In clasa a 5-a in scoala generala, s-a mutat Ruxandra in clasa in care eram eu. Se mutase de la D, iar doamna Diriginta s-a gandit sa ma mute de langa colega mea de banca, Mihaela si sa ma puna sa stau cu Ruxandra. Evident, eu, ca o drama queen ce eram inca de mica, am inceput sa plang, ca eu nu vreau sa stau cu Ruxandra, ca eu vreau sa stau cu Mihaela. Si da-i cu lacrimi de crocodil pana cand vointa mi-a fost indeplinita. Pe Ruxandra nu-mi mai amintesc cu cine a pus-o sa stea. In fine, ideea e ca, dupa un semestru, cred, eu cu Ruxandra am devenit cele mai bune prietene si ne-am mutat in aceeasi banca, eu parasind-o pe Mihaela, pe care ulterior am si batut-o cu penarul in cap. Din motive de gelozie, cred. Ale ei.
Mai tarziu, Ruxandra a devenit buna prietena cu Andreea si cea geloasa am devenit eu. Si au inceput certurile cu Ruxandra, cea mai veche prietena a mea, pe care o sunam si-o amenintam cu bataia. Asta vine din gura Ruxandrei. Eu nu-mi amintesc sa fi infaptuit asemenea lucruri oribile.
Anii au mai trecut si mi-am facut cativa prieteni prin liceu, cu care mai chiuleam, mai fumam in curtea liceului si alte minunatii d-astea. Ce pot sa spun despre prietenii din liceu e ca ajungi sa te vezi cu ei foarte rar dupa sfarsitul liceului, chiar daca te gandesti la ei cu drag. Asta probabil pentru ca nu v-ati vazut de destule ori!
Mai departe, ar fi cei din facultate. Asta depinde si de facultatea pe care o urmezi. Pentru mine, colegii de la teatru, au fost un fel de casa pe care o cautam de mult timp. Insa casa, ca multe altele, s-a destramat.
Apoi, sunt prietenii de la munca. Unii sunt precum lucrurile de unica folosinta, unii nu.
Si dupa toate astea, la un moment dat in viata, mai devreme sau mai tarziu, din toti oamenii aia cu care vorbeam si de care ma simteam coplesita, ca sunt prea multi si nu am timp sa ma vad si cu unul si cu altul, m-am trezit ca degetele de la o mana sunt prea multe pentru cati prieteni am.
M-am trezit cumva ca dintr-un vis si mi-am dat seama ca sunt putini cei cu care pot sa fiu eu insami si cu care sa pot sa am si o discutie serioasa, pe langa zecile de stupizenii pe care ni le spunem de atatea ori.
Mi-am dat seama ca am alergat mult timp aiurea si-am facut o gramada de prostii ca sa tin unii oameni langa mine. Nu neaparat cu folos.
Eu nu mai trag nici o concluzie, pentru ca mi s-a atras atentia ca iar sunt intr-o perioada in care ma dau drept Buddha.
Iubirea vietii mele: cafeaua
Poate renasterea ceaiului
