Ei, si cu o astfel de “slujba” permanenta, (neplatita), care o consuma atat fizic cat si psihic, care presupune nu doar nopti nedormite, stat in picioare, carat “greutati” din ce in ce mai mari, cu responsabilitati din ce in ce mai complicate, nici ea nu va fi in stare sa “cedeze” foarte usor atunci cand va veni momentul sa predea stafeta unei alte femei. A viitoarei sotii a fiului ei.
Nu cu mult timp in urma, o mamica a trei baietei dintre care doi gemeni, cu totii inca in pampers, mi-a spus: “Le urasc de pe acum pe viitoarele lor iubite sau sotii.” Iata ca unele femei chiar isi iau rolul “in serios”. Si unele dintre acestea nu vor fi niciodata in stare sa ii lase cu adevarat liberi pe baietii lor. Nicio alta femeie nu va fi indeajuns de buna pentru ei. Chiar daca acestia, din prea multa lor dragoste si dependenta de mama lor vor cauta si chiar vor gasi pe post de iubita o femeie aproape identica cu mama lor.
Pe de o parte am putea spune ca e firesc pentru o mama sa se poarte astfel. Adica sa se declare o viitoare scorpie pentru potentiala nora. Investind atatea, sacrificand aproapte tot pentru baiatul ei, pare justificat sa nu vrea sa il dea pe “mana” altei femei. Chiar daca asa e firesc, chiar daca vine acel moment in care puiul ei trebuie sa-si ia zborul, sa isi faca o familie a lui. Baiatul e in cea mai mare masura creatia ei si, dupa toate eforturile si sacrificiile pe care le-a facut timp de atatia ani nu are cum sa o lase pe alta sa se “bucure de rezultat”. Nu i s-ar parea drept. N-ar fi corect. Mai ales fata de ea.
Am zice ca e firesc ca cei mici sa fie imaturi, tocmai pentru ca sunt doar niste copii. Dar se pare ca unii adulti regreseaza atunci cand au copiii lor. In loc sa isi asume rolul de parinte cu maturitate, se coboara fie la nivelul copilului lor - se supara pe el cand face trasnai sau greseli raportandu-se la el ca la un om matur, plasandu-se de la egal la egal cu acesta, sau pur si simplu se aventureaza intr-o “lupta” din care ies invinsi atat parintii cat si copiii. Pentru ca un baiat tinut permanent sub fusta mamei nu va fi niciodata in stare sa se detaseze de o astfel de mama acaparatoare si dominatoare. Nu va avea niciodata curajul sa o “schimbe” cu o alta femeie. Pentru ea, pentru o astfel de mama, rolul ei va fi unul multumitor, cald si recompensatoriu. In egoismul si gelozia ei se va simti permanent rasplatita de un astfel de baiat “vrednic”, care nu o va insela si nu o va dezamagi niciodata…ducandu-se la alta. Asta pana ea nu va mai fi. Ce se va intampla dupa aceea, nici nu mai conteaza, nu-i asa?! Ei i-a fost bine si a fost multumita. I-au fost rasplatite toate eforturile si sacrificiile prin supunerea si dependenta fiului fata de ea.
Dupa pierderea ei, el va ramane un holtei zaharisit, care nu ii va mai face trebuinta niciunei femei. Iar daca totusi va gasi una care sa il accepte asa cum e, va trebui sa fie foarte rabdatoare si intelegatoare cu toate oftaturile, amintirile si regretele acestuia fata de pierderea mamei. O pierdere irecuperabila de altfel. O femeie ce nu va putea fi inlocuita niciodata cu adevarat de o alta. O astfel de sotie va trebui sa accepte un rol de figurant mai degraba, de fundal, un substitut al mamei pierdute, care nu va face niciodata mancarea la fel de buna ca ea, nu ii va calca niciodata rufaria la fel ca ea, nu va putea fi niciodata cu adevarat ea. Iar tocmai lectia aceasta n-a invatat-o el niciodata, pentru ca nu a fost lasat sa o invete: ca mama e intr-adevar una singura si ca rolul ei e diferit de cel al sotiei. Nu se pot inlocui una cu cealalta si nici nu ar fi firesc sa fie asa. Fiecare are scopul ei distinct in viata unui barbat.
Iar tu, ca femeie, daca ai cunoscut vreodata un astfel de barbat…inabordabil, de ce ai vrea ca fiul tau sa se transforme intr-unul la fel? De ce ti-ai dori sa nefericesti soarta celui caruia ii daruiesti viata si, ulterior, unei alte femei ca si tine?
Barbatul...ACELA...
Iar se cearta
