Recenzia Ta 3

Pe adresa [email protected] a fost trimisa povestea la concursul organizat de Feminis.ro.

 
Trimite-ne si tu recenzia ta!

 “O mie si una de nopti” recenzie de Daniela Crisan
 
De curand, am recitit cu nesat “O mie si una de nopti”, si am reflectat fara sa vreau la soarta fetelor, a femeilor a caror viata sau inceput de viata depind de vointa unui barbat.

Cele 1001 de povesti descriu ambianta, obiceiurile din mediul arab-irakian, egiptean si indian, pentru ca aceasta este o opera care s-a autocompletat in timp incepand cu secolul 9, si tocmai aceasta este atractiv si exotic, sa simti ca parca ai calatori in spatiu si timp si chiar ca ai fii tu insati cea care trebuie sa-si salveze viata. Nucleul acestor povestiri este format de o carte antica persana intitulata Hazar Afsan "O mie de povesti". Compilatorul si traducatorul acestor povestiri in araba este povestitorul Abu abd-Allah Muhammed el-Gahshigar, ce a trait, aproximativ, in secolul al IX-lea. Istoria Seherezadei ce serveste de cadru celorlalte povestiri, pare ca a fost adaugata in secolul al XIV-lea. Prima compilatie arabica moderna, elaborata cu materiale egiptene, s-a publicat in Cairo in 1835.

A cauzat un impact mare in Occident in secolul al XIX-lea, o epoca in care au inceput sa fie de mare anvergura expeditiile si investigatiile geografice si descoperirea de culturi exotice. In realitate, O mie si una nopti s-a tradus pentru prima oara in 1704, dar acea prima versiune franceza, apartinand lui Antoine Galland, era o adaptare, un text "curatat" de actele de adulter si faptele sangeroase ce abunda opera. Una din traducerile ce au ajuns populare a fost cea a lui Richard Francis Burton, diplomat, militar, explorator si impatimit al culturii africane.

In primul rand, trebuie precizat ca "O mie si una de nopti" nu este - cum cred multi - nici cea mai tipic araba, nici cea mai valoroasa opera a literaturii arabe. Literatura araba incepe in secolul al VI-lea si perioada ei clasica se incheie odata cu secolul al XV-lea.
O mie si una de nopti 1001 si-a capatat forma definitiva in jurul anului 1400, cand deci literatura araba intrase in faza de declin, de decadenta. Cea mai veche urma cunoscuta pana acum a acestei opere este cuprinsa intr-un fragment scurt de pe un papirus din secolul al IX-lea, scris intr-o versiune araba (deci nu persana - cum se credea pana de curind, in legatura cu originea acestei scrieri). Locul unde materia epica a operei a capatat dezvoltare si amploare a fost teritoriul actualului Irak; de unde, acest patrimoniu narativ a migrat si a fost considerabil amplificat in Egiptul arab.

Incat, in acest foarte vast material narativ din O mie si una de nopti, primul nucleu, cel mai vechi, reprezentat de povestirea-cadru si de alte povestiri, este de origine indo-iranica. (Se stie ca literatura Indiei a fost intotdeauna un tezaur inepuizabil de povestiri, raspindite apoi in toata lumea).

Al doilea nucleu, arab-irakian, e constituit din povestiri care au in centrul naratiunii figura stilizata a sultanului Harun al- Rasid.

Al treilea strat epic- si cel mai bogat, prevalent in ansamblul operei, adaugat in procesul de elaborare a operei pe teritoriul Egiptului- reflecta in mod masiv si precumpanitor ambianta, tipurile, obiceiurile, credintele acestui mediu uman, din Egiptul arab.

Toate aceste straturi suprapunindu-se, au dat un ansamblu destul de capricios si de dezordonat de basme, fabule, anecdote, istorii diverse etc. Occidentul a gustat cu pasiune in aceasta opera povestile feerice, sau cele de aventuri cavaleresti, sau cele care nareaza calatorii extraordinare, sau fastuosul cadru fantastic oriental, sau pitorescul local, popular oriental; si, bineinteles, si numeroasele povestiri erotice, fie cele de un sentimentalism fad, fie cele picante si uneori obscene.
Cat despre valoarea realmente artistica a operei in totalitatea ei - ei bine, valoarea ei artistica este modesta. Adevarate bijuterii literare sunt povestirile care schiteaza figuri si descriu mediul popular din Egipt, sau cele care ilustreaza fin, ironic si cu un realism aspru sau savuros falsitatea, viclenia si rautatea oamenilor. Se pare ca azi, in lumea Orientului Apropiat, tocmai aceste valori literare autentice ale operei O mie si una de nopti sunt mai apreciate.

La baza povestirii principale sta frumoasa si inteleapta Seherezada, care in fiecare noapte, pentru a opri sirul sangeros al uciderii a cate unei fete in fiecare noapte si pentru a-l distra pe sultan, ii istoriseste o poveste foarte atractiva; dar inteligenta si isteata Seherezada are grija ca, la apropierea zorilor, sa-si intrerupa povestea in momentul cel mai interesant, incat sultanul, curios sa afle sfarsitul fiecarei povesti, amina in fiecare dimineata sa-i taie capul Seherezadei. Pana cand, dupa o mie si una de asemenea nopti, de povesti neterminate, de asteptare a sfarsitului povestii, sultanul, cucerit de gratia si de istetimea Seherezadei - care intre timp i-a mai daruit si trei copii - renunta definitiv s-o mai decapiteze; si, vindecat de cruda, de absurda lui misoginie, o tine ca sotie; Seherezada devine deci sultana si se incheie sirul de morti absurde printr-o fericire familiala.


"De la moarte pana-n zor" recenzie de Iulia

Nu doar noi avem scriitorii nostri obsedati si geniali. Americanii ii au pe ai lor - iar cel mai potrivit exemplu este chiar Thomas Wolfe, copilul razvratit care a trait doar 38 de ani si a scris 4 carti (dintre care doar doua romane). Asadar, Wolfe NU este unul dintre acei autori stil Balzac pe care nu apuci sa-i citesti nici daca te-apuci la 12 ani de ei.

Cartea  “De la moarte pana-n zori”, este un exemplu perfect de culegere de povestiri si nuvele care te prinde. Nu atat datorita actiunii, plotului cum ii spun teoreticienii americani. Nici nu este cazul - majoritatea povestirilor din carte pot fi mai degraba privite ca niste calatorii, ca niste rataciri ale autorului in diverse zile fara de scop ale vietii sale. Wolfe se plimba la propriu prin vietile celor observati si le noteaza detaliile cu o acuitate poetica incantatoare.
Din acest punct de vedere, tehnica lui a fost reluata perfect de Francis Scott Fitzgerald, cel care in “Marele Gatsby” a reusit sa zugraveasca perfect “farmecul vietii distruse”. Insa Wolfe are niste descrieri fenomenale, care incanta ochiul intern atat de tare, incat simti nevoia sa pui cartea deoparte si sa inchizi ochii pentru a vedea aievea descrierile sale.

Ce as mai putea spune despre aceasta mica perla literara… descrierile vietii de mahala amintesc perfect de Romania tineretii noastre. Si ca sa fiu rautacios, multe din descrierile lui Cartarescu din Orbitor, acelea in care el evadeaza din realitate si construieste o lume paralela, sunt identice ca tehnica celor din aceasta carte.
 “Asa ca privind tesatura inutila a acestei cladiri, in ziua aceea stralucitoare si stiind ca barele de otel slefuit, ca blocurile netede de calcar care imbracau deja la baza fatada cladirii (…) fusesera tesute cu maiestrie din firul ca de paianjen al rochiilor pariziene, fusesera distilate din cele mai scumpe parfumuri ale lumii, modelate din viclenia mintii de barbat si din vraja mainilor de femeie - totul mi s-a parut bun si minunat.”

Acest citat din Wolfe cred ca nu mai lasa mare lucru de spus.

[gallery:1220]