Incaleca pe o sa si spune-ne povestea ta 16

Pe adresa [email protected] au fost trimise urmatoarele povesti la concursul organizat de Feminis.ro si Veloteca. Trimite-ne si tu povestea ta despre biciclete!

Pentru concursul: Incaleca pe o sa si spune-ne povestea ta

Daroiu Andra - In deriva

Sunt o fire nestatornica, fara radacini. Cu greu ma multumeste ceva. Si nu e ca si cum as cauta sa ating perfectiunea, ci doar ceea ce ma face sa vibrez, sa fiu fericita. Si sa raman asa pe o perioada cat mai lunga. Acum o luna si putin am reactivat o dorinta adormita, impachetata si asezata intr-un colt indepartat al memoriei mele. Dorinta peste care se pusese praful argumentelor “de necombatut” ale alor mei. Tin minte si acum frustrarea care ma acapara cand le vedeam pe fetele de la scara adunandu-se si pregatindu-se pentru mult doritele ture cu bicicletele. Eu ramaneam de izbeliste, alaturi de alte doua prietene, consolandu-ne cu gandul ca putem planifica si noi (de ce nu?) o iesire pe role. Dar nu era acelasi lucru.

Recent, impreuna cu prietenul meu am pus pe roti o bicicleta ruginita de vreme, aflata si ea pe drumul uitarii. Dupa indelungate discutii cu privire la reconditionarea acesteia, am decis ca lupta dintre om si metal va fi iminenta. Si, desi soldata cu trei degete insangerate si zambete frante la vederea metalului lovit, verdictul a fost decisiv: nu conta jocul din pedale, inexistenta franei de spate sau incapatanarea schimbatorului de viteza – putea fi folosita (cu precautie!). Tin minte ca zambeam prosteste, mandra de faptul ca aveam la dispozitie atat de multa autonomie si libertate de miscare. Iar prima iesire la care am participat a fost chiar tura de primavara din Pantelimon pana la Cernica.  

Imaginati-va un copil dezorientat, dar in acelasi timp fascinat de noutatea din jurul lui. Asa ma simteam eu, inconjurata de grupul de biciclisti. Desi relaxati, imi inspirau o stare de neliniste si nerabdare. Pentru ca realitatea ma lovise inca o data: nu aveam sa  rezistam pe acest traseu. In primul rand, ramasesem cu mult in urma lor, desi un binevoitor a decis sa ma astepte, crezand ca patisem ceva. Schimbatorul nu ma asculta deloc, iar asta facea parcurgea dealurilor sa fie un adevarat chin. Atunci cand am reusit sa ii prind din urma, aveam toate sansele sa declansez un efect de domino in pluton, caci frana de fata decisese sa capituleze, chiar inainte sa fi inceput distractia. Dupa scurte improvizatii realizate intr-un pit-stop fortat, la margine de drum, am continuat pe un traseu mai scurt, dar care ne-a readus, intr-un sfarsit, la un loc cu ceilalti. Iar marea provocare am trait-o intrand in padure cu inima stransa ca o gamalie de ac. La fiecare groapa ma vedeam cazand in cele mai crancene feluri, in timp ce bicicleta s-ar fi dezintegrat in tot haosul creat. Dar nu a fost asa. Din contra, am rezistat, iar teama s-a transformat in pura placere. M-am lasat prinsa chiar de valtoarea creata de niste biciclisti pasionati de viteza si nu am regretat decat atunci cand schimbatorul a decis ca fericirea nu tine pentru totdeauna. M-am conformat rapid cu situatia, am redevenit muritoare, dar am retrait amintirea clipei de nenumarate ori in acea zi. Chiar si atunci cand ne pregateam de intoarcere in oras, ma simteam legata de drumul facut, de eforturile prietenului meu de a ma ajuta si pana si de mlastina in care copacii isi reflectau verdele-smarald. Mlastina pe care nu as fi avut sansa sa o vad vreodata daca nu as fi fortat mana destinului.

Am ajuns acasa secata de energie, incapabila sa leg doua cuvinte si sa le dau un sens. Starea de bine ma invadase si eu reusisem sa o pastrez in fiecare celula din corp. Tremuram de oboseala, insa un lucru era cert: nu se putea opri acolo. Mai avem kilometri de parcurs.

P.S: Ne-am despartit. Bicicleta zace iar parasita in garajul lui, in timp ce eu am pierdut doua din cele mai frumoase repere ce ma faceau fericita. Ma aflu, din nou, in deriva...

Pruteanu Ionut - Viata pe doua roti

Unul din lucrurile care ne surprind intotdeauna pe noi, romanii, atunci cand parasim spatiul "mioritic”, intesat cu masini cat mai puternice, mai zgomotoase si, implicit,  mai poluante, este acea placere a omului civilizat, din strainatate, de a merge cat mai mult timp pe bicicleta. Cu siguranta ca un program bine dezvoltat de informare a populatiei, precizand efectele mai mult decat benefice ale mersului pe bicicleta asupra organismului uman, ar aduce o dezvoltare continua a acestei activitati in tara noastra.

Ma numar printre oamenii care se pot lauda ca primele amintiri ale copilariei sunt conturate avand in centru bicicleta. La varsta de trei ani am inceput calatoria pe celebrul fiu al lui Poseidon, calul inaripat al mitologiei elene. Timpul a trecut si la finalul clasei I, din banii primiti ca alocatie in timpul anului, mi-am cumparat bicicleta la care am visat toata copilaria. Insa, odata cu trecerea timpului, s-a stricat si am pastrat in suflet doar amintirile frumoase petrecute alaturi de ea. Acum ii privesc cu multa nostalgie pe copiii care pedaleaza neobositi prin parcuri alaturi de prietenii lor.

Din cauza unor probleme de sanatate, anul trecut am fost nevoit sa fac un set de analize la o clinica din Bruxelles, capitala Belgiei, tara europeana in care ciclismul este mai mult decat o traditie. Oamenii de toate varstele folosesc bicicletele pentru a strabate distante mici, merg la munca cu bicicletele, la cumparaturi si la plimbare, beneficiind de o siguranta sporita, datorita pistelor special amenajate. Dupa ce analizele au iesit relativ bine, am ramas toata vacanta de vara la verii mei, stabiliti in Bruxelles de cativa ani. In majoritatea garajelor din strainatate exista cel putin o bicicleta pentru fiecare membru al familiei, deoarece strainii au inteles efectele pozitive ale acestei activitati asupra sanatatii organismului. Am fost incantat ca garajul lor respecta traditia, descoperind acolo cateva biciclete deosebite precum GIANT DEFY 4 TRYPLE sau chiar GIANT TCX 2.

Cele mai frumoase momente din timpul saptamanii erau plimbarile cu bicicleta in imprejurimile orasului, iar duminica admiram intotdeauna concursurile de ciclism din "Orasul de ciocolata”, asa cum este alintata, pe buna dreptate, capitala Belgiei. Concursurile se bucurau de o atentie deosebita atat din partea presei, cat mai ales, din partea locuitorilor.

Fiind pasionat de mic de acest tip de intrecere sportiva, m-am interesat cu privire la aceste concursuri, si dupa ce am platit o mica taxa ce asigura o parte din bugetul organizatorilor, m-am inscris la urmatorul eveniment  de acest tip. Varul meu, pasionat si el de ciclism, mi-a incredintat bicicleta sa GIANT TCX 2 care s-a dovedit a fi excelenta in acel concurs, implicind in aceasta „tranzactie” si conditia de a ma intoarce fara vreo accidentare grava din concursul de ciclisti amatori.

In urma unui efort deosebit, am reusit la jumatatea traseului sa fiu in grupul primilor zece, iar la sfarsit m-am clasat pe locul trei, dupa ce am dovedit o rezistenta mai buna la efort fata de ceilalti concurenti. Este un sport unde fairplay-ul este la el acasa si pot spune ca este cea mai frumoasa amintire a ultimilor ani, mai ales ca la sfarsit primarul din Bruxelles ne-a felicitat in mod special pe cei trei de pe podium.

Imi doresc foarte mult o noua bicicleta, deoarece in primavara aceasta prietenii mei alaturi de care ma plimbam cu bicicletele in copilarie au fixat un traseu de 5 km in jurul localitatii in care locuim, pe care il strabat in fiecare seara pe bicicleta. Imi doresc sa-i urmez cat mai curand, pentru a da un exemplu celor care prefera viata sedentara, din fata calculatoarelor, in detrimentul unei vieti sanatoase bazata pe sport, dar si datorita pasiunii de la o varsta precoce pentru bicicleta.

[gallery:1193]