi niciodata Dane. Niciodata nu vei mai pune mana pe mine, sau pe vreuna asemanatoare.”
Dan scrasnii din dinti. Stia ca era adevarat. Nu putea trai fara a mai pune mana pe ea vreodata. Mirosul de cauciuc ii invada mintea. Inchise ochii si isi aminti momentul cand pipaise roata bicicletei lui. Da, libertate! Libertatea de a merge oriunde si oricand. Doar el, el si bicicleta lui.
“Buna, de cand stai singurel pe banca?” il intreba sotia lui toata un zambet.
Inima lui batea normal acum. Nu mai avea indoieli in legatura cu ce trebuia sa faca. Deschise ochii si zambi la ea.
“Nu de mult scumpa mea.”
Ea il pupa scurt si apoi se uita in jur.
“Deci, ce vrei sa facem?”
El se intoarse incet, in sfarsit o putea privi. Probabil din cauza ca nu vorbea acum ca era sotia lui aici, dar o putea privi in toata splendoarea ei. Culoarea verde era perfecta pentru ea, pur si simplu stralucea in lumina soarelui. Apuca bicicleta, o ridica usor si se sui pe ea.
“Hai sa te plimb un pic. Ca pe vremuri.”
Sotia lui chicoti si se urca pe ghidon. Pornira pe trotuar in sens opus intrarii in parc si Dan incepu sa fredoneze:
“All I wanna do is …Bicycle, bicycle, bicycle …I want to ride my bicycle, bicycle, bicycle”

[gallery:993]