În mintea unei femei abuzate emoţional

De această dată lucrurile au întrecut orice măsură, pentru că el știe cum s-o facă să se simtă ca un nimic, iar astfel de comportamente o distrug și o fac să se simtă din ce în ce mai prost. Pe măsură ce începe să plângă în hohote, corpul ei tremură de frică, regret și ură pe sine că și-a permis să ajungă în această situație.

Ea se întreabă „De ce mi se întâmplă tocmai mie așa ceva?” și dacă ar fi să îi analizezi viața ai vedea că a fost plină de abuzuri emoționale încă de la vârste fragede, când acele scenarii ocazionale din cadrul familiei au devenit norma, deoarece este foarte greu pentru o fetiță să vadă și altceva decât comportamentul din casă. Pe măsură ce aceasta a crescut, s-a atașat inevitabil de oameni care manifestau același comportament pe care îl cunoștea foarte bine deja, doar pentru că avea senzația că poate repara și ajuta oamenii, mai ales dacă este vorba despre un partener de viață. Așadar, ea a început să se mulțumească cu bărbați care nu o merită. Ea este naivă și are încredere în iubiți și vrea să fie lângă ei la bine și la greu, dar în timp ce lacrimile îi curg pe obraji, încearcă să se adune și să se uite în oglindă la imaginea ei cu ochi umflați și sleită de orice putere...

Femeia abuzată emoțional încearcă să se convingă de faptul că totul va fi bine și nu-și va permite să pice în aceeași capcană în care a picat mama ei, dar știe că totul este doar o minciună. Indiferent ce ar face, ea se regăsește cumva în același tip de relație în care își pune tot sufletul și cineva abuzează de ea, nu neapărat fizic, cât mai degrabă emoțional. Ea își promite că acel sentiment de vid din inimă nu o va mai consuma niciodată și că va ține minte prin ce trece acum doar ca să nu-l ierte și să-i mai ofere încă o șansă. Indiferent unde a prins-o un astfel de moment de slăbiciune, când aude un ciocănit tare la ușă își adună puterite și întreabă cine este, dar de partea cealaltă este doar bărbatul cu voce impunătoare, care acum încearcă să revină în viața ei ca să-și ceară iertare și speranța îi inundă iar sufletul, iar promisiunea anterioară dispare în neant.

„Îmi pare rău pentru ce am zis. Țtii cât de mult te iubesc, de aceea reacționez așa.” Ea a mai auzit aceste cuvinte și altă dată, chiar cu câteva zile în urmă, de la același bărbat și mintea ei încearcă să-și dea seama ce se petrece, dar nu pare să poată spune nimic... În loc să plece de acolo, umerii i se înmoaie instantaneu când el pune mâinile pe ei și ea renunță să mai lupte. El o ia în brațe și îi șoptește că totul va fi bine, dar ea plânge într-una pentru că-și aduce aminte momentele de mai devreme, recunocând că a știut de la bun început că acele promisiuni pe care și le făcuse erau doar minciuni.

Când pune capul pe pernă și închide ochii își imaginează că este altcineva, altundeva, unde durerea nu o poate ajunge.