Plastic surgery

Sani mai mari, mai rotunzi si mai fermi, un nas perfect, buze cat se poate de senzuale, cateva retusuri in zona coapselor si a taliei, “disparitia” ridurilor si…ce ar mai fi?!?

Ce femeie nu isi doreste un trup si un chip perfecte? Iar acum lucrul asta e cat se poate de la indemana. Da, ar mai fi partea financiara, care uneori ne poate da inapoi sau tine pe loc. Dar toata lumea stie ca daca o femeie isi pune ceva in minte, daca vrea ceva cu adevarat, face ea cumva si obtine acel ceva.

De ce nu recurg toate femeile la chirurgia plastica? Unele se tem, altele considera ca nu au nevoie, altele prefera sa se multumeasca doar cu ce au primit deja de la natura.

Am vazut atatea documentare despre chirurgia plastica. Mi s-au parut cat se poate de creepy si de scarry. Cred ca o femeie are nevoie de mult curaj si suficienta motivatie pentru a se supune unor astfel de chinuri si, de ce nu, riscuri. Una e sa faci o operatie pentru a-ti “retusa” sanatatea, alta e sa accepti sa “te taie” doar ca sa arati ceva mai bine.

Adevarul ca e usor sa arati cu degetul pe cele care recurg la astfel de metode de infrumusetare. Cand nu ai motive adevarate sa recurgi la asa ceva, nu stii cum e sa fii in pielea cuiva care sufera din cauza propriei uratenii, deci e usor sa critici sau sa cataloghezi pe cele care o fac. Mai ales pentru o femeie, e tare greu sa poarte un nas coroiat sau borcanat, care ii strica toata imaginea, care ii inlatura feminitatea. In cele din urma, retusurile faciale par cele mai usor scuzabile, cele mai usor de inteles. Acolo nu ai cum sa scapi de ce e in plus sau sa pui pe langa, prin gimnastica, diete sau alte metode. Fie te accepti asa cum esti, cu imaginea pe care o creezi in jur, fie faci ce e la moda, ce toata lumea face de-acum: apelezi la chirurgia plastica.

Intrebarea e, cele care o fac, sunt multumite? Parerile sunt impartite. Unele sunt de parere ca a meritat efortul, ca le-a schimbat viata, le-a dat incredere, le-a facut mai frumoase si mai atragatoare. Altele sunt dezamagite, nu se mai recunosc, nu se mai simt ele insele. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca uneori, interventia cu pricina nu a schimbat prea mult; cei din afara, pentru care s-a facut aceasta schimbare, nici macar nu au observat-o.

Si atunci stai si te intrebi daca a meritat cu adevarat? Desigur, intrebarea initiala, de la care ar putea porni fiecare ar fi: de ce arat asa cum arat? Sau: de ce nu ma pot accepta asa cum sunt?

Am intalnit si femei si barbati deosebit de urati. Insa aveau farmecul lor. Stiau sa compenseze acele lipsuri, acele neajunsuri ale aspectului fizic prin sharm, prin inteligenta, delicatete, prin frumusetea sufletului. Altii chiar accentuau acele trasaturi care ii urateau, le scoteau si mai in evidenta, pana ce ajungeau sa nu mai fie observate, sa nu mai deranjeze privirile celorlalti. Dar pentru asta e nevoie de mult curaj, bun simt si imaginatie.

Una e sa incerci sa iti schimbi infatisarea pentru a satisface pe altcineva, alta e sa o faci doar pentru tine; pentru ca asa vrei tu. Daca ai pe cineva in viata ta care iti sune mereu cat de urata esti, ce nas coroiat ai, ca orice ai face nu te va placea nimeni, atunci ai nevoie sa schimbi nu infatisarea, apeland la operatii estetice, ci imaginea ta despre tine. Iar asta e mult mai usor de facut si, uneori, mai putin costisitor si riscant. Nemaivorbind de beneficiile pe termen lung.