Dulce sau amar?

Cum preferati? Eu, sa fiu sincera, nici nu mai stiu. Daca e dulce, exista si posibilitatea sa fie prea dulce. Amar nu mi-a placut niciodata. Dar ce, parca viata m-a intrebat daca imi place? Mi-a pus acolo, in "farfurie" ce s-a nimerit. Si am vrut, n-am vrut, uneori am acceptat si gustul asta amar. Dar m-am intrebat la ce a fost nevoie de el. Cum imi poate folosi sa vad ca cei de langa mine nu sunt cum I-am dorit sau I-am visat eu? Cu totii proiectam pe cei apropiati lucruri de care avem noi nevoie. Chestia asta se intampla cel mai acut atunci cand te indragostesti. Il "patinezi" pe omul de langa tine cu multa poleiala, cu atatea calitati si detalii frumoase, de nici el nu mai stie cine este. Dar lucrurile nu se opresc aici. La un moment dat, in viata, vine si acel moment cand ti se ridica valul de pe ochi si incepi sa vezi lucrurile asa cum sunt, nu cum le-ai "pictat" tu. Si, cu cat ai fost mai inventiva, cu cat ai folosit mai multa imaginatie la inceput, cu atat te vei simti mai dezamagita si mai...amara.

Iata la ce poate folosi sa stii cum e cu gustul asta amar, in viata! Cand apare, il recunosti, stii langa ce sa il asezi, cu ce sa il asezonezi si cat de mult poti sa il tolerezi. Daca nu ai avea nici o notiune despre cum e amarul in sine, ai avea un soc cu care nu ai stii ce sa faci. Asa, de bine de rau, te descurci cum poti, astepti sa treaca, si pana atunci faci ceva ca sa scapi de el.

Dar ce ai putea face cand ti-ai dorit atat de mult ca in familia ta mesele sa fie luate impreuna? Lucrurile care leaga membrii familiei sa fie facute in asa fel incat sa iti dea sentimentul acela de unitate, care te securizeaza si te face sa te simti apartinand cuiva. Din pacate, e foarte greu sa te raliezi la nevoile celuilalt. Sau sa le pui in rand pe ale tale cu ale celorlalti. El vrea sa manance cu ochii in televizor, privind stirile, tu vrei linistea aceea in care se aud doar tacamurile; el vrea acum sa doarma, tu ai chef sa iesi, sau sa fii impreuna; el vrea acum sa vada un prieten, iar tu ai un acces de singuratate, in care nu te accepti "parasita".

Stai si te intrebi ce rost are pana la urma acea abominabila cutie tipatoare, care vine cu stiri stalcite, de care nimeni nu are cu adevarat nevoie, si care se aseaza cumva in farfuria ta si te face sa inchiti totul cu noduri. Cum adica sa ii fie somn tocmai acum, cand soarele e pe cer tocmai pentru a ne bucura de el? Prietenii astia sunt buni si ei, dar nu mai au aceeasi valoare atunci cand incepi sa simti ca iti fura din spatiu, ca iti incalca teritoriul afectiv, pe care uneori il simti in deficit.

Si iar iti vine un gust amar la astea toate. Te intrebi daca amarul creeaza cu adevarat un echilibru in viata. Ca gust pur si simplu. Pentru ca este integrat intre cele 4 gusturi de baza: dulce, amar, sarat, acru. Ce ne-am fi facut daca nu am fi cunoscut unul dintre ele? Pe cel amar, spre exemplu. Cum am mai fi stiut ca ne "doare" sufletul? Ca suntem nemultumiti si dezamagiti de viata?

Dar pentru ca tot exista, e acolo, l-ai cunoscut si acum face parte din viata ta, e bine sa ii gasesti o utilitate. In definitiv, el te poate face sa intelegi ca lucrurile nu sunt intotdeauna asa cum vrei tu. Ca nevoile tale nu pot concorda neaparat cu ale celorlalti, in acelasi spatiu de timp. Iar asta te ajuta sa te intelegi mai bine pe tine, sa te maturizezi cumva.

Daca nu am pune sare in bucate, am manca ceva fad, care nu ne-ar da sentimentul de satietate. Dulcele se pare ca ne face viata mai "usoara". Desigur, atunci cand nu exageram. Acru e atat de bun cand vine impreuna cu sosul din salate, iarna impreuna cu muraturile, primavara cu fructele inca necoapte, pe care nu ne putem abtine sa nu le incercam. Si vine si amarul, nu neaparat in cele din urma. Si ne arata ca mai exista si o alta fateta a lucrurilor, a vietii. Ne face sa intelegem ca nu putem fi fericiti in permanenta, pentru ca altfel nu am mai sti poate sa apreciem notiunea de fericire. Da, poate ca totusi creeaza un echilibru. Si ne ajuta sa tindem spre ce e mai bun in noi si in ceilalti.

Nu iti place gustul amar!? Inseamna ca nu te-ai descurca prea bine cu o depresie, nu stii sa pierzi si nici sa te tii cu firea. Dar poti sa inveti.