Ganduri pe marginea unei stiri. Tulburarea bipolara - la moda acum?

Catherine Zeta Jones a fost in situatia de a suferi de tulburare bipolara si asta a condus la o atentie deosebita acordata acestui fapt. Sa vedem ce este dincolo de aceasta denumire. Starea este arhicunoscuta de ani de zile si denumirea la fel. Ce a adus in fata acest aspect acum?

Poate ca periodic este cate o tulburare psihica la moda. A fost o perioada a sexualitatii si a problemelor sexuale, una a atacului de panica. A fost o perioada in care depresia era foarte valorizata. Valul autismului a lovit puternic in urma cu ceva timp si tendinta era a evalua mai toti copiii de autism. ADHD a mai fost o tentativa in acest sens. Exista periodic o stare "iubita" de toata lumea si toti sar in ajutor. Fie se creeaza un tratament pentru boala respectiva sau un medicament si acest remediu devine o solutie salvatoare. Fie vorbim de Xanax sau de ABA, fiecare din ele reprezinta o solutie miraculoasa la boala de care sufera toata lumea.

Ce se intampla de fapt? Aceasta creatie are un rol foarte important. Reprezinta o modalitate de continere a suferintei umane. In momentul in care poti sa depui suferinta intr-un context care este general valabil, de care sufera multa lume ea devine mai "accesibila", mai usoara. Fiecare moda permite aceasta depunere. Si functia de continere este accentuata de acel remediu care pare ideal pentru diagnosticul tocmai creat.

Ati intalnit probabil oameni care incearca sa afle de ce sufera sperand sa capete un diagnostic. Cand nu il au reactioneaza negativ, uneori depresiv, alteori agresiv. Ei simt ca suferinta lor nu este continuta nicaieri. Odata ce il afla se produce o linistire care uneori ia forma unei spaime. Dar aceasta spaima este oarecum paradoxala – este mai de acceptat decat suferinta difuza. Cand afla diagnosticul, angoasa devine speranta sau disperare. Dar in spatele starii de speranta sau disperare vom regasi cu usurinta angoasa. "Sper sa ma fac bine" este expresia angoasei ca acest lucru nu se va produce.

La nivelul comunitatii, aceasta permanenta moda a unei boli psihice care este valorizata de toata lumea, este acelasi proces ca si la cel care resimte suferinta fara sa aiba un diagnostic. Imi amintesc de un caz care era suspect de cancer. Pe perioada in care a aflat acest lucru a inceput o psihoterapie. A intrerupt-o atunci cand a aflat diagnosticul care a jucat rolul de linistire. A simtit ca in aceasta perioada are nevoie de insotire, la nivel inconstient de a gasi o forma de depunere a angoasei intr-un cadru terapeutic.

In mod obisnuit exista suferinta si asta declanseaza si demersul psihoterapeutic. Suferinta nu este obligatoriu sa aiba un diagnostic. Absenta diagnosticului permite de multe ori abordarea ei mai directa. Diagnosticul joaca rolul de a muta atentia de la complexitatea suferintei psihice la un aspect izolat al sau. Aici nu ma refer la cazurile psihiatrice in care diagnosticul este o necesitate intrucat permite tratamentul. Dar eu cred ca multe cazuri sunt diagnosticate in scop terapeutic si nu in scop de tratament. Adica oameni care sunt in limita normalitatii psihice sunt diagnosticati ca fiind in afara.