Cum începi o relație?

Cu dreptul, am zice. Da da, să zicem că pornești cu dreptul, cu fruntea sus dar…

Ei, până să apară ”dar-ul”, micile neînțelegeri care ne bâzâie ca niște muște enervante pe care, dacă nu le înlăturăm devin probleme majore, poate ar fi bine să ne oprim de câteva ori ca la niște… răscruci de drum, să zicem. Sau cum era o vorbă de mult, ”un bob zăbavă” adică, un picuț de răbdare. Pentru că n-are nimeni vreme de meditat la începutul unei relații. Te năpădesc fluturii, endorfinele și toate cele, și nu mai știi de capul tău. Și tocmai despre asta e vorba pentru că apoi…capul face, capul trage. Bătăi de cap vrei? Nu vrei! Dureri de cap vrei? Nu vrei! Și atunci?!

Ce-ar fi dacă ai porni într-o relație gândind că ai…80 de ani? Că ai trecut deja prin viață, ai avut tot felul de experiențe, de căutări, de încercări. Că ți-ai făcut o idee despre cum e viața…în doi. Că nu ești doar o puștancă, convinsă că acest el este… El! Și cu el vei rămâne pentru tot restul vieții. Ce-ar fi dacă ai schimba abordarea? Nu, să nu mergem chiar atât de departe încât să ajungem de la coadă la cap, ca în povestea domnului Button. Nu e nevoie să exagerăm. Ci doar să privim viața puțin mai realist. Nu avem nevoie de statistici, pe care de altfel nici nu ne putem baza 100%, pentru a ști că șansele de a rămâne pentru tot restul vieții cu primul bărbat sunt foarte mici. Cu toții avem parte de cel puțin 2-3 relații, până a face pasul ”hotărâtor”. Și chiar și după aceea, nu ne garantează nimeni sfârșitul fericit din poveștile cu Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene cu care ne adormeau părinții când eram mici. E ca și cum ne-am spune, iertați-mi comparația: ah, ce bună e mâncarea asta; dar sigur mâine o să mănânc altceva. Sau, să încerc o comparație ceva mai reușită, pentru că tot ne uităm la El, ca la Soarele de pe cer: Soarele de azi o să răsară și mâine dar, cu siguranță nu o să fie identic.

Ei bine, cam așa și cu relațiile: vin și trec. Dacă nu ne despart diferențele, neînțelegerile, persoanele din afara relației, ne desparte viața sau sfârșitul ei. Deci, nimic nu e pentru totdeauna. Și atunci? De ce am privi prima relație ca pe ultima? Sau orice relație, de altfel? De ce nu am porni din start, cu fiecare persoană care ne intră în viață, ca într-o călătorie cu trenul, cu care asemuia cineva viața. Călătorii se urcă în compartiment, iau loc alături de tine, poposesc pentru o vreme, pe unii îi placi, pe alții nu, cu unii comunici, cu alții nu, unii te agasează, alții te amuză etc. Și chiar dacă ești nevoită să cobori la un moment dat, foarte puțin probabil ca și ei să coboare odată cu tine.

Poate că ar fi mai bine ca după ce ai încheiat o relație, să stai pe gânduri puțin, să meditezi asupra a tot: ce ai investit, ce ai primit în schimb, chiar dacă schimbul nu a fost echitabil, ce te-a făcut fericită și ce nu, ce ți-a lipsit sau ai mai fi vrut și tot așa. Iar după ce termini de analizat și te simți pregătită să începi o altă relație, să o privești ca pe o aventură. Să fii conștientă că va avea un sfârșit și că depinde doar într-o oarecare măsură de tine ca acest sfârșit să fie cât mai apropiat sau mai îndepărtat. Nu știi ce va fi mâine. Știi doar ce simți, ce îți dorești, știi că vrei să fii fericită. Și că vrei să fii fericită cu el. El cel de acum, care nu e cel din relația anterioară și nici din cea care va urma după aceasta. Să nu privești relația ca pe un ultimatum, ci ca pe o aventură. Ca pe un nou început în viața ta.