Mergand pe strada, ma gandeam la mine (ca o egoista ce sunt) si la cum ma enervez cand nu-mi ies lucrurile asa cum imi planific. Sau la cum ma enervez cand e prea frig, de-mi vine sa iau pe cineva la bataie, sau cand ma supar pe vant, cand bate prea tare samd. Si ma intrebam: da' pamantului i-o placea cand e prea frig? Sau cand e prea cald? Sau cum ar fi sa se impotriveasca si sa spuna: Ba, stiti ce? Pan-aici! ia ca eu nu mai suport anotimpurile astea care tot vin peste mine! Sa se zgaltaie un pic si sa mai scuture cativa din homo sapiensii pe care-i tine-n spinare. Dar nu. Pamantul nu se impotriveste. El este acolo si punct. Nu conteaza cat de frig e si cat de mult ninge acum, pentru ca dupa asta, urmeaza sa rasara soarele si sa se incalzeasca. Pamantul nu are de ales, el este, pur si simplu.
Si ma gandeam la mine ce paparuda sunt cum ma enervez, ma incapatanez, ma agit si ma ambalez si ma scalambai... exact ca un clovn.
Au fost cateva momente in viata cand am reactionat violent in public. Respectiv: o data am alergat sa prind metroul si la intrare s-a impins o tipa in mine, iar eu am opus rezistenta cu umarul. Se pare ca forta mea a dovedit-o, pentru ca dupa ce s-au inchis usile, s-a enervat si mi-a zis: ce-ai draga de te-mpingi asa, esti nebuna? Iar eu i-am zis: Hai poate-ti dau un pumn in cap ca sa vezi cat sunt de nebuna!
In mod evident, tipa si-a holbat ochii la mine, apoi s-a dus pas-pas printre ceilalti oameni, ca sa se ascunda de nebuna. Iar pe mine m-a bufnit rasul c-am scos cuvintele alea pe gura. Si-acum rad copios cand imi aduc aminte.
A doua pe care mi-o amintesc s-a intamplat de curand: am tipat la o vanzatoare pentru ca mi-a raspuns pe un ton flegmatic cand am rugat-o sa-mi arate un al doilea tip de blush. Dupa ce-am ridicat tonul, am purtat chiar o discutie amicala, in care ea mi s-a confesat ca nu prea se enerveaza si ca ar fi chiar culmea, ca are copil mic acasa si ca daca s-ar enerva asa din orice... apoi s-a scuzat ca poate a vorbit un pic mai tare, dar cu cateva zile inainte ii zisese o femeie ca vorbeste incet ca o pisica. Parerea mea e ca trebuia sa-i spuna aleia ca e nebuna, deoarece pisicile nu vorbesc! Am avut si eu zeci de pisici si n-a zis una pas.
Ah! si a mai fost o data, cand chiar i-am dat unuia un pumn in cap. Dar asta pentru ca isi frecase madularul de mine in inghesuiala din autobuz. (dar despre asta, in alt articol)
Cam asta e. In rest, sunt pasnica si cu botul pe labe.
Una din concluziile la care am ajuns este ca nu conteaza daca-ti place sau nu , sau daca viata are sens sau nu uneori, pentru ca ea, ca si pamantul asta pe care traim, doar este. Viata pur si simplu este! Sau viata este pur si simplu. Sau viata este pura si simpla.
Alta concluzie este ca avem multe de invatat de la natura. Trebuie doar sa deschidem ochii si sa privim in jurul nostru. Sau sa facem asa cum spunea Bruce Lee: sa fim ca apa, care se modeleaza constant. Cand apa e pusa intr-un pahar, ia forma paharului, cand e pusa intr-o sticla, ia forma sticlei.
Va doresc o zi buna si plina de apa!
Carti vs. e-books
Curatenie de primavara
