Egoist, realist, tradator - Ce spune, de fapt, despre tine, o despartire

In functie de motivul pentru care ai decis sa pui punct unei relatii, poti primi o stampila diferita, desi, pana la urma, cauza rupturii este aceeasi. O relatie care nu mai functioneaza trebuie fie trimisa inapoi in garantie, daca mai e cazul pentru mici carpeli pe ici, pe colo, fie casata, in cazul in care recuperarea nu mai este posibila.

Orice alegere faci, o faci pentru tine, pentru binele tau, pentru linistea ta sufleteasca. Dincolo de motivele de genul „cred ca meriti pe cineva mai bun”, „nu suntem pe aceeasi lungime de unda”, „nu mai esti barbatul de care m-am indragostit”, nu sta, in fond, altceva decat o neliniste sufleteasca, o stare de zbucium nefiresc, o lipsa de confort la nivel fizic sau psihic.

Cu alte cuvinte, orice om care decide sa puna punct unei relatii e asa cum ar trebuit sa fie de la bun inceput: realist si egoist. Primeste, in schimb, titlul de tradator, de insensibil, de misel. Si asta doar pentru ca a avut curajul sa recunoasca si sa exprime in cuvinte un lucru pe care il stiau foarte bine amandoi de la o vreme. 

Va fi acuzat ca da bir cu fugitii, ca n-a iubit, de fapt, niciodata persoana de langa el si ca are impresia ca in alta parte umbla cainii cu covrigi in coada.

Putini sunt cei care-l privesc cu ochi buni si ii adreseaza cuvinte de imbarbatare. Pana la urma, el e cel care a taiat in carne vie. Cum, Doamne iarta-ma, sa fie tot el cel care sufera mai mult? Daca sufera, de ce-a plecat? 

Pentru ca a ales sa faca, in sfarsit, ceea ce e bine pentru el. A ales sa fie realist. Si-a dat seama ca degeaba functioneaza pe post de oglinda care sa surprinda defectele partenerului si ca poate nu e treaba lui sa-l schimbe pe cel de langa el, incalcandu-i liberul arbitru. 

A ales sa-si caute fericirea in alta parte. Si pentru asta merita sa fie biciuit, lapidat, aratat cu degetul. Nu-i asa? :)

In egala masura, cel lasat in urma este, in functie de situatie, „saracul de el”, „nenorocitul”, „betivul”, „baiatul mamei”, „incapatanatul”, „orgoliosul”... si lista poate continua la nesfarsit. Insa si el, la randul lui, va fi aratat cu degetul, invinuit, privit cu ochi critici, doar pentru ca a indraznit sa nu se ridice la inaltimea asteptarilor partenerului sau chiar a refuzat sa faca din asta un scop in sine. A ales sa fie egoist si sa nu vada fericirea prin ochii tai sau macar sa incerce sa-ti inteleaga punctul de vedere. Si pana la urma, de ce ar face-o? Nu e datoria lui sa te faca pe tine fericita, chiar daca uneori uiti asta.

Se intampla asa fiindca privesti despartirea ca pe un esec. Si o privesti asa pentru ca din placere, relatia se transforma in timp in corvoada. Si-atunci incepi sa simti ca parca muncesti degeaba. Si arati cu degetul spre partener, confundand golurile simtite de tine dintr-un motiv sau altul cu defecte inchipuite ale celui ce-ti era drag candva.

Tu ce personaj alegi sa fii atunci cand relatia o ia la vale? Sisif? Bunul samaritean?